PECB semnează un parteneriat cu NeoPrivacy România și lansează cursurile recunoscute internațional

IT&C / Securitatea Informatiei

Vizualizari: 103209

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

PECB Group Inc. Canada a anunțat semnarea un nou acord de parteneriat cu NeoPrivacy România, pentru a distribui cursuri de formare PECB, recunoscute internațional.

Suntem foarte încântați de acest parteneriat și promitem că vom oferi serviciile noastre la cel mai înalt nivel. Mă simt profund onorat și extrem de încântat să semnez acest acord cu NeoPrivacy România ”, a declarat Eric Lachapelle, CEO PECB. „Am susținut întotdeauna parteneriatele cu astfel de companii care sunt în concordanță și împărtășesc misiunea noastră. În anii trecuți am asistat la o dezvoltare extraordinară a programului nostru de parteneriat, susținând inițiativele care vizează în special dezvoltarea parteneriatelor internaționale. Ambele companii au echipe grozave de profesioniști și resurse care vor fi un sprijin deosebit pentru acest parteneriat ”, a adăugat Lachapelle.

Parteneriatul dintre NeoPrivacy România și PECB ne onorează și ne obligă să oferim servicii de înaltă calitate clienților noștri din România și Republica Moldova. În primul rând, acest parteneriat strategic își propune să crească calitatea serviciilor de formare românești dedicate domeniului confidențialității și protecției datelor, punând un accent mai mare pe experiența practică. Toți formatorii NeoPrivacy România sunt în primul rând practicieni în domeniul protecției și securității datelor. ” a declarat Marius Dumitrescu, Managing Partner, NeoPrivacy Romania.

Prin intermediul acestui parteneriat, specialiștii români în protecția și securitatea datelor cu caracter personal, care își doresc o certificare la standardul PECB, pot demonstra la nivel international că dețin cunoștințele practice și capacitățile profesionale pentru a ajuta organizațiile în aplicarea legilor și reglementărilor privind protecția datelor și nu numai. Candidații pot economisi timp și bani, având în vedere că nu există cheltuieli de deplasare și pot învăța practic din confortul casei sau al biroului. Fiecare își poate stabili ritmul propriu de învățare cu posibilitatea de a obține certificarea prin susținerea examenului online, în orice moment, într-o perioadă de 12 luni.

Pechetul de cursuri în regim Self-Study lansat de NeoPrivacy Romania prin intermediul portalului dpo-NET.ro este următorul:

Denumire curs si descriere curs (link) Tip Durata Pret promotional valabil pana la 01.08.2020
PECB GDPR Introduction Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB GDPR Foundation + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB GDPR – Certified DATA PROTECTION OFFICER (DPO) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB ISO/IEC 27001 Introduction (Information Security) Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27001 Foundation (Information Security) + Online Exam    Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27001 Lead Implementer (Information Security) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27001 Lead Auditor (Information Security) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27701 Foundation (Privacy Information Management System) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27701 Lead Implementer (Privacy Information Management System) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27701 Lead Auditor (Privacy Information Management System) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB ISO/IEC 27005 Introduction (Information Security Risk Management) Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27005 Foundation (Information Security Risk Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27005 Risk Manager (Information Security Risk Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1800 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27005 Lead Risk Manager (Information Security Risk Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 29100 Lead Privacy Implementer (Lead Privacy Implementer) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27032 Lead Cybersecurity Manager (Cyber Security) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified Ethical Hacking (Ethical Hacking) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB ISO/IEC 27035 Introduction (Incident Management)  Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27035 Foundation (Incident Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27035 Incident Manager (Incident Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO/IEC 27035 Lead Incident Manager (Incident Management) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Introduction to Forensics (Computer Forensics) Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified Forensics Examination Foundation (Computer Forensics) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified Lead Computer Forensics Examiner (Computer Forensics) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified Lead Pen Test Professional (Penetration Testing) + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified Cybersecurity Audit Foundation + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB ISO 31000 Introduction Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO 31000 Foundation + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO 31000 Risk Manager + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1800 lei +TVA
PECB Certified ISO 31000 Lead Risk Manager + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO 31000 Transition + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB ISO 22301 Introduction Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 600 lei +TVA
PECB Certified ISO 22301 Foundation + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA
PECB Certified ISO 22301 Lead Implementer + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO 22301 Lead Auditor + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 2600 lei +TVA
PECB Certified ISO 22301:2019 Transition + Online Exam Self-Study Flexibil, maxim 12 luni Pret redus - 1200 lei +TVA

 

Metoda Self Study – materiale in format electronic, in limba engleza

  • Taxele de certificare sunt incluse în prețul examenului.
  • Participanților li se va asigura materialul de instruire care conține sute de pagini de informații explicative și exemple practice.

Avantajele sistemului Self-Study

  • Economisiți timp și bani având în vedere că nu există cheltuieli de deplasare și veți învăța practic din confortul casei sau al biroului.
  • Stabiliți-vă ritmul propriu de învățare cu posibilitatea finaliza prin susținerea examenului în orice moment pe perioada de 12 luni
  • Aveți posibilitatea de a susține examenul individual, prin platforma online de examinare
  • In taxa de curs sunt incluse două încercări de absolvire a examenului de certificare

Etapele procesului de certificare PECB

  1. Inscrierea la curs prin completarea formularului online
  2. Achitati factura primita prin email
  3. Deschideti un cont PECB – Urmați instrucțiunile aici: www.pecb.com/help
  4. Descarcati aplicatia KATE – Urmați linkul pentru a descărca: www.pecb.com/en/kate-app
  5. Conectati-va la aplicatia KATE cu contul Dumneavoastra PECB
  6. Dupa ce studiati materialele puse la dispozitie, programati-va pentru examenul online. Descărcați aplicația EXAM. Urmați linkul pentru a descărca: www.pecb.com/pecbexams
  7. Aplicati pentru certificare PECB. Candidații trebuie să completeze Formularul de Cerere de Certificare online

Despre PECB

PECB este un organism de certificare international pentru persoane, sisteme de management și produse, pe o gamă largă de standarde internaționale. Ca furnizor global de servicii de formare, examinare, audit și certificare, PECB oferă expertiza sa în mai multe domenii, inclusiv, dar fără a se limita la securitatea informațiilor, IT, continuitatea afacerilor, managementul serviciilor, sisteme de management al calității, risc și management, sănătate, siguranță și mediu.

PECB, prin intermediul NeoPrivacy România, ajută profesioniștii și organizațiile din România să își demonstreze angajamentul și competența, raportându-se la standarde internaționale, oferind această asigurare prin educație, evaluare și certificare cu cerințe de competență riguroase, recunoscute la nivel internațional. Misiunea noastră este de a oferi clienților noștri servicii complete care inspiră încredere, îmbunătățire continuă, demonstrarea recunoașterii și accent pe beneficiul societății, în ansamblu. Pentru informații suplimentare despre PECB și pentru lista completă a standardelor, vizitați http://www.pecb.com.

Despre NeoPrivacy Romania

La începutul anului 2018, NeoPrivacy și-a lansat oferta de servicii pentru companii din România și Republica Moldova, promovând soluții software pentru conformitate și implementarea GDPR, precum și servicii de audit pentru măsuri tehnice și organizatorice, servicii de audit pentru prevenirea incidentelor de securitate, ISO27001 și traininguri specializate pentru DPO și alți specialiști.

NeoPrivacy Romania a dezvoltat primul portal web românesc dedicat exclusiv comunității profesioniștilor din domeniul protecției datelor și securității informațiilor (https://dpo-net.ro/), oferind informații naționale și internaționale, resurse utile și traininguri online. Pe baza dezvoltării tehnologice din ultimii zece ani, proiectele echipei noastre rezultă din convingerea că „Privacy is a right, NeoPrivacy is a currency” și prin activitățile noastre de formare, creștem activ gradul de  conștientizare cu privire la importanța și valoarea datelor cu caracter personal.

    Campurile marcate cu * sunt obligatorii








    Etapele de certificare / absolvire curs

    1. Alegeti cursul care vi se potriveste
    Fiecare certificare PECB are o programă de curs specifică și un set de cerințe de experiență. Pentru a stabili care acreditare este potrivită pentru Dumnevoastră, verificați toate cerințele de eligibilitate pentru diferitele certificări, în concordanță cu nevoile Dumneavoastră profesionale.

    2. Pregătiți-vă pentru examen
    Toți candidații în sistemul Self Study sunt responsabili pentru propriul program de studiu și pentru pregătirea în vederea examinării. Nu este obligatoriu parcurgerea un set specific de informații sau a unei material  unic de studiu, ca parte a procesului de certificare. Totuși, finalizarea unui curs sau a unui program de studiu vă va spori semnificativ șansa de a trece un examen de certificare PECB. Pentru a afla mai multe despre examene, domenii de competență și declarații de cunoștințe, accesați: Ghiduri de pregătire a examenelor PECB.

    3. Aplicați și programați examenul
    Candidații pot să susțină un examen PECB de la distanță, din comoditatea propriei case, prin aplicația de examen PECB si efecutand o programare: https://pecb.com/en/eventExamList/schedule

    4. Absolvirea examenului
    Candidații trebuie să ajungă cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea examenului de certificare. Candidaților care sosesc cu întârziere nu li se va acorda timp compensatoriu pentru sosirea cu întârziere și li se poate refuza participarea la examen. Toți candidații sunt obligați să prezinte o carte de identitate valabilă, cum ar fi o carte de identitate națională, un permis de conducere sau un pașaport. Durata examenului variază în funcție de tipul de examen (vezi descrierea diferitelor examene pentru mai multe detalii). Timpul suplimentar poate fi oferit candidaților care susțin examenul într-o limbă diferită de limba maternă (la solicitarea candidaților, în ziua examenului).

    Tipul examenului: eseuri, cunoscute sub numele de examene cu intrebari deschise, sunt examene în care candidații sunt autorizați să utilizeze numai următoarele materiale de referință:

    • O copie a Regulamentului 679/2016 pe suport de hârtie;
    • Notele de curs din Fișa Participantului;
    • Orice note personale făcute de student în timpul cursului;
    • Un dicționar;

    Pentru mai multe informații despre detaliile examenului, consultați Regulile și politicile de examinare

    5. Primește rezultatele examenului tău
    Rezultatele vor fi comunicate prin e-mail într-o perioadă de la 6 până la 8 săptămâni de la data examinării. Candidatului i se vor oferi doar două rezultate posibile ale examinării: admis sau respins. În caz de eșec, rezultatele vor fi însoțite de lista domeniilor în care candidatul nu a răspuns complet la întrebare. Acest lucru poate ajuta candidatul să se pregătească mai bine pentru o reluare a examenului. Candidații, care nu sunt de acord cu rezultatele examenului, pot depune o contestatie.

    6. Aplicați pentru certificare
    Toți participanții care susțin cu succes examenul de certificare PECB au dreptul să solicite acreditările PECB pentru care au fost examinați. Cerințele educaționale și profesionale specifice vor trebui îndeplinite pentru a fi certificate PECB. Candidații trebuie să completeze Formularul de Cerere de Certificare online și să completeze toate celelalte formulare online (care pot fi accesate prin intermediul profilului lor online PECB), inclusiv datele de contact ale referințelor care vor fi contactate pentru a valida experiența profesională a candidaților.

    Aprobarea cererii are loc imediat ce Departamentul de certificare validează că îndepliniți toate cerințele de certificare cu privire la acreditarea pentru care ați solicitat-o. Un mesaj va fi trimis la adresa de e-mail pe care ați furnizat-o în timpul procesului de inregistrare. Dacă este aprobat, vei putea descărca certificatul din contul de membru.

    7. Mențineți certificarea
    Certificările PECB sunt valabile timp de trei ani. Pentru a menține certificarea, solicitantul trebuie să demonstreze în fiecare an că el / ea încă îndeplinește sarcini care țin de această certificare. Profesioniștii cu certificare PECB furnizează anual PECB numărul de ore de audit și / sau sarcini legate de implementare pe care le-au îndeplinit, împreună cu datele de contact ale persoanelor care pot valida aceste sarcini. În plus, profesioniștii certificați ar trebui să plătească periodic taxele anuale de întreținere a certificării PECB.

    Un e-mail de notificare este trimis membrilor noștri certificați, care sunt obligați să depună documente care atestă dezvoltarea profesională continuă (CPD) împreună cu taxa anuală de întreținere (AMF) cu trei luni înainte de data anuală a certificării lor.

    INTRA ACUM în grupul TELEGRAM "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


    Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


    Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

    Peste 80% dintre români nu știu cum să raporteze criminalitatea informatică!

    IT&C / Securitatea Informatiei

    Vizualizari: 5410

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    • România ocupă locul al doilea în acest top, întrucât 84% dintre români nu au nici o idee despre cum să raporteze o infracțiune cibernetică sau un comportament online ilegal
    • În mod îngrijorător, 67% dintre români nu se simt bine informați cu privire la riscurile criminalității cibernetice
    • Cetățenii spanioli (86%) și danezi (86%) sunt cei care declară că au cele mai puține cunoștințe despre cum să raporteze o infracțiune cibernetică sau orice comportament online ilegal
    • În ansamblu, ca medie în toate țările evaluate, 77% dintre europeni nu au idee despre modul în care ar raporta o crimă cibernetică sau orice comportament ilegal online.

    În ultimul deceniu, problema criminalității informatice a apărut din ce în ce mai des în atenția publicului larg astfel că, guvernele din întreaga lume au luat decizia de a înființa organisme specializate pentru a se ocupa în mod special de toate problemele legate de criminalitatea informatică. În ciuda acestei măsuri, gradul de conștientizare a populației în privința riscurilor cibernetice nu a cunoscut o îmbunătățire seminificativă.

    Interesat de siguranța online, Reboot Online a analizat cele mai recente date publicate de Comisia Europeană, pentru a descoperi care europeni nu știu cum să raporteze o infracțiune cibernetică sau orice alt comportament ilegal online în țara lor respectivă. A fost evaluat practic dacă europenii știu sau nu de  existența unui site web, a unei adrese de e-mail, a unui formular online și / sau a unui număr de contact în țara lor pentru a raporta o infracțiune cibernetică sau orice alt comportament ilegal online, cum ar fi hărțuirea / agresiunea cibernetică.

    Reboot Online a constatat că Spania și Danemarca se află pe primul loc împreună, întrucât 86% dintre cetățenii din fiecare țară respectivă nu au nicio idee despre cum să raporteze o infracțiune cibernetică.

    Pe a doua poziție se află România, unde 84% dintre români recunosc că nu au nicio idee pe cine să contacteze sau cum ar trebuie să raporteze o infracțiune cibernetică. În plus, 67% dintre români recunosc că nu se simt bine informați cu privire la riscurile criminalității cibernetice. Pentru acest studiu au fost chestionați 1.089 români. 

    Franța se află pe locul trei, 82% dintre cetățenii francezi declarând că nu sunt conștienți de căile relevante pe care ar putea să le exploreze pentru a raporta că sunt victime sau martori ai criminalității informatice.

    În al patrulea loc se află Suedia, unde 81% dintre suedezi mărturisesc că nu au cunoștințele adecvate pentru a alerta părțile relevante cu privire la o crimă cibernetică.

    Interesant este că 80% dintre cetățenii care locuiesc în Lituania, Portugalia și Polonia nu știu cum să raporteze o infracțiune cibernetică, respectiv pe locul al cincilea.

    La celălalt capăt, cei din Malta par a fi cei mai pregătiți să facă față consecințelor unei infracțiuni informatice, doar 46% dintre cetățeni nu știind cum să raporteze o infracțiune informatică.

    Per total, în medie din toate țările evaluate, 77% dintre europeni nu știu cum să raporteze criminalitatea informatică sau comportamentul ilegal online.

    Shai Aharony, cofondatorul și directorul general al Reboot Online a comentat:

    „Pe măsură ce criminalitatea cibernetică devine mai sofisticată și periculoasă, trebuie să devenim mai vigilenți pentru a ne proteja online. Luarea unor acțiuni mici, cum ar fi familiarizarea cu agențiile / organismele de criminalitate informatică susținute de guvern și aplicarea celor mai bune practici recomandate acțiunilor dvs. online, poate juca un rol monumental în reducerea riscului de a deveni victimă a criminalității informatice. Dar această cercetare demonstrează, de asemenea, că aceste agenții / organisme guvernamentale de criminalitate informatică trebuie să se promoveze mai bine în fața publicului pentru a-i face conștienți de rolul, operațiunile și serviciile lor de sprijin în ceea ce privește criminalitatea informatică. Deși necunoașterea cu privire la modul de raportare a criminalității cibernetice în unele țări europene este mai slabă decât altele, o acțiune activă a agențiilor / organismelor relevante în domeniul criminalității cibernetice pentru a ieși din umbră și pentru a educa publicul cu privire la ce protocoale să urmeze în caz de criminalitate cibernetică va remedia această problemă ”.

    Topul tărilor europene ale căror cetățeni sunt cel mai puțin conștienți despre cum pot raporta că sunt victime sau martori ai criminalității informatice
    Loc Țare europeana Procent (%)
    1. Spania 86%
    1. Danemarca 86%
    2. Romania 84%
    3. Franța 82%
    4. Suedia 81%
    5. Lituania 80%
    5. Portugalia 80%
    5. Polonia 80%
    6. Germania 78%
    7. Bulgaria 77%
    7. Italia 77%
    8. Cehia 76%
    9. Slovacia 75%
    9. Ungaria 75%
    9. Cipru 75%
    10. Letonia 74%
    10. Estonia 74%
    10. Slovenia 74%
    11. Irelanda 70%
    11. Belgia 70%
    12. Croatia 69%
    12. Olanda 69%
    13. Marea Britanie 68%
    14. Luxemburg 67%
    15. Finlanda 65%
    15. Austria 65%
    16. Grecia 58%
    17. Malta 46%

     

    INTRA ACUM în grupul TELEGRAM "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


    Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


    Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

    Ce întrebări să punem unui consultant în securitate cibernetică, înainte de a-l angaja?

    IT&C / Securitatea Informatiei

    Vizualizari: 5764

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Securitatea cibernetică este de interes în fiecare industrie și arie geografică, așa cum pericolul atacurilor online vizează orice organizație. În consecință, numeroase companii sunt în căutare de expertiză și consultanți calificați pentru a-i ajuta in implementarea standardelor și cerințelor legale sau de altă natură (GDPR, NIS, Norma X etc.), sau in managementul securității cibernetice etc.  Principalele aspecte de luat în considerare atunci când este selectat un astfel de expert sau companie sunt: cunoștințele fundamentale, experiența similara demonstrată în alte proiecte, abordarea holistică, soluțiile personalizate, independența de anumiți vendor-i/ tehnologii etc.

    Mihai Danțiș, Lead Auditor și Trainer pe mai multe standarde ISO, cu o experienta de 15 ani în domeniu standardelor și peste 20 de ani în securitate IT recomandă un minim de 15 întrebări pe care ar trebui să i le adresăm consultantului, pentru a fi convinși că răspunde necesităților si asteptarilor organizației:

    1. Ce experiență relevantă aveți în implementarea standardelor (framework-urilor) pentru clienții din industria din care facem parte?

    • Vom identifica experiența similară privind cerințele de business, legale, contractuale etc. Astfel, vom avea siguranța că expertul cunoaște toate aspectele specifice ce țin de implementare și nu învață experimentând pe organizația noastră.
    1. Câte dintre aceste proiecte au fost implementate cu succes în ultimii trei ani?

    • Obținem informații exacte despre cum expertiza sa a fost materializată în practică. Succesul poate avea diverse definiții, de la obținerea unei certificări pentru respectivul standard până la lipsa unor amenzi în cazul unor controale.
    1. Povestiți-ne despre cel mai complex proiect de consultanță în care ați fost implicat și despre rolul dvs. în acel proiect.

    • Vom înțelege experiența similară ce ne va ajuta să calibrăm așteptările pe care le putem avea de la un consultant. De exemplu, așteptările de la un consultant junior care a deținut un rol de asistent în echipă, sunt diferite față de cele pe care le avem în raport cu un team-leader.
    1. Ce clienți v-ar putea recomanda? Ne puteți oferi o persoană de contact?

    • Din considerente de confidențialitate, consultantul s-ar putea să nu poată oferi asemenea detalii. Este bine totuși să căutăm detalii suplimentare care să poată demonstra experiența consultantului.
    1. Ce alte standarde mai cunoașteți? Cu ce standarde ați mai integrat activitatea derulata în cadrul proiectelor de consultanță anterioare?

    • Activitatea unei organizații trebuie privită în mod complex. S-ar putea să ne dorim o documentație unitară la nivelul organizației noastre, care să cuprindă și alte sisteme de management ce nu țin neaparat de securitate și pe care le avem deja implementate (ex. calitate, mediu, sănătate și siguranță ocupațională etc.), iar cunoașterea experienței consultantului, ne va ajuta să avem o abordare sistemică.
    1. Clientii carora le-ati oferit consultanta au avut audituri de terță parte (de certificare) sau controale din partea autoritatilor pentru subiectul respectiv? Ați participat la proces alături de client?

    • Este important să cunoaștem dacă clienții au obtinut certificările in cadrul auditului din partea Organismelor de Certificare sau daca au primit amenzi în cazul controalelor, precum și dacă au beneficiat de suportul consultantului pe acea perioadă (gratuit sau cu costuri suplimentare)
    1. Sunteți și trainer pentru standardele/ framework-urile pe care dorim să le implementăm? De cât timp? Câte grupuri sau câți oameni au participat la sesiunile de instruire? Aveți certificat de trainer?

    • Această informație ne este utila, în special în condițiile în care angajații companiei trebuie instruiți.
    1. Ne puteți prezenta un exemplu de documentație rezultată ca urmare a implementării unor standarde similare în cadrul altor companii și materiale de training folosite pentru un client anterior?

    • Astfel, vom putea evalua complexitatea procesului de implementare și de educație. Aceasta ne va ajuta să ne facem o idee despre produsele care ne vor fi oferite și vom înțelege complexitatea și calitatea lor.
    1. Ați lucrat ca auditor extern pentru un Organism de Certificare?

    • Astfel, vom cunoaște experiența suplimentară a consultantului. Organismul de Certificare este obligat, conform standardelor aplicabile lor (ex. ISO 17021) dupa care este, la rândul sau,auditat (de către Organismul de Acreditare), să se asigure de experiența, instruirea periodică, validitatea diplomelor, evaluarea periodică a auditorului etc.
    1. Care au fost principalele probleme regăsite frecvent în proiectele de acest fel?

    • Este important și util să încercăm să învățăm din experiența altora.
    1. Care sunt persoanele din compania noastra ce ar trebui să fie implicate în proiect alaturi de dvs și să va susțină cu documente, detalii etc.? Cât timp ar trebui să aloce aceste persoane?

    • Inclusiv alocarea acestor resurse (oameni din companie) reprezintă costuri pentru companie (oameni scoși din producție) și trebuie asumate ca atare; deși nu se regăsesc pe oferta financiară a consultantului trebuie sa prezentăm top managementului toate costurile aferente implementării.
    1. Care este timpul estimat de implementare al proiectului? Care sunt factorii critici de care depinde acest proiect și respectarea termenului de livrare?

    • Astfel, validăm dacă ne încadrăm în cerințele și așteptările interne (top management, business etc.) și înțelegem intern că este nevoie și de implicarea tuturor colegilor relevanti (ex. din IT, HR, Legal, Business, DPO, Security etc.)
    1. Există servicii suplimentare pe care este necesar sa le achiziționăm pentru implementarea proiectului?

    • Suplimentar serviciilor de consultanță, s-ar putea să avem nevoie și de expertiza unor terți: diverse tehnologii, servicii de scanare vulnerabilități, servicii pentest etc. Este important să avem imaginea cât mai completă a costurilor totale.
    1. Prețul ofertei financiare este final sau pot aparea costuri suplimentare?

    • Costuri precum - deplasare, cazare, dezvoltarea documentației (eventual o listă cu documentația minimă și pașii), instruirea personalului, uneori nu sunt incluse în oferta de bază, iar aceasta va solicita resurse adiționale. Este recomandat, chiar de la inceput, să avem imaginea globala a dimensiunilor și costurilor implementării.
    1. Identificati un potențial conflict de interese în cazul în care veți deveni furnizorul nostru?

    • Aceasta ne va permite să înțelegem dacă consultantul are prieteni sau rude în cadrul companiei, precum și contracte anterioare/în derulare sau proceduri de achiziție în desfășurare etc.

    Contractarea unui consultant în procesul de implementare al unui standard ISO și/ sau a oricărui cadru de securitate, implică o serie de riscuri.

    Printre cele mai importante sunt:

    • Lipsa cerințelor legale clare pentru acest tip de activitate sau profesie, duc la percepția eronată a expertizei de care trebuie să beneficieze consultantul. Astfel, „autodeclarații” experți în domeniu, nu vor putea furniza intotdeauna expertiza necesară pentru implementarea standardelor. Din aceste motive trebuie să fim foarte riguroși în alegerea colaboratorilor și să nu ne limităm la valoarea financiară a ofertei
    • Munca consultantului presupune acces la toate informațiile companiei, inclusiv cele critice: vulnerabilități, deficiențe de personal, listă subcontractori/ furnizori, tehnologii folosite etc. Este important să ne asigurăm legal că aceste date nu vor utilizate în detrimentul nostru sau în beneficiul individual al consultantului.
    • Lipsa implicării personalului propriu în implementarea standardelor poate conduce la inadvertente periculoase ale documentatieir finale: politici, proceduri, instrucțiuni de lucru etc. Ulterior implementării, ar putea apărea anumite probleme de menținere la zi a documentației, rezultate din lipsa de intelegere, sau chiar de “asumare” interna, datorita neimplicarii initale in proces. Din acest motiv, trebuie să alocăm și personal propriu care să fie instruit, sa dezvolte un sentiment de responsabilitate fata de proces și să poată duce mai departe sistemul, să îl poată optimiza astfel încât sa fie permanent funcțional, actual si adaptabil la schimbari.
    • Mulți dintre consultanți sunt „angajați” în comercializarea produselor unor companii de software și hardware. Din aceste considerente, consultantul este cel care recomandă un anumit produs, de la o anumita companie, pentru a-l procura și a intra in conformitate cu cerințele. Acesta este motivul pentru care, de cele mai multe ori, prețul consultanței este unul “convenabil”. Și asta pentru că își poate recupera reducerile oferite la contractual de consultanță în alt mod. Aceste înțelegeri pot crește simțitor bugetul dedicat procesului de conformare. Pe de altă parte, s-ar putea ca această relație a consultantului să fie exploatată și în beneficiul organizației, în sensul în care pot fi negociate reduceri substanțiale pentru soluțiile ce ar trebui implementate. Regula nu se aplică în cazul distribuitorilor unici.

    Amenințările în materie de securitate cibernetică evoluează zilnic, astfel devine imperativ necesar să fie identificat un consultant care să fie la curent cu  cele mai noi provocări de securitate și soluții de ultimă generație.

     

    INTRA ACUM în grupul TELEGRAM "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


    Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


    Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

    Noi e-mail-uri înșelătoare țintesc victime din România cu mesaje care pretind că sunt trimise de către Poșta Română și Banca Transilvania

    Bitdefender avertizează asupra unei noi campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor entități cunoscute, precum Banca Transilvania sau Poșta Română Specialiștii în securitate […]

    OSIM și EUIPO sunt ținta unui atac cibernetic de tip malware EMOTET

    În ultimele luni, o serie de entități publice și private din România au fost puternic afectate de valuri succesive de atacuri cu malware de tip EMOTET, care au […]

    IMPACTUL INVALIDĂRII PRIVACY SHIELD SI POSIBILE SOLUTII PENTRU OPERATORII DE DATE PERSONALE

    16 iulie 2020. O dată de referință pentru istoria protecției datelor personale. O dată de la care aproape toți operatorii de date personale din România ar trebui să-și […]

    CERT-RO protejează digital sănătatea României

    Faptul că sectorul medical din România este puternic solicitat de pandemia COVID-19 nu este o noutate. Din păcate, chiar săptămâna trecută unul dintre spitalele municipale din România a […]

    Belgia: Ghid privind verificările temperaturii la intrarea în incinte

    În data de 5 iunie 2020, Autoritatea de Supraveghere din Belgia a publicat un ghid cu privire la verificările de temperatură în timpul crizei COVID-19, având în vedere […]

    Twitter blochează postările care leagă pandemia Covid19 de tehnologia 5G

    În urma distribuirii pe rețelele de socializare sau sistemele de mesagerie precum WhatsApp a mai multor mesaje care leagă riscurile introduse de coronavirus de tehnologia 5G mai multe antene […]

    Alexandru Gheorghe: Nu am găsit în România experți care să realizeze o „autopsie” a unui telefon mobil

    Alexandru Gheorghe are o experiență de peste 12 ani în calitate de consilier juridic, DPO / Consultant Protectia Datelor, fiind fondatorul companiei Inperspective. El a format și condus […]

    Digisign ofera un cadou fiecarui absolvent al cursului online GRATUIT

    Astazi, 23 Aprilie 2020, este lansat un nou curs online actualizat, oferit GRATUIT, avand tema „Informatii introductive despre utilizarea semnaturilor electronice” si care isi propune sa ofere informații […]

    Bitdefender oferă gratis soluții de securitate tuturor organizațiilor din domeniul sanitar

    Soluțiile de securitate sunt menite să ajute angajații din sănătate în contextul în care numărul atacurilor informatice care exploatează subiectul coronavirus a crescut de aproape cinci ori pe […]

    Hai să facem împreună analiza unei tentative de phishing

    Cred că nu ne preocupă îndeajuns de mult o realitate infracțională care capătă proporții sub ochii noștri, fără a sesiza impactul pe care îl are asupra vieților noastre […]

    Fenomenul FAKENEWS pierdut de sub control. „Spălați-vă mâinile, nu creierele!”

    Acum câteva zile am citit întâmplător pe Fecebook un îndemn, „Spălați-vă mâinile, nu creierele!”. Acesta a fost și momentul în care am realizat că fenomenul Fakenews în România […]

    Decathlon: 123 de milioane de înregistrări cu date cu caracter personal au fost publicate accidental

    Potrivit cercetătorilor de la vpnMentor, peste 123 de milioane de înregistrări cu date cu caracter personal aparținând atât clienților cât și angajaților companiei Decathlon au fost expuse accidental. […]

    Datele a zeci de mii de consumatori de canabis medicinal din SUA a fost expuse accidental

    Conform vpnMentor, datele a zeci de mii de consumatori de canabis din SUA au fost expuse accidental, datorita unor erori de configurație a mediilor de stocare(cloud). Peste 85.000 […]

    Participa la DPO TOOLS Workshop – 23 / 24 Martie 2020 – „Mobilitatea, o provocare pentru aplicarea GDPR”

    La nivelul dispozitivelor mobile, au aparut in ultima perioada noi variante de atacuri informatice menite de a extrage informatii cu caracter personal cunoscute sub forma furtului de identitate […]

    Trevor Hughes, CEO IAPP: „În domeniul protecției datelor, avem o nouă profesie hibridizată”

    Participând la cea de-a 13-a ediție a Conferinței pentru informatică, confidențialitate și protecția datelor (CPDP2020), desfășurată la Bruxelles în perioada 22-24 ianuarie 2020, Trevor Hughes, Președintele Asociației Internaționale […]

    Amenda GDPR primită de Facebook în Germania este un „avertisment” pentru noi toți

    Facebook a primit o amendă de 51.000 de euro ( 55.500 de dolari ) pentru că nu a numit în mod corespunzător un ofițer pentru protecția datelor pentru […]

    MODELE SI FORMULARE GDPR – O nouă carte în webshop-ul dpo-NET.ro

    O nouă lucrare de mare interes a fost adaugată în webshop-ul dpo-NET.ro, fiind o contributie a membrilor Centrului de cercetare pentru protectia datelor, constituit in cadrul Universitatii de […]

    Nicolae Ploeșteanu: „Consider că fiecare practician trebuie să aibă această carte”

    In domeniul protecției datelor în România, anul 2020 a debutat cu lansarea pe piață a acestui volum, intituat „GDPR Aplicat. Instrumente de lucru pentru implementarea Regulamentului UE 679/2016”, […]

    2 amenzi, 2 avertismente și 4 măsuri corective pentru o companie din România

    Relațiile dintre angajatori și angajați se pot termina cu tensiuni, care pot conduce spre deznodământuri neplăcute pentru părți. Nu este un secret faptul că, de multe ori, angajații […]

    Prima amendă GDPR în 2020 aplicată către Hora Credit IFN S.A

    Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat, în data de 10.12.2019, o investigație la o Hora Credit IFN S.A. și a constatat încălcarea anumitor dispoziții din Regulamentul General privind Protecția Datelor […]