Soluții și responsabilități – Un an de la aplicarea GDPR în România

Cursuri dezvoltare profesionala

Vizualizari: 1137

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

General Data Protection Regulation (GDPR), regulament care se aplică în România și în statele membre începând cu 25 mai 2018, reprezintă cea mai mare schimbare legislativă la nivelul Uniunii Europene din ultimii 20 de ani. Companiile și instituțiile publice trebuie să se conformeze cu cerințele acestui act normativ, care a stabilit amenzi usturătoare (care pot merge până la 20 milioane de euro sau până la 4% din cifra de afaceri mondială totală anuală).

Cele mai expuse companii sunt firmele care prelucrează un număr mare de date cu caracter personal (magazine online, retaileri, asigurători, bănci), companiile care prelucrează categorii speciale de date, cum ar fi datele privitoare la sănătate (clinici, spitale) și cele care transmit date către țări din afara UE (companii de turism, companii aeriene, etc.).

Camera de Comerț și Industrie București și Editura Universul Juridic organizează evenimentul Data Protection; Soluții și responsabilități – un an de la intrarea în vigoare a GDPR, Ediția a VII-a.

Evenimentul va avea loc la data de  23 mai 2019, în Aula Carol I, Palatul Camerei de Comerț și Industrie București (Str. Ion Ghica, Nr. 4, Sector 3, București – vis-a-vis de Banca Națională a României).

Conferința își propune să realizeze o radiografie a nivelului de conformare la un an de zile după intrarea în vigoare a noii legislații și să vină în sprijinul companiilor și autorităților, clarificând o serie de aspecte prevăzute în Regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal, precum:

– Principalii operatori vizați;

– Dileme în interpretarea regulamentului, capcane de evitat;

– Evaluarea contractelor existente în vederea stabilirii conformității cu prevederile Regulamentului;

– Evaluarea politicilor, procedurilor și notificărilor aferente prelucrării datelor cu caracter personal;

– Rolul și eficiența unui responsabil cu protecția acestor date;

– Etape de urmat și recomandări;

– Soluții eficiente de conformare GDPR.

  

Teme de discuție

– Cum s-au conformat companiile și instituțiile din România?

– Pentru cine este important Regulamentul General privind Protecția Datelor și de ce?

– Procedura de efectuare a investigațiilor Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

– Lista operațiunilor pentru care este obligatorie realizarea evaluării impactului asupra protecției datelor cu caracter personal

– Ce trebuie să facă operatorii economici în următoarele 6 luni, ce pot să facă avocații și cum?

– Analiza problemelor juridice pe care le ridică noua reglementare

– Identificarea zonelor de impact aduse de GDPR

– Metode de evaluare a impactului GDPR asupra organizației

– Când trebuie efectuată DPIA și de către cine?

– Când trebuie consultată Autoritatea de Supraveghere (ANSPDCP)?

– Implicațiile de natură etică în respectarea protecției datelor personale

– Soluții software de conformare și operarea lor

 

Vorbitori 

– Raluca Popa, consilier Biroul Plângeri, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – „Procedura ANSPDCP de efectuare a investigațiilor”;

– Ciprian Păun, avocat coordonator, „Păun Ciprian și Asociații” – „Contenciosul GDPR sau drumul spre CJUE este pavat cu întrebări”

– Cătălin Giulescu, Expert responsabil privind protecția datelor personale;

– Ph.D. Doru Dorobanțu, profesor asociat și cercetător științific la Universitatea Politehnică din București – „Evaluarea de impact asupra protecției datelor – abordări și beneficii”

– Lect. univ. dr. av. Raul-Felix Hodoș, Universitatea „Petru Maior” Tîrgu Mureș – „Drepturile persoanei vizate și implicațiile GDPR asupra îndeplinirii obligațiilor fiscale”;

– Drd. Ionuț Riteș, expert în Managementul Informațiilor – „Protecția persoanelor în cazul tentativelor de exploatare informativă. Managementul informațiilor”;

– Cristiana Deca, Vicepreședinte, Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD) – „Răspunderea Responsabilului cu Protecția Datelor”

– Bogdan Manolea, co-fondator TRUSTED.ro și expert în Legile Internetului – „Sughițurile GDPR-ului”;

– Vasile-Adrian Cămărășan, lect. dr. în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, consultant în managamentul informațiilor și datelor sensibile – „Abordarea sistemică și procesuală a măsurilor tehnice și organizatorice de conformare la RGPD”

 Raluca Comănescu, Avocat Partener, Grecu & Asociații – „Prelucrarea datelor cu caracter personal din cazierul judiciar. Implicatii legale în diferite profesii”

 

Agendă:

09,00-09,30: Înregistrarea participanților și welcome coffee

09,3011,30: Sesiunea I

11,30-12,00: Business networking coffee break

12,00-14,00: Sesiunea a II-a

14,00-14,40: Business lunch &  networking

14,45-16,30:  Sesiunea a III-a

 

Taxa de participare este 300 lei (TVA inclus) și oferă accesul general la conferință, documentație, prezentări, pauzele de cafea și prânzul de lucru.

Pentru insciere completati urmatorul FORMULAR: https://www.universuljuridic.ro/data-protection-solutii-si-responsabilitati-un-an-de-la-intrarea-in-vigoare-a-gdpr-editia-a-vii-a/

Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 

Reacția rapidă la atacurile cibernetice este vitală pentru limitarea pagubelor și protejarea utilizatorilor

Cursuri dezvoltare profesionala

Vizualizari: 3562

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) organizează în perioada 27-31 mai 2019, în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București (UPB) și sub auspiciile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, evenimentul Bucharest CyberDrill, la sediul universității partenere.

Dezvoltat în cadrul celei de-a patra inițiative regionale europene a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU) privind consolidarea încrederii în utilizarea tehnologiilor informaționale, Bucharest CyberDrill este un eveniment amplu care cuprinde o componentă de sesiuni de pregătire și instruire în materie securitate cibernetică pentru companii (27-28 mai), o conferință (29 mai) cu participare internațională din peste 17 țări ce aduce în prim planul discuțiilor problemele curente din domeniul securității cibernetice la nivel mondial și care se va încheia cu o prezentare a unor diverse scenarii ce implică cele mai comune tipuri de atacuri cibernetice.

”Atacurile cibernetice prejudiciază anual economia globală cu 400 miliarde euro, iar impactul economic al criminalității cibernetice a crescut de cinci ori din 2013, fiind considerată o provocare pentru însăși securitatea internă a UE. De aceea, reacția rapidă la astfel de incidente este vitală pentru limitarea pagubelor și protejarea utilizatorilor. Scopul evenimentului Bucharest CyberDrill este acela de a dezvolta și consolida capacitatea de răspuns în materie de securitate cibernetică, precum și capacitatea de comunicare/interacțiune a reprezentanților companiilor participante la acest exercițiu. De asemenea, evenimentul își propune să asigure un efort colectiv continuu în ceea ce privește contracararea amenințărilor cibernetice din cadrul centrelor de răspuns la incidente de securitate cibernetică din Europa”,  a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

MCSI a lansat, la 2 mai 2019, prin Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, un număr unic, 1911, apelabil din toate rețelele, la care pot fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoane fizice, juridice și instituții publice, oferindu-li-se prin Call Center o asistență primară și consiliere pentru diagnosticare și remediere.

Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 

CERT-RO a organizat la Cluj-Napoca cel de-al doilea workshop din cadrul proiectului eCSI

Cursuri dezvoltare profesionala

Vizualizari: 1106

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Joi, 16 mai 2019, CERT-RO a organizat la Cluj-Napoca workshop-ul intitulat  “Modalități concrete de îmbunătățire a cooperării și schimbului de informații privind alertele de securitate cibernetică”.

Evenimentul a reunit 30 de reprezentanți din mediul public și privat și reprezintă cel de-al doilea workshop organizat în cadrul proiectului “Enhanced National Cyber Security Services and Capabilities for Interoperability - eCSI”.

În cadrul acestui workshop au fost prezentate stadiul derulării proiectului eCSI și metodele de interconectare la Platforma Națională de Securitate Cibernetică dezvoltată în cadrul proiectului (NCSP), în contextul implementării conceptelor și mecanismelor Directivei NIS.

De asemenea, s-a făcut o prezentare a platformei de schimb de informații privind incidentele de securitate cibernetică (Malware Information Sharing Platform - MISP), au efectuate exerciții hands-on și a fost dezbătută taxonomia propusă de CERT-RO spre a fi utilizată la nivel național.

Proiectul eCSI, co-finanțat în proporție de 75% prin Programul CEF Telecom, își propune să extindă capabilitățile operaționale ale CERT-RO, precum și serviciile de securitate cibernetică pe care le oferă la nivel național, permițând astfel interconectarea CERT-RO la mecanismele de cooperare ale Uniunii Europene. Serviciile vor asigura conformitatea cu cerințele stipulate în Directiva UE 2016/1148 ”DIRECTIVA NIS”, transpusă prin Legea 362/2018 ”Privind un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice”.

Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 

Un nou curs GRATUIT pe platforma E-learning DPO-NET.RO

Directiva privind dreptul de autor pe piața unică digitală este un nou act legislativ al UE care va aduce la zi normele privind drepturile de autor din Europa, […]

Planul de răspuns la incidente de securitate – un nou curs online DPO-NET.ro

Conștientizarea pericolelor în domeniul securității este o parte esențială a formării angajaților și este cel mai eficient mod de a menține companiile în siguranță de la intruși și […]

Un nou eveniment GDPR marca Universul Juridic

In data de 23 Mai 2019 in Aula Carol I a Palatului Camerei de Comerț și Industrie București (Str. Ion Ghica, Nr. 4, Sector 3, București – vis-a-vis […]

Cursuri de instruire GDPR pentru domeniile telecomunicații și sănătate

În perioada 27-29 martie 2019, experți europeni din cadrul Proiectului Twinning UE ”Consolidarea capacităților  Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal” în colaborare cu CNPDCP au desfășurat […]

dpo-NET.ro lansează un nou curs online GRATUIT

In numai 20 de zile care au trecut de la lansarea noului modul pe portalul dpo-NET.ro, peste 250 de persoane au absolvit cursurile online dedicate atat profesionistilor cat […]

Managerii instituțiilor publice se pregătesc în domeniul securității cibernetice

În perioada 18-21 și respectiv 25-28 martie 2019 se desfășoară două sesiuni de training în domeniul securității cibernetice dedicate personalului cu funcții de management din instituții publice. Activitatea […]

Peste 97% dintre români cer sa fie informați despre datele lor personale

Conform unui comunicat de presă primit la redacție, Asociaţia Specialiştilor în Confidențialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) a lansat în luna Februarie 2019, în premieră pentru România, un studiu […]

dpo-NET.ro va oferă un CURS ONLINE GRATUIT

Incepand cu 1 martie 2019, portalul dpo-NET.ro lanseaza un nou modul de Cursuri Online, dedicat atat profesionistilor cat si angajatilor operatorilor de date. Persoanele interesate pot obtine un […]

Jumătate dintre companii nu reuşesc să identifice breşele de securitate cibernetice

Ameninţările cibernetice devin din ce în ce mai complexe, dar jumătate dintre companii nu reuşesc să identifice breşele de securitate, potrivit Adrianei Szentgyorgyi Ceaușescu, Project Manager, Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și […]

USV organizează un curs de formare pentru profesia de DPO

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, pe parcursul a nouă săptămâni, un curs postunivesitar de formare pentru profesia de […]

CURSUL POSTUNIVERSITAR „FORMARE ȘI PREGĂTIRE A RESPONSABILULUI CU PROTECȚIA DATELOR”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș prin Compartimentul de Rezidențiat și Cursuri Postuniversitare, la inițiativa Centrului pentru Protecția Datelor din Cadrul Facultății de Economie […]

Dezvoltarea continuă a cunoștințelor DPO-ului, o prioritate pentru România

Pentru a marca Luna Europeană pentru Securitatea Cibernetică (ECSM), în perioada 26-27 Octombrie 2018, Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD) a organizat în București 2 sesiuni […]