În luna Mai 2021 s-a înfiintat prima farmacie socială din România, situată în centrul Comunei Sângeorgiu de Mures, la doar câtiva kilometri de Târgu Mures. Pe lângă autorizatia din partea Ministerului Sănătătii, Farmacia Socială a obtinut în iunie 2021, de la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, atestatul de “întreprindere socială” , astfel respectând întocmai criteriile economiei sociale, conform art. 8 alin.(4) din Legea nr. 219/2015, alocând minimum 90% din profitul realizat scopului social si rezervei statutare.
Pentru a maximiza resursele financiare destinat cazurilor sociale, urmărim cresterea veniturilor prin campanii de educatie si de marketing dar si prin scăderea cheltuielilor. În acest sens, am obtinut deja eliminarea unor cheltuieli lunare precum serviciile de contabilitate, comisioanele bancare, semnătura electronică, întretinerea casei de macat, mentenanta softului de farmacie, serviciile de medicina muncii si SSM/PSI etc.
Până în prezent avem 25 de parteneri care participă la maximizarea profitului destinat cazurilor sociale, prin diminuarea cheltuielilor farmaciei: Banca Transilvania, Pharmec Healthcare Software, Webteam Hosting, MedPharma, DID Secure, Quality Serv Prest, Consilium Broker, Cyber Cont Expert, NetSpace, Dani All Consult, NeoPrivacy, Estamp, Faktum Service, Fleurane, Centrul Mediconsult, Specta Impex, Management Certification, SSM.ro, Digisign, Creativa Advertising, Consultia, Conferinte.ro, FGO.ro si Vavian Pharma.
Această listă a fost de curând completată de compania Expodom, care a decis să sutină activitatea farmaciei punând la dispozitie un pavilion cu dimensiunea 3X4,5M si cu structură din otel tip acordeon care se montează usor si acoperisul este impermeabil. Acest cort pliabil este deosebit de util atunci când pacientii trebuie să astepte rezultatul testului sau pentru a intra în incinta, având în vedere măsurile de securitate epidemiologică.
Cum puteti sprijini si Dumneavoastră prima farmacie socială din România?
Nu trebuie să faceti nimic special, vă recomandăm să ne vizitati în calitate de pacient, să ne cunoasteti si să achizitionati strict produsele de care aveti nevoie de la Farmacia Socială si în felul acesta ajutati la cresterea fondului destinat cazurilor sociale.
Dacă sunteti o companie sau o institutie publică ne puteti contacta pentru a identifica o modalitate prin care puteti deveni un ambasador sau un partener si să sprijiniti astfel dezvoltarea primei farmacii sociale din România. Nu putem decat sa va sugeram ce puteti face pentru a sustine aceasta initiativa antreprenoriala de pionierat, lasand la latitudinea Dumneavoastra de a identifica si directii de colaborare
În schimb vom promova acest parteneriat prin comunicate de presă, prin amplasarea siglei Dumneavoastră în incinta farmaciei ca partener, pe site-ul farmaciei (https://farmaciasociala.ro/parteneri-farmacia-sociala) si pe blog si pe publicatiile periodice (Ziarul Sanatatea) care vor fi distribuit gratuit.
Anual veti primi raportul administratorului in care va fi detaliat modul in care au fost cheltuit profitul obtinut, sustinand aceste cazuri sociale.
Scopul principal al Farmaciei Sociale constă în îmbunătătirea conditiilor de viată a întregii comunităti si asigurarea serviciilor de sănătate de înaltă calitate, respectând standardele de etică si de profesionalism, implicându-se activ pentru a creste nivelul de educatie sanitară, pentru a diminua efectele negative asupra mediului înconjurător si pentru a îmbunătăti accesul la medicamente si la servicii medicale.
„Este nevoie de tine pentru a face bine!”
Sloganul farmaciei spune tot despre conceptul în jurul căruia a luat nastere această idee: "Este nevoie de tine pentru a face bine!", altfel spus este nevoie de ajutorul oferit de fiecare dintre noi pentru a ajuta cât mai multe cazuri sociale, fiecare pacient ne ajută să ne atingem obiectivele sociale. Medicamentele si produsele comercializate nu sunt nici mai scumpe, nici mai ieftine ca în alte unităti farmaceutice, Farmacia Socială fiind o unitate independentă care nu primeste în prezent subventii sau fonduri europene de la nicio institutie si care a obtinut atestatul de întreprindere socială eliberat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale pentru respectarea criteriilor economiei sociale, alocând minim 90% din profitul realizat scopului social si rezervei statutare. Farmacia eliberează retete compensate si gratuite prescrise în orice judet din România (atât CAS, cât si OPSNAJ) si prepară retete magistrale si oficinale în laboratorul propriu, autorizat de Ministerul Sănătătii.
Profit nu înseamnă neapărat bani!
"Pentru noi, profit nu înseamnă neapărat bani! Profit înseamnă satisfactia de a ajuta pacientii aflati în situatii dificile. Farmacia Socială este prima farmacie din România care a obtinut atestatul de "întreprindere socială", respectând principiile economiei sociale, si astfel reusim în fiecare zi să transformăm profitul financiar în profit social. Pacientii trebuie să stie că de fiecare dată când cumpără un produs de la această farmacie, fac si o faptă bună. Pentru început, Farmacia Socială sustine activitătile de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu Mures cu care a încheiat un parteneriat în acest sens. Medicamentele necesare rezidentilor sunt asigurate GRATUIT de Farmacia Sociala si astfel Căminul face lunar economii importante si poate organiza excursii si activitati de socializare pentru rezidenti.", declară Marius Dumitrescu, administratorul farmaciei.
Mai mult, în data de 27 August 2021, la Târgu Mures, a fost semnat un protocol pentru asigurarea necesarului de medicamente prescrise prin retete compensate a unui număr de 62 de persoane persoane vârstnice, cu venituri mici si dependente de îngrijire la domiciliu din evidenta Directiei de Asistentă Socială Târgu Mures. Acest lucru se va realiza prin angajamentul Farmaciei Sociale de a suporta integral, din profitul realizat, restul de plată a retetelor partial compensate.
Parteneriatul dintre prima farmacie socială din România si Directia de Asistentă Socială Târgu Mures presupune implicarea activă a ambilor parteneri în vederea sustinerii campaniilor de educatie privind sănătatea, prin organizarea programului “scoala de sănătate” si totodată, editarea si distribuirea ziarului bilingv român-maghiar „Sănătatea-Egészség”.
„Scopul principal al acestui protocol este asigurarea necesarului de medicamente prescrise prin retete compensate, prin intermediul angajamentului Farmaciei Sociale de a suporta integral, din profitul realizat, restul de plată pentru cazurile sociale luate în evidentă de către Directia de Asistentă Socială Târgu Mures. La momentul semnării acestui protocol, un număr de 62 de persoane vârstnice, beneficiari ai serviciilor sociale de îngrijire la domiciliu, aflate în evidenta Directiei de Asistentă Socială Târgu Mures, cu venituri mici, vor fi beneficiarii directi ai acestui protocol. În functie de amploarea angajamentului asumat, avem în plan extinderea acest demers si la nivelul celorlalte servicii aflate în subordinea Directiei noastre.” a declarat Andreia Moraru, Director Executiv al Directiei de Asistentă Socială Târgu Mures.
Mai multe informatii despre cazurile sociale: https://farmaciasociala.ro/farmacie-cazuri-sociale
Începând cu luna august 2021, Farmacia Socială poate să livreze gratuit la domiciliu, cu ajutorul voluntarilor, medicamente necesare pacientilor cu dificultate de deplasare care locuiesc în Târgu Mures, Sângeorgiu de Mures si localitătile limitrofe.
Teste antigen Sars-Cov-2 GRATUITE pentru persoanele vârstnice
La sfărsitul lunii August 2021, Farmacia Socială a reusit obtinerea autorizării prin Directia de Sănătate Publică Mures, a unui centru autorizat de testare antigen Covid19, care va functiona începând cu luna septembrie a.c. Toti pensionarii cu venituri mici, sub 1000 lei lunar, beneficiază de gratuitate în cadrul acestui centru. Pentru această nouă activitate, a fost amenajat un spatiu distinct de spatiul farmaciei care este utilizat doar pentru testarea antigen, cu teste puse la dispozitie de Ministerul Sănătătii. Orice persoană interesată se va putea programa telefonic, începând cu data de 30.08.2021, la numărul de telefon 0265/311511 sau pe site-ul www.farmaciasociala.ro, taxa de testare antigen fiind în cuantum de 50 de lei. Tuturor pacientilor li se va elibera un certificat cu rezultatul testului, recunoscut de Ministerul Sănătătii si celelalte institutii, conform legislatiei actuale.
Proiectele ambitioase nu se opresc aici, Farmacia Socială are ca obiective pentru următorul an să finanteze distrugerea medicamentelor expirate preluate gratuit de la pacienti, lansarea unei bănci de medicamente în parteneriat cu un ONG, pentru ca oamenii să poată dona medicamentele încă în termen de valabilitate si care pot fi folosite de persoane în nevoie, deschiderea unui punct de lucru într-o comunitate izolată, înfiintarea unui centru mobil de screening de sănătate si lansarea unei publicatii periodice pentru a creste nivelul de educatie sanitară al comunitătii.
Mai multe detalii gasiti pe site-ul www.farmaciasociala.ro sau la telefon 0265311511.
Persoana de contact: Marius Dumitrescu, marius@farmaciasociala.ro, 0769041200
Proiectele ambitioase nu se opresc aici!
Pentru următoarea perioadă ne-am propus
- să participăm active la modificările legislative necesare pentru a impulsiona antreprenorii sociali,
- finantarea distrugerii medicamentelor expirate preluate gratuit de la pacienti, prin amplasarea de containere,
- lansarea unei bănci de medicamente în parteneriat cu un ONG, pentru ca oamenii să poată dona medicamentele încă în termen de valabilitate si care pot fi folosite de persoane în nevoie
- deschiderea unui punct de lucru într-o comunitate izolată si amplasarea unui container cu masini de spalat si detergent
- înfiintarea unui centru mobil de screening de sănătate
- lansarea unei publicatii periodice pentru a creste nivelul de educatie sanitară al comunitătii.