PECB semnează un parteneriat cu NeoPrivacy România și lansează cursurile recunoscute internațional

Brese de securitate

Vizualizari: 39098

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

PECB Group Inc. Canada a anunțat semnarea un nou acord de parteneriat cu NeoPrivacy România, pentru a distribui cursuri de formare PECB, recunoscute internațional.

Suntem foarte încântați de acest parteneriat și promitem că vom oferi serviciile noastre la cel mai înalt nivel. Mă simt profund onorat și extrem de încântat să semnez acest acord cu NeoPrivacy România ”, a declarat Eric Lachapelle, CEO PECB. „Am susținut întotdeauna parteneriatele cu astfel de companii care sunt în concordanță și împărtășesc misiunea noastră. În anii trecuți am asistat la o dezvoltare extraordinară a programului nostru de parteneriat, susținând inițiativele care vizează în special dezvoltarea parteneriatelor internaționale. Ambele companii au echipe grozave de profesioniști și resurse care vor fi un sprijin deosebit pentru acest parteneriat ”, a adăugat Lachapelle.

Parteneriatul dintre NeoPrivacy România și PECB ne onorează și ne obligă să oferim servicii de înaltă calitate clienților noștri din România și Republica Moldova. În primul rând, acest parteneriat strategic își propune să crească calitatea serviciilor de formare românești dedicate domeniului confidențialității și protecției datelor, punând un accent mai mare pe experiența practică. Toți formatorii NeoPrivacy România sunt în primul rând practicieni în domeniul protecției și securității datelor. ” a declarat Marius Dumitrescu, Managing Partner, NeoPrivacy Romania.

Prin intermediul acestui parteneriat, specialiștii români în protecția și securitatea datelor cu caracter personal, care își doresc o certificare la standardul PECB, pot demonstra la nivel international că dețin cunoștințele practice și capacitățile profesionale pentru a ajuta organizațiile în aplicarea legilor și reglementărilor privind protecția datelor și nu numai. Candidații pot economisi timp și bani, având în vedere că nu există cheltuieli de deplasare și pot învăța practic din confortul casei sau al biroului. Fiecare își poate stabili ritmul propriu de învățare cu posibilitatea de a obține certificarea prin susținerea examenului online, în orice moment, într-o perioadă de 12 luni.

Pechetul de cursuri în regim Self-Study lansat de NeoPrivacy Romania prin intermediul portalului dpo-NET.ro este următorul:

Denumire curs si descriere curs (link) Tip Durata Pret promotional valabil pana la 01.08.2020
PECB GDPR Introduction Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB GDPR Foundation + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB GDPR – Certified DATA PROTECTION OFFICER (DPO) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB ISO/IEC 27001 Introduction (Information Security) Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27001 Foundation (Information Security) + Online Exam    Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27001 Lead Implementer (Information Security) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27001 Lead Auditor (Information Security) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27701 Foundation (Privacy Information Management System) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27701 Lead Implementer (Privacy Information Management System) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27701 Lead Auditor (Privacy Information Management System) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB ISO/IEC 27005 Introduction (Information Security Risk Management) Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27005 Foundation (Information Security Risk Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27005 Risk Manager (Information Security Risk Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1800 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27005 Lead Risk Manager (Information Security Risk Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 29100 Lead Privacy Implementer (Lead Privacy Implementer) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27032 Lead Cybersecurity Manager (Cyber Security) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified Ethical Hacking (Ethical Hacking) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB ISO/IEC 27035 Introduction (Incident Management)  Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27035 Foundation (Incident Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27035 Incident Manager (Incident Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27035 Lead Incident Manager (Incident Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Introduction to Forensics (Computer Forensics) Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified Forensics Examination Foundation (Computer Forensics) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified Lead Computer Forensics Examiner (Computer Forensics) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified Lead Pen Test Professional (Penetration Testing) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified Cybersecurity Audit Foundation + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB ISO 31000 Introduction Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO 31000 Foundation + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO 31000 Risk Manager + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1800 lei +TVA
PECB Certified ISO 31000 Lead Risk Manager + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO 31000 Transition + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB ISO 22301 Introduction Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO 22301 Foundation + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO 22301 Lead Implementer + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO 22301 Lead Auditor + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO 22301:2019 Transition + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA

 

Metoda Self Study – materiale in format electronic, in limba engleza

  • Taxele de certificare sunt incluse în prețul examenului.
  • Participanților li se va asigura materialul de instruire care conține sute de pagini de informații explicative și exemple practice.

Avantajele sistemului Self-Study

  • Economisiți timp și bani având în vedere că nu există cheltuieli de deplasare și veți învăța practic din confortul casei sau al biroului.
  • Stabiliți-vă ritmul propriu de învățare cu posibilitatea finaliza prin susținerea examenului în orice moment pe perioada de 12 luni
  • Aveți posibilitatea de a susține examenul individual, prin platforma online de examinare
  • In taxa de curs sunt incluse două încercări de absolvire a examenului de certificare

Etapele procesului de certificare PECB

  1. Inscrierea la curs prin completarea formularului online
  2. Achitati factura primita prin email
  3. Deschideti un cont PECB – Urmați instrucțiunile aici: www.pecb.com/help
  4. Descarcati aplicatia KATE – Urmați linkul pentru a descărca: www.pecb.com/en/kate-app
  5. Conectati-va la aplicatia KATE cu contul Dumneavoastra PECB
  6. Dupa ce studiati materialele puse la dispozitie, programati-va pentru examenul online. Descărcați aplicația EXAM. Urmați linkul pentru a descărca: www.pecb.com/pecbexams
  7. Aplicati pentru certificare PECB. Candidații trebuie să completeze Formularul de Cerere de Certificare online

Despre PECB

PECB este un organism de certificare international pentru persoane, sisteme de management și produse, pe o gamă largă de standarde internaționale. Ca furnizor global de servicii de formare, examinare, audit și certificare, PECB oferă expertiza sa în mai multe domenii, inclusiv, dar fără a se limita la securitatea informațiilor, IT, continuitatea afacerilor, managementul serviciilor, sisteme de management al calității, risc și management, sănătate, siguranță și mediu.

PECB, prin intermediul NeoPrivacy România, ajută profesioniștii și organizațiile din România să își demonstreze angajamentul și competența, raportându-se la standarde internaționale, oferind această asigurare prin educație, evaluare și certificare cu cerințe de competență riguroase, recunoscute la nivel internațional. Misiunea noastră este de a oferi clienților noștri servicii complete care inspiră încredere, îmbunătățire continuă, demonstrarea recunoașterii și accent pe beneficiul societății, în ansamblu. Pentru informații suplimentare despre PECB și pentru lista completă a standardelor, vizitați http://www.pecb.com.

Despre NeoPrivacy Romania

La începutul anului 2018, NeoPrivacy și-a lansat oferta de servicii pentru companii din România și Republica Moldova, promovând soluții software pentru conformitate și implementarea GDPR, precum și servicii de audit pentru măsuri tehnice și organizatorice, servicii de audit pentru prevenirea incidentelor de securitate, ISO27001 și traininguri specializate pentru DPO și alți specialiști.

NeoPrivacy Romania a dezvoltat primul portal web românesc dedicat exclusiv comunității profesioniștilor din domeniul protecției datelor și securității informațiilor (https://dpo-net.ro/), oferind informații naționale și internaționale, resurse utile și traininguri online. Pe baza dezvoltării tehnologice din ultimii zece ani, proiectele echipei noastre rezultă din convingerea că „Privacy is a right, NeoPrivacy is a currency” și prin activitățile noastre de formare, creștem activ gradul de  conștientizare cu privire la importanța și valoarea datelor cu caracter personal.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii








Etapele de certificare / absolvire curs

1. Alegeti cursul care vi se potriveste
Fiecare certificare PECB are o programă de curs specifică și un set de cerințe de experiență. Pentru a stabili care acreditare este potrivită pentru Dumnevoastră, verificați toate cerințele de eligibilitate pentru diferitele certificări, în concordanță cu nevoile Dumneavoastră profesionale.

2. Pregătiți-vă pentru examen
Toți candidații în sistemul Self Study sunt responsabili pentru propriul program de studiu și pentru pregătirea în vederea examinării. Nu este obligatoriu parcurgerea un set specific de informații sau a unei material  unic de studiu, ca parte a procesului de certificare. Totuși, finalizarea unui curs sau a unui program de studiu vă va spori semnificativ șansa de a trece un examen de certificare PECB. Pentru a afla mai multe despre examene, domenii de competență și declarații de cunoștințe, accesați: Ghiduri de pregătire a examenelor PECB.

3. Aplicați și programați examenul
Candidații pot să susțină un examen PECB de la distanță, din comoditatea propriei case, prin aplicația de examen PECB si efecutand o programare: https://pecb.com/en/eventExamList/schedule

4. Absolvirea examenului
Candidații trebuie să ajungă cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea examenului de certificare. Candidaților care sosesc cu întârziere nu li se va acorda timp compensatoriu pentru sosirea cu întârziere și li se poate refuza participarea la examen. Toți candidații sunt obligați să prezinte o carte de identitate valabilă, cum ar fi o carte de identitate națională, un permis de conducere sau un pașaport. Durata examenului variază în funcție de tipul de examen (vezi descrierea diferitelor examene pentru mai multe detalii). Timpul suplimentar poate fi oferit candidaților care susțin examenul într-o limbă diferită de limba maternă (la solicitarea candidaților, în ziua examenului).

Tipul examenului: eseuri, cunoscute sub numele de examene cu intrebari deschise, sunt examene în care candidații sunt autorizați să utilizeze numai următoarele materiale de referință:

  • O copie a Regulamentului 679/2016 pe suport de hârtie;
  • Notele de curs din Fișa Participantului;
  • Orice note personale făcute de student în timpul cursului;
  • Un dicționar;

Pentru mai multe informații despre detaliile examenului, consultați Regulile și politicile de examinare

5. Primește rezultatele examenului tău
Rezultatele vor fi comunicate prin e-mail într-o perioadă de la 6 până la 8 săptămâni de la data examinării. Candidatului i se vor oferi doar două rezultate posibile ale examinării: admis sau respins. În caz de eșec, rezultatele vor fi însoțite de lista domeniilor în care candidatul nu a răspuns complet la întrebare. Acest lucru poate ajuta candidatul să se pregătească mai bine pentru o reluare a examenului. Candidații, care nu sunt de acord cu rezultatele examenului, pot depune o contestatie.

6. Aplicați pentru certificare
Toți participanții care susțin cu succes examenul de certificare PECB au dreptul să solicite acreditările PECB pentru care au fost examinați. Cerințele educaționale și profesionale specifice vor trebui îndeplinite pentru a fi certificate PECB. Candidații trebuie să completeze Formularul de Cerere de Certificare online și să completeze toate celelalte formulare online (care pot fi accesate prin intermediul profilului lor online PECB), inclusiv datele de contact ale referințelor care vor fi contactate pentru a valida experiența profesională a candidaților.

Aprobarea cererii are loc imediat ce Departamentul de certificare validează că îndepliniți toate cerințele de certificare cu privire la acreditarea pentru care ați solicitat-o. Un mesaj va fi trimis la adresa de e-mail pe care ați furnizat-o în timpul procesului de inregistrare. Dacă este aprobat, vei putea descărca certificatul din contul de membru.

7. Mențineți certificarea
Certificările PECB sunt valabile timp de trei ani. Pentru a menține certificarea, solicitantul trebuie să demonstreze în fiecare an că el / ea încă îndeplinește sarcini care țin de această certificare. Profesioniștii cu certificare PECB furnizează anual PECB numărul de ore de audit și / sau sarcini legate de implementare pe care le-au îndeplinit, împreună cu datele de contact ale persoanelor care pot valida aceste sarcini. În plus, profesioniștii certificați ar trebui să plătească periodic taxele anuale de întreținere a certificării PECB.

Un e-mail de notificare este trimis membrilor noștri certificați, care sunt obligați să depună documente care atestă dezvoltarea profesională continuă (CPD) împreună cu taxa anuală de întreținere (AMF) cu trei luni înainte de data anuală a certificării lor.

INTRA ACUM în grupul WhatsApp "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

CERT-RO protejează digital sănătatea României

Brese de securitate

Vizualizari: 335

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Faptul că sectorul medical din România este puternic solicitat de pandemia COVID-19 nu este o noutate. Din păcate, chiar săptămâna trecută unul dintre spitalele municipale din România a fost ținta unui atac cibernetic, baza de date fiind serios afectată. În urma atacului a fost criptată şi blocată întreaga bază de date, respectiv toate informaţiile şi fişierele existente în serverele unităţii sanitare. Conducerea Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea anunţa că au fost sesizate toate instituţiile competente cu privire la acest incident de securitate, precum şi instituţiile în relaţia cu care acest incident ar fi putut avea repercursiuni directe și că s-au făcut eforturi imediate pentru recuperarea datelor criptate, astfel încât activitatea medicală să nu fie perturbată.

Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, în luna iunie 2019, activitatea a cinci spitale din România fiind afectată de atacturile cibernetice. 

În acest context, CERT-RO, împreună cu un grup de profesioniști în domeniul securității cibernetice, au dezvoltat programul de voluntariat CV19.RO, lansat în luna mai 2020, în sprijinul furnizorilor de servicii de sănătate, pentru a face față provocărilor crizei.

CERT-RO a invitat conducerile spitalelor, care nu au completat până acum formularul de solicitare pentru sprijin cu titlu gratuit și includerea în programul de management al incidentelor de securitate cibernetică, să trimită documentul la adresa alerte.spitale@cert.ro.

"Facem eforturi să prevenim, să identificăm și să răspundem posibilelor vulnerabilități de natură informatică ale furnizorilor de servicii de sănătate, înainte de a fi prea târziu. Dorim sa protejăm digital sănătatea României!" au declarat reprezentantii CERT-RO.

INTRA ACUM în grupul WhatsApp "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

Proleasing Motors SRL a fost sancționat contravențional cu amendă GDPR în cuantum de 15.000 EURO

Brese de securitate

Vizualizari: 1132

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Conform unui anunț postat pe website, Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 23.06.2020 o investigație la operatorul Proleasing Motors SRL și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) și (2) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Operatorul Proleasing Motors SRL a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 72.642 lei, echivalentul a 15.000 EURO.

Investigația a fost demarată ca urmare a transmiterii de către operator a unei notificări privind încălcarea securității datelor cu caracter personal, prin completarea formularului specific stabilit în baza Regulamentului General privind Protecția Datelor.

Încălcarea securității a constat în faptul că, pe pagina de Facebook pe care operatorul a desfășurat un concurs on-line de atragere a clienților participanți în service-ul auto, a fost postat un document cu o captură din codul sursă al website-ului în care era inclusă și parola de acces la formularele completate de participanții la concurs.

Această situație a condus la vizualizarea și accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale unui număr de 436 de clienți ai operatorului, pe website-ul Proleasing Motors SRL, și la divulgarea neautorizată a acestor date, contrar obligațiilor prevăzute de art. 32 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Ca atare, sancțiunea a fost aplicată operatorului ca urmare a faptului că acesta nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prelucrării pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, generat în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod sau accesul neautorizat la acestea.

De asemenea, operatorului i s-a aplicat și măsura corectivă de revizuire şi actualizare a măsurilor tehnice şi organizatorice implementate ca urmare a evaluării privind riscul pentru drepturile și libertățile persoanelor, inclusiv a procedurilor referitoare la comunicațiile electronice, astfel încât să fie evitate incidente similare de dezvăluire neautorizată a datelor cu caracter personal prelucrate, raportat la art. 58 alin. (2) lit. d) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Totodată, precizăm că, potrivit considerentului (75) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, ”Riscul pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, prezentând grade diferite de probabilitate de materializare şi de gravitate, poate fi rezultatul unei prelucrări a datelor cu caracter personal care ar putea genera prejudicii de natură fizică, materială sau morală, în special în cazurile în care: prelucrarea poate conduce la discriminare, furt sau fraudă a identităţii, pierdere financiară, compromiterea reputaţiei, pierderea confidenţialităţii datelor cu caracter personal protejate prin secret profesional, inversarea neautorizată a pseudonimizării sau la orice alt dezavantaj semnificativ de natură economică sau socială; persoanele vizate ar putea fi private de drepturile şi libertăţile lor sau împiedicate să-şi exercite controlul asupra datelor lor cu caracter personal; datele cu caracter personal prelucrate sunt date care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, religia sau convingerile filozofice, apartenenţa sindicală; sunt prelucrate date genetice, date privind sănătatea sau date privind viaţa sexuală sau privind condamnările penale şi infracţiunile sau măsurile de securitate conexe; sunt evaluate aspecte de natură personală, în special analizarea sau previzionarea unor aspecte privind randamentul la locul de muncă, situaţia economică, starea de sănătate, preferinţele sau interesele personale, fiabilitatea sau comportamentul, locaţia sau deplasările, în scopul de a se crea sau de a se utiliza profiluri personale; sunt prelucrate date cu caracter personal ale unor persoane vulnerabile, în special ale unor copii; sau prelucrarea implică un volum mare de date cu caracter personal şi afectează un număr larg de persoane vizate.

INTRA ACUM în grupul WhatsApp "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

ALERTA CERT-RO: Campanie frauduloasă privind subiectele de la Bacalaureat 2020

La începutul lunii aprilie, echipa CERT-RO publica o alertă referitoare la folosirea platformelor care permit crearea unui site web gratuit în răspândirea unor atacuri de tip phishing. Atunci, platforma […]

Un val de campanii de tip scam se folosesc de imaginea magazinelor Profi, Mega Image, Carefour, Lidl, Ikea sau Kaufland

Specialistii de la Cert.ro au transmis mai multe alerte privind valul de campanii de tip scam care se folosesc de imaginea celor mai cunoscute magazine din Romania. Printre […]

Atenție la e-mail-urile care falsifică identitatea reală a expeditorului

Confom CERT.RO, în vreme ce tot mai multe persoane sunt nevoite să lucreze de la distanță, în această perioadă marcată de restricțiile de circulație determinate de răspândirea COVID-19, […]

SRI avertizează asupra unei campanii malware de furt de date

În contextul asociat pandemiei de SARS-CoV-2, Serviciul Român de Informații anunță că fost identificată o campanie de distribuire de malware care vizează furtul de credenţiale bancare de pe terminalele […]

Digisign ofera un cadou fiecarui absolvent al cursului online GRATUIT

Astazi, 23 Aprilie 2020, este lansat un nou curs online actualizat, oferit GRATUIT, avand tema „Informatii introductive despre utilizarea semnaturilor electronice” si care isi propune sa ofere informații […]

Peste 500.000 de conturi Zoom sunt de vânzare

În cazul în care platforma de videoconferințe „Zoom” nu a avut suficientă publicitate negativă, aflăm astăzi că datele utilizatorilor sunt tranzacționate pe DarkWeb. Peste jumătate de milion de […]

Președintele Republicii Moldova a făcut public numele unui pacient infectat cu coronavirus

Conform site-ului de striri realitatea.md,  Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova,  a dezvăluit în timpul conferinței de presă  numele si prenumele femeii care a fost diagnosticată pozitiv cu coronavirus […]

Fenomenul FAKENEWS pierdut de sub control. „Spălați-vă mâinile, nu creierele!”

Acum câteva zile am citit întâmplător pe Fecebook un îndemn, „Spălați-vă mâinile, nu creierele!”. Acesta a fost și momentul în care am realizat că fenomenul Fakenews în România […]

Decathlon: 123 de milioane de înregistrări cu date cu caracter personal au fost publicate accidental

Potrivit cercetătorilor de la vpnMentor, peste 123 de milioane de înregistrări cu date cu caracter personal aparținând atât clienților cât și angajaților companiei Decathlon au fost expuse accidental. […]

Datele a zeci de mii de consumatori de canabis medicinal din SUA a fost expuse accidental

Conform vpnMentor, datele a zeci de mii de consumatori de canabis din SUA au fost expuse accidental, datorita unor erori de configurație a mediilor de stocare(cloud). Peste 85.000 […]

Participa la DPO TOOLS Workshop – 23 / 24 Martie 2020 – „Mobilitatea, o provocare pentru aplicarea GDPR”

La nivelul dispozitivelor mobile, au aparut in ultima perioada noi variante de atacuri informatice menite de a extrage informatii cu caracter personal cunoscute sub forma furtului de identitate […]

Trevor Hughes, CEO IAPP: „În domeniul protecției datelor, avem o nouă profesie hibridizată”

Participând la cea de-a 13-a ediție a Conferinței pentru informatică, confidențialitate și protecția datelor (CPDP2020), desfășurată la Bruxelles în perioada 22-24 ianuarie 2020, Trevor Hughes, Președintele Asociației Internaționale […]

MODELE SI FORMULARE GDPR – O nouă carte în webshop-ul dpo-NET.ro

O nouă lucrare de mare interes a fost adaugată în webshop-ul dpo-NET.ro, fiind o contributie a membrilor Centrului de cercetare pentru protectia datelor, constituit in cadrul Universitatii de […]

Nicolae Ploeșteanu: „Consider că fiecare practician trebuie să aibă această carte”

In domeniul protecției datelor în România, anul 2020 a debutat cu lansarea pe piață a acestui volum, intituat „GDPR Aplicat. Instrumente de lucru pentru implementarea Regulamentului UE 679/2016”, […]

11 Februarie 2020: HAPPY SAFER INTERNET DAY!

Astăzi,  marți, 11 februarie 2020,  sărbătorim Ziua internetului mai sigur (Safer Internet Day -SID). Niciodată nu ne-am bucurat de atâtea oportunități de a învăța și de a comunica la […]

ALERTA! Imaginea serviciilor de curierat, folosită în răspândirea e-mail-urilor cu atașamente malițioase

Campaniile recente prin care se încearcă răspândirea de malware via e-mail capătă aproape zilnic o nouă formă.   Atacatorii s-au folosit de imaginea sau reputația unor instituții publice sau companii private […]

Universitatea din Maastricht confirmă că a plătit hackerilor o răscumpărare de 200.000 de euro

Conform Reuters, Universitatea din Maastricht a confirmat că a plătit hackerilor o răscumpărare de 30 de bitcoin –  în valoare de 200.000 de euro (220.000 de dolari) – […]

Numărul amenințărilor informatice va atinge în 2020 pragul istoric de un miliard

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender estimează că numărul total al amenințărilor informatice va depăși în premieră în acest an pragul de un miliard de unități, cea […]

Anul 2019 văzut prin ochii unui GDPR-ist, 10 momente memorabile

Este sfarsit de an si fiind un moment de bilant nu pot sa nu ma gandesc la cat de multe lucruri am realizat pe plan profesional si mai […]

Șase din zece companii au suferit o breșă de securitate în ultimii trei ani – studiu

Circa șase din zece companii au suferit o breșă de securitate informatică în ultimii trei ani, iar o treime dintre specialiștii în securitate IT care nu au avut […]