Persoanele fizice pot fi amendate, conform GDPR!

Amenzi GDPR

Vizualizari: 5318

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Pe zi ce trece devine din ce în ce mai greu să ignori titlurile bombastice care fac referire la acest nou Regulament European (GDPR). Majoritatea titlurilor încearcă să sperie cititorii prin intermediul amenzilor mari și surprinzătoare. În realitate, după trei ani de la intrarea în vigoare, nu este nimic surprinzător. Ne așteptam cu toții să apară aceste amenzi, mai ales că o mare parte dintre operatori nu au facut încă mai nimic sau au încercat o conformare doar formală, prin tiparirea unor documente.

Zilele trecute citeam că o "decizie majoră a fost luată în prinvința GDPR, care vizează persoanele fizice" și apoi un alt titlu " raspuns oficial ANSPDCP - persoanele fizice nu pot fi amendate conform GDPR". Mi-a trezit imediat interesul, nu pentru că era o informație revoluționară, ci pentru că într-un fel contrazicea tot ce știam eu despre acest Regulament. Am căutat pe site-ul autorității  și nu am găsit o astfel de decizie oficială, și nici nu cred că ar putea să existe pentru că ar contrazice tocmai Recitalul 18, cât și art.2 alin c din Regulament:

(18) Prezentul regulament nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice și care, prin urmare, nu are legătură cu o activitate profesională sau comercială. Activitățile personale sau domestice ar putea include corespondența și repertoriul de adrese sau activitățile din cadrul rețelelor sociale și activitățile online desfășurate în contextul respectivelor activități. Cu toate acestea, prezentul regulament se aplică operatorilor sau persoanelor împuternicite de operatori care furnizează mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal pentru astfel de activități personale sau domestice.

Haideți să vă explic și de ce!

De când a apărut acest nou Regulament (26 aprilie 2016) noi toți cei care avem cel puțin un angajat sau desfășurăm o activitate profesională care implică prelucrarea datelor cu caracter personal, ne numim OPERATORI. Pentru acest motiv s-a renuntat și la înscrierea în registrul național al procesatorilor de date, pentru că implicit toți cei care prelucrăm date trebuie să respectăm Regulamentul și devine inutilă o măsură de înregistrare. Definiția oficială din Regulament, este următoarea: un operator este o persoană fizică sau juridică, autoritate publică, agenție sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal. Drept urmare, dacă persoana fizică poate fi operator, atunci PERSOANA FIZICĂ POATE FI AMENDATĂ și de fapt s-a și întamplat deja. 

Nu calitatea de persoană fizică sau juridică dictează posibilitatea de a primi amenzi, ci scopul prelucrării acestor date (domestic vs. profesional), sau mai bine zis, modul în care respectăm principiile și obligațiile introduse de Regulamentul 679/2016.

Dacă încă vă întrebați ce înseamnă "prelucrare de date cu caracter personal", ei bine, ORICE OPERAȚIUNE, sau set de operațiuni, efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date, cu sau fără utilizarea mijlocelor automatizate este o prelucrare de date. De remarcat că definiția începe cu "ORICE", astfel că nu există o listă limitativă de activități care se încadrează. Practic, dacă colectăm, înregistrăm, organizăm, structurăm, stocăm, adaptăm sau modificăm, extragem, consultăm, utilizăm, aliniem sau combinăm, divulgăm prin transmitere, diseminăm sau punem la dispoziție prin orice alt mod, restricționăm sau ștergem sau distrugem (și lista nu se oprește aici ...) înseamnă că prelucrăm date.

În cuprinsul Regulamentului sunt prevazute expres și limitativ cazurile în care nu se aplică prevederile Regulamentului și printre aceste excepții se află și activitățile de prelucrare realizate de către o persoană fizică în cadrul unei activitati exclusiv personale sau domestice. Spus altfel, dacă eu prelucrez acasă și nu obțin beneficii ( financiare, de imagine etc), înseamnă că mă încadrez în această situație. Dar trebuie să mă raportez la toată legislația existentă, nu doar la GDPR!

Să vă dau și un exemplu: Angajatul X pleacă de la firmă prin încetarea contractului de muncă și ia cu el (intenționat sau nu) o bază de date cu clienții. Dacă stochează și păstrează acestă listă pentru el (făcând abstracție că a comis o ilegalitate și a încălcat regulamentul intern de funcționare și procedurile de securitate), din punct de vedere GDPR se îndrează în categoria exceptată și nu a încălcat nici o prevedere GDPR. Dar, dacă vinde această bază de date sau o trasferă către o altă persoană, în schimbul unor beneficii, chiar și de imagine, s-a transformat automat în OPERATOR, deoarece tocmai "a stabilit scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal".

Un al doilea exemplu: eu ca persoană fizică îmi fac un grup pe Facebook destinat pasionaților de călătorii și reușesc să strâng câteva sute de persoane. Sunt operator de date sau nu ? Conform Curții de Jusție a Uniunii Europene, prin Hotărârea în cauza C-210/16 Unabhängiges Landeszentrum für Datenschutz Schleswig-Holstein/ Wirtschaftsakademie Schleswig-Holstein GmbH, s-a constatat că un administrator de grup trebuie considerat ca fiind operator, în cadrul Uniunii, împreună cu Facebook Ireland, în ceea ce privește prelucrarea datelor membrilor acelui grup. "Un administrator de grup participă, prin acţiunea sa de stabilire a unor parametri (în funcţie, printre altele, de audienţa sa ţintă, precum şi de obiective de gestionare sau de promovare a propriilor activităţi), la stabilirea scopurilor şi a mijloacelor de prelucrare a datelor personale ale vizitatorilor paginii sale pentru fani. În special, Curtea arată în această privință că administratorul paginii pentru fani poate solicita obţinerea (sub formă anonimizată) – și deci prelucrarea – de date demografice privind audienţa sa ţintă (în special tendinţe în materie de vârstă, de sex, de situaţia amoroasă și de profesie), de informaţii privind stilul de viaţă şi centrele de interes ale audienţei sale ţintă (inclusiv informaţii privind cumpărăturile şi comportamentul de cumpărare online ale vizitatorilor paginii sale precum și privind categoriile de produse sau de servicii care îi interesează cel mai mult) și de date geografice care permit administratorului paginii pentru fani să ştie unde să efectueze promoţii speciale sau să organizeze evenimente şi, în manieră mai generală, să îşi direcţioneze mai bine oferta de informaţii."

Potrivit Curții Europene de Justitie, faptul că un administrator al unei pagini pentru fani utilizează platforma instituită de Facebook, pentru a beneficia de serviciile aferente acesteia, nu îl poate exonera de respectarea obligațiilor sale în materie de protecție a datelor cu caracter personal. Curtea subliniază că recunoaşterea unei răspunderi solidare a operatorului reţelei sociale şi a administratorului unei pagini pentru fani găzduite pe această reţea în raport cu prelucrarea datelor personale ale vizitatorilor acestei pagini pentru fani contribuie la asigurarea unei protecţii mai complete a drepturilor de care dispun persoanele care vizitează o pagină pentru fani.

Un ultim exemplu: a fost amplasată în România o cameră de luat vederi într-un bloc, de către o persoană fizică care nu este nici administrator al clădirii, nici reprezentant al asociației de proprietari. Această persoană nu deține acordul celorlalți proprietari și nici temei legal pentru procesarea și stocarea acestor date. Imaginile de pe camere video surprind atât locatarii blocului, cât și persoane străine ce intra sau ies din clădire pe durata unei zile, inclusiv reprezentanți și angajați ai unor firme cu sediu în bloc. O persoana filmată ilegal în mod repetat, reprezentant al unei societăți comerciale, a sesizat ANSPDCP, și se pare că a primit următorul răspuns: „Potrivit art. 2 alin. (2) lit. c) din RGPD, acest act normativ nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice”.

Opinia ANSPDCP, raportată la prevederile Regulamentului UE 679/2016, consider că este corectă, dar cazul de față trebuie analizat și din prisma legislației amintite și a jurisprudenței europene. Voi solicita ANSPDCP un punct de vedere față de modul în care declarația oficială a fost publicată într-un mod cred tendențios și decontextualizat afirmându-se că "printr-o hotărâre recentă, ANSDCP arată că GDPR nu se aplică persoanelor fizice care procesează date în scop personal sau domestic, chiar dacă prelucrarea în sine are loc fără acordul persoanei vizate și fără temei legal. "

Revenind la analiza acestui caz, persoana fizică desfașoară o activitate domestică și se încadrează în excepția de aplicabilitate conform art. 2 alin. c . Totuși, acest exemplu dat cu filmarea privată trebuie analizat nu doar din prisma GDPR (activitatea domestică fiind exceptată), ci mai degrabă raportandu-ne la Legea privind asocițiile de locatari și Legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor pentru a analiza ce înseamna filmarea în spațiul public de către o persoană fizică fără aprobare și fără o notificare prealabilă.

Dacă persoana fizica poate dovedi că prelucrarea de date este necesară, scopul fiind securitatea bunurilor și protecția persoanelor, ne putem gândi că legalitatea prelucrării este dovedită de acest interes legitim, cu condiția bineînțeles să fie respectate principiile transparenței și a stocării limitate. Recomandarea generală în astfel de situații este ca să fie obținut acordul asociației de proprietari și condiționată de afișarea unui anunț că zona este monitorizată video, cu menționarea scopului, și că imaginile nu sunt păstrate mai mult de 30 de zile.

Jurisprudența europeană în domeniul protecției datelor vine și susține afirmația inițială că persoanele fizice pot fi amendate, dovadă fiind cele doua amenzi acordate deja de Autoritățile de Supraveghere din Belgia și din Austria:

  • Am scris într-un articol anterior despre un primar al unui oraș belgian a trimis un e-mail conținând propagandă electorală către 2 (doi) locuitori ai orașului său. Cei doi reclamanți au intrat în contact cu primarul municipalității, comunicând prin e-mail, în vederea derulării unui proiect urban. Cu o zi înainte de alegerile locale din 14 octombrie 2018, primarul a folosit apoi funcția "reply" a e-mail-ului pentru a trimite un mesaj electoral reclamanților. În urma audierii părților, Camera de litigii a autorității belgiene a constatat utilizarea abuzivă a datelor cu caracter personal în scop electoral, impunând o sancțiune financiara de 2000 de euro și o mustrare primarului. (Data: 28.05.2019
    Baza legala:Art. 5 (1) b) GDPR, art. 6 GDPR)
  • În Austria a fost aplicată amenda de 2200 euro împotriva unei persoane private care a folosit într-un mod ilegal supravegherea video a parcărilor, trotuarelor, grădini și zonei de acces la complexul rezidențial în care locuia și în plus, supravegherea video acoperea și zonele de grădină ale unei proprietăți adiacente. În acest caz, supravegherea video nu a fost proporțională cu scopul și nu s-a limitat la ceea ce este strict necesar și nu a fost isemnalizată corespunzător. (Data: 20.12.2018, Baza legala: Art. 5 (1) a) și c GDPR, art. 6 (1) GDPR, art. 13 GDPR)

În concluzie, persoanele fizice pot fi operatori de date cu caracter personal și drept urmare pot fi amendate.Contează în primul rând dacă acestea desfășoară activități domestice sau activități profesionale sau comerciale.

Iar legat de titlurile bombastice, recomandarea mea este să treceți prin filtrul rațiunii și să vă informați din mai multe surse credibile. Nu tot ce se publică este adevărat, nu tot ce zboară se mănâncă! 

Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 

NOU! Consultă Registrul Amenzilor GDPR pentru mai multe informații despre sancțiunile acordate în baza Regulamentului 2016/679


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

Elefant.ro sancționat pentru newslettere trimise fără existența consimțământului destinatarului

Amenzi GDPR

Vizualizari: 1361

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Autoritatea Națională de Supraveghere a publicat pe site-ul său  o nouă amendă în aplicarea Legii nr. 506/2004.

Conform comunicatului, Elefant Online S.A., care administrează magazinul online elefant.ro, a încălcat prevederile art. 13 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 506/2004, coroborat cu art. 13 alin. (5) din Legea nr. 506/2004 și cu art. 7 din OG nr. 2/2001.

Operatorul Elefant Online S.A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Sancțiunea a fost aplicată întrucât operatorul nu a făcut dovada obținerii consimțământului prealabil expres și neechivoc pentru transmiterea de mesaje comerciale prin e-mail încălcându-se dispozițiile referitoare la comunicările nesolicitate prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice .

În acest context, s-a recomandat societății luarea măsurilor necesare respectării prevederilor art. 12 din Legea nr. 506/2004, în vederea transmiterii de mesaje comerciale prin mijloace de comunicare electronică numai cu consimţământul expres prealabil al destinatarilor.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a aplicat sancțiunea ca urmare a unei plângeri prin care se reclama faptul că operatorul Elefant Online S.A. a transmis petentului mesaje comerciale nesolicitate pe adresa de e-mail a acestuia fără consimțământul său. Astfel, deși petentul se dezabonase atât pe site-ul operatorului, cât și prin link-urile de dezabonare din newslettere, acesta a continuat să primească din partea Elefant Online S.A. mesaje comerciale nesolicitate pe adresa sa de e-mail.

Aceasta este a doua amendă care vizează încălcarea dispozițiilor legii Legea nr. 506/2004, în decurs de o săptămână.

Mai multe despre amenda de săptămâna trecuta am scris aici: Artmark Holdingnouă amendată 10.000 de lei pentru SPAM

Sursa: dataprotection.ro

 

Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 

NOU! Consultă Registrul Amenzilor GDPR pentru mai multe informații despre sancțiunile acordate în baza Regulamentului 2016/679


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

British Airways se îndreaptă spre noi recorduri privind costurile unei breșe de securitate

Amenzi GDPR

Vizualizari: 1536

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

British Airways este pe cale să bată cu mult recordul pentru cea mai mare sancțiune financiară din Europa în era postGDPRistă.

ICO, omologul englez al ANSPDCP-ului nostru, în calitate de autoritate de supraveghere principală, a propus o sancțiune 183 de milioane de ₤, adică puțin peste 200 de milioane de €. Nu mai transform și în moneda națională că nu mă descurc să citesc sume așa mari.. 

Sancțiunea astronomică propusă este consecința incidentului de securitate în urma căruia datele a aproximativ 500.000 de clienți ai British Airways (BA) au fost direcționați spre un site fals care a colectat toate datele care i-au căzut în poală: numele, adrese, datele de conectare, cărți de credit și detaliile ale rezervărilor.

Trebuie să subliniem totuși faptul că valoarea amenzii reprezinta „doar” 1,5% din cifra de afaceri anuală a BA, deși maximul prevăzut de GDPR pentru acest tip de încălcare este de de 4%. Acum că vedem aceste procente, parcă nu mai pare așa mare amenda, nu?

             Mai multe despre amenda propusă de ICO am scris aici:

             ☑  British Airways riscă o amendă record pentru încălcarea GDPR

Cum o veste proastă nu vine mereu singură, iată că British Airways se îndreaptă spre noi recorduri europene în materie de costuri asociate unui incident de securitate. 

Cei 500 de mii de clienți ai British Airways, afectați de acest incidentul de securitate, au primit undă verde pentru a solicita companiei aeriene despăgubiri.

Un judecător al Înaltei Curți din Londra a acordat un ordin de proces colectiv (sau cum s-o traduce „group litigation order”), deschizând calea unei acțiuni în justiție în masă, împotriva companiei.

În prezent, mai mult de 5.000 de clienți afectați, reprezentați de firma de avocatura SPG Law și încă 230 reprezentați de către Your Lawyers Limited, au solicitat despăgubiri.

Însă având în vedere că numărul potențial al reclamanților este mult mai mare, judecătorul a acordat o fereastră de 15 luni de la ședința din data de 4 octombrie, pentru ca persoanele afectate de incidentul de securitate să se alăture procesului colectiv.

Aman Johal, Directorul Your Lawyers, a declarat: „Acordarea deciziei deschiderii unui proces colectiv este un pas cheie către justiție pentru sutele de mii de victime ale scandalului privind încălcarea datelor de către British Airways”.

Ce ar trebui să reținem din pățania British Airways

Trăim în vremuri în care securitatea cibernetică luptă să țină pasul cu ingeniozitatea hackerilor. Este o lege nescrisă, întâi trebuie sa avem un virus pentru a putea crea un antivirus. 

Este o cursă continuă, fără pauză, care poate fi pierdută într-o singură clipă de neatenție sau neștiință, tot efortul de până atunci fiind practic anulat.

Dacă amenzile prevăzute de GDPR vi se par mari, costurile ulterioare unui incident de securitate sunt mult mai mari, acestea crescând exponențial atunci sunt solicitate daune morale în instanță. 

Nu știm care va fi numărul final al persoanelor care se vor alătura procesului colectiv și nici care va fi suma asupra căreia vor cădea de acord părțile, însă cu siguranță aceasta va rămâne mult timp în topul costurilor incidentelor de securitate din SEE (Spațiul Economic European). 

„Distracția” abia acum începe!

Autoritatea de supraveghere irlandeză a încheiat investigațiile îndreptate asupra WhatsApp și Twitter care privesc încălcarea prevederilor Regulamentului general al UE privind protecția datelor, relatează CNBC.

Decizie finală, care se așteaptă să fie anunțată înainte de sfârșitul anului, va aduce probabil noi sancțiuni care vor zgudui puternic acești giganți ai scocial media, asta în ciuda faptului că autoritatea irlandeza a fost destul de rezervată în a lua astfel de decizii. 

Surse: The Evening Standard, CNBC

Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 

NOU! Consultă Registrul Amenzilor GDPR pentru mai multe informații despre sancțiunile acordate în baza Regulamentului 2016/679


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

Noi amenzi GDPR: două instituții financiare din România sancționate

Autoritatea Națională de Supraveghere a anunțat astăzi finalizarea a două investigații care vizează operatorii Raiffeisen Bank S.A. și Vreau Credit S.R.L. În urma investigațiilor, autoritatea de supraveghere a constat următoarele: […]

Cea mai mare amenda GDPR din Grecia: operator de telefonie sancționat pentru SPAM

În data de 07.10.2019, Autoritatea de supraveghere din Grecia a emis un comunicat de presa anunțând cea mai mare sancțiune pe care a emis-o în baza Regulamentului general […]

O nouă amendă impusă de Autoritatea Națională de Supraveghere

Autoritatea Națională de Supraveghere a anunțat, printr-un comunicat de presă publicat astăzi pe site-ul său, finalizarea unei investigații în urma căreia operatorul Artmark Holding SRL  fost sancționat contravențional […]

Cum ajunge o copie de buletin să coste 10.000 €? Încălcând GDPR-ul, desigur!

În data de 19 septembrie 2019, autoritatea de supraveghere belgiană a publicat un comunicat prin care a anunțat o sancțiune de 10.000 de euro pentru nerespectarea minimizării datelor […]

Amendă GDPR uriașă primită de un magazin online

Morele.net, primul magazin online de electronice din Polonia, fost sancționat cu cea mai consistentă sancțiune emisă de autoritatea de supraveghere poloneză pentru încălcarea reglementărilor de protecție a datelor […]

Amendă GDPR pentru sancționarea unui angajat folosind filmările făcute cu telefonul

Autoritatea de supraveghere spaniolă  a sancționat un restaurant cu amendă de 12.000 EURO pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare unui angajat, în baza înregistrărilor video realizate cu telefonului mobil […]

Bulgaria: Cea mai mare amendă GDPR acordată unei autorități publice europene

Cel mai mare furt de date din Balcani (așa cum l-am numit în  articolul din iulie) s-a lăsat și cu cea mai mare sancțiune financiară din zona balcanică, […]

Cine sunt campionii GDPR Summer Challenge 2019 ?

68 de participanți, grupati in 14 echipe, au luat startul in concursul GDPR Summer Challenge 2019 GDPR Summer Challenge este o competitie organizata de Dpo-NET.ro – Data Protection […]

Peste 500.000 Euro amendă GDPR pentru o bancă din Bulgaria

Autoritatea pentru protecția datelor cu caracter personal din Bulgaria a anuțat pe data de 28 august 2019, aplicarea unei amenzi în valoare de un milion de leva (aproximativ […]

Prima sancțiune GDPR în SUEDIA: monitorizarea ilegală a elevilor

Autoritatea de supraveghere suedeză, Datainspektion, a anunțat ieri (21.08.2019) impunerea primei sale amenzi din era GDPR. O unitate de învățământ fost prima „victimă” O școală din Skellefteå a […]

A început GDPR Summer Challenge 2019!

68 de participanți din 14 echipe au luat startul in concursul GDPR Summer Challenge 2019. GDPR Summer Challenge este o simulare de caz la care participă mai multe […]

A patra amendă GDPR în România

În luna iulie, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrarea a Datelor cu Caracter Personal a finalizat o investigație la operatorul UTTIS INDUSTRIES SRL și a constatat că acesta […]

GDPR Summer Challenge este pregătit de lansare!

Sâmbătă, 10 August 2019, începe primul concurs național din România destinat aprofundarii și mai ales verificării cunoștințelor în domeniul protecției datelor. Scopul este ca participantii să dobândească cât […]

Te-ai înscris la GDPR Summer Challenge?

Peste 50 de persoane s-au înscris până acum în concursul „GDPR Summer Challenge”, motiv pentru care organizatorii au decis creșterea numărului de membrii într-o echipă la 5 persoane, […]

PwC amendată cu 150.000 EUR pentru nerespectarea GDPR!

Cine ar fi avut curaj să parieze că și companiile din Big Four vor cădea victime GDPR-ului? Acum cu siguranță s-ar fi îmbogățit de pe urma unui asemenea […]

Înscrie-te acum la GDPR Summer Challenge!

Acceptă GDPRovocarea acestui sfârșit de vară! 5 echipe formate din pasionați de GDPR vor concura pentru titlul de GDPR Summer Challenge Champion 2019. Nu este doar un concurs, […]

180.000 € amendă GDPR pentru o societate de asigurări

Într-un comunicat publicat pe site-ul său, în data de 25.07.2019, Autoritatea franceza de proteție a datelor (CNIL) a anunțat o nouă sancțiune pentru nerespectarea prevederilor GDPR-ului. Active Insurance, […]

Atenție la falsele certificări GDPR!

Înainte de a parcurge acest articol-manifest vă invit să răspundeți singuri la o întrebare: „Dacă ideea de a fi tratat de un fals doctor vă înspăimântă, v-ați lăsa […]

Încă o amendă GDPR în domeniul medical? Da, 460.000 euro!

Amenzi, amenzi și iar amenzi. Voi nu v-ați săturat să citiți despre amenzi? Căci noi sigur ne-am săturat să scriem despre ele. Cu toate acestea este atât de […]

Ana-Maria Udriște: “ Este foarte important să alegi o persoană care să te ajute în implementarea GDPR și să te facă să înțelegi că documentația nu este suficientă”

“România, trei amenzi GDPR, două premiere europene”, așa am putea sintetiza contextul în care se află țara noastră, asistând în ultimele zile la o lecție GDPR în trei […]