Hitler ar fi iubit rețelele de socializare

Comunicate de presa

Vizualizari: 2368

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Sursa foto: Facebook/Avesta Tidning

Bob Iger, Directorul Executiv al Disney, a criticat în termeni foarte duri platformele de social media afirmând chiar că "Hitler ar fi iubit rețelele de socializare pentru ca este cel mai puternic instrument de marketing pe care un extremist și l-ar putea dori. Social media reflectă o perspectivă globală foarte îngustă, care filtrează informațiile pe care se bazează convingerile noastre, crează o falsă validare a acestor convingeri și amplifică temerile noastre profunde". În completare a afirmat că rețelele de socializare "creează un fals sentiment că toți au aceeași opinie”.

După scandaluri legate de răspândirea ştirilor false, de transmisiuni live ale unor sinucideri sau atacuri teroriste, reţelele sociale au fost nevoite să îşi schimbe abordarea, potrivit unei analize a Financial Times, citata si de MEDIAFAX.

"Acum aproape zece ani, o instanţă din Italia a condamnat trei directori din cadrul Google la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că nu au reuşit să împiedice ca un clip în care un copil autist era hărţuit să apară în rezultatele motorului de căutare deţinut de companie. Sentinţa a fost considerată aberantă şi a fost, ulterior, anulată. După ce atacurile de la cele două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, au fost transmise live pe internet, autorităţile din Australia au introdus o nouă lege care prevede că directorii reţelelor sociale ar putea chiar să fie condamnaţi la închisoare dacă nu iau măsuri în timp util pentru a elimina conţinutul violent." se arată în analiza Financial Times.

În Marea Britanie a apărut ideea de a impune sancțiuni în astfel de cazuri. Toate companiile care găzduiesc materiale generate de utilizatori ar urma să fie responsabile, inclusiv penal, pentru tot conţinutul de pe paginile lor web. Această propunere, a fost criticată. „ (Măsura) s-ar putea să nu se încadreze în standardele rezonabile privind dreptul la liberă exprimare”, a declarat Alex Stamos, fostul director pentru securitatea informaţiilor în cadrul Facebook şi profesor la Universitatea Stanford.

Este clar că lupta împotriva conţinutului care promovează ura şi a dezinformării pe internet a luat amploare. Companiile Facebook şi Google, care deţin cele mai mari platforme cu conţinut generat de utilizatori, sunt forţate să se adapteze unei noi realităţi. Mark Zuckerberg, directorul general al Facebook, a cerut luna trecută ca autorităţile americane să reglementeze mai mult acest domeniu: „Companiile din domeniul internetului ar trebui să fie trase la răspundere în legătură cu modul în care aplică regulile privind conţinutul periculos. Sunt necesare noi reguli care să stabilească ce este interzis şi care să oblige companiile să construiască sisteme care să menţină conţinutul nepotrivit la cel mai mic nivel posibil”, a declarat acesta.

Şi companiile care se promovează prin intermediul platformelor online au un rol important în această ecuaţie. În 2017, mai multe firme şi-au retras reclamele de pe YouTube de teamă ca materialele lor de promovare să nu fie afişate lângă videoclipuri cu conţinut nepotrivit. La acea dată, YouTube a anunţat modificări ale politicii de utilizare, şi-a modificat algoritmii şi a eliminat un număr mare de videoclipuri problematice. Ulterior, încasările din publicitate au revenit la normal.

România aderă la Recomandările privind Inteligența Artificială

Comunicate de presa

Vizualizari: 440

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prezent miercuri, 22 mai 2019, la Paris, la reuniunea Consiliului Ministerial 2019 al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) având ca temă principală tranziția digitală, a declarat că România va adera la Recomandările OCDE privind Inteligența Artificială, fiind singura țară europeană non-membră a organizației care aderă la acestea.

”România va adera la Recomandările OCDE privind Inteligența Artificială, alături de cele 36 de țări membre ale Organizatiei, două state candidate și trei  aspirante la statutul de membru OCDE din America Latină, în prezența  Secretarului General al OCDE José Ángel Gurria si al prim-ministrului Slovaciei Peter Pellegrini (țara care deține președinția Ministerialei OCDE). Recomandările OCDE privind Inteligența Artificială reprezintă primul instrument de cooperare interguvernamentală în domeniu, iar România este singura țară europeană non-membră a OCDE care aderă la aceste recomandări”, a declarat Alexandru Petrescu.

Ministrul a menționat că România este ferm angajată pe drumul de tranziție etapizată, eficace și sustenabilă către o societate susținută de Inteligența Artificială. ”Vom lucra pentru adoptarea inteligenței artificiale în condiții de siguranță în toate aspectele vieții cotidiene și economice, vom sprijini cercetarea fundamentală pentru a dezvolta o inteligență artificială autentică și vom realiza aceste obiective fundamentale în viitorul apropiat, punând în centrul preocupării noastre valorile și drepturile omului”, a mai spus ministrul Petrescu.

În acest sens, România acționează, potrivit ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, deja pe multiple planuri. ”Suntem în proces de elaborare a primei strategii naționale în domeniul Inteligenței Artificiale, care va fi postată pentru dezbatere publică până la finele anului 2019. În calitate de stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, România a sprijinit negocierile cu succes în cadrul Programului Europa Digitală, program ce deține o componentă de finanțare dedicată adoptării Inteligenței Artificiale (inclusiv dezvoltării cunoștințelor digitale asociate acesteia). Nu în ultimul rând, lucrăm cu Comisia Europeană și cu puternicul sector IT din România să potențăm rețelele de inovare digitală europeană cu inițiative asociate Inteligenței Artificiale”, a precizat ministrul Alexandru Petrescu.

Summitul digital al OECD prezintă principalele constatări și mesaje politice din ultimii doi ani de activitate ai organizației în acest domeniu. Acesta reunește factorii de decizie la nivel înalt responsabili cu politicile legate de economia digitală și părțile interesate, facilitând schimbul de opinii și de experiență în jurul celor șapte piloni ai cadrului strategic integrat Going Digital al OCDE: inovarea, asigurarea locurilor de muncă, promovarea prosperității sociale, consolidarea încrederii și favorizarea deschiderii pieței. Recunoscând că inteligența artificială (AI) este un factor-cheie al tranziției digitale și că fiabilitatea sistemelor AI este esențială pentru difuzarea lor și desăvârșirea completă a tehnologiei, OCDE dezvoltă reguli de bază privind inteligența artificială pentru a menține o abordare axată pe om asupra AI.

 

Unele formulare medicale din România nu respectă principiile GDPR

Comunicate de presa

Vizualizari: 744

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Conform Agerpres, Asociaţia Română Anti SIDA solicită modificarea fişei medicale pentru obţinerea permisului auto, astfel încât să nu mai fie specificat diagnosticul, ci să fie menţionat doar “apt”, “inapt”, “apt condiţionat”. În opinia ARAS, notarea pe fişele medicale a unui diagnostic cum ar fi cancerul în remisie, alături de calificativul “apt” nu are nicio implicaţie pentru permisul auto al unei persoane, dar are implicaţii asupra datelor personale.

Acest demers poate fi susținut și de principiul GDPR privind minimalizarea datelor conform căruia un operator trebuie să prelucreze datele personale strict necesare și să elimine din formulare și proceduri solicitarea și astfel prelucrarea datelor care nu sunt necesare. Conform Regulamentului UE 679/2016 este necesar ca datele personale pe care le prelucrați să fie adecvate – suficiente pentru a vă îndeplini în mod corespunzător scopul declarat, relevante – au legătură cu scopul Dumneavoastră și limitate la ceea ce este necesar – nu mai mult decât aveți nevoie pentru îndeplinirea scopului.

O situație similară este și la certificatul medical pentru concediu medical prin utilizarea codurilor de indemnizații ( de ex. 14- Neoplazii, HIV SIDA).

“În ţările Europei, cu excepţia României şi Bulgariei, aceste tipuri de formulare conţin calificativul apt, inapt, apt condiţionat şi nu antecedente personale sau denumirile unor boli cronice fără relevanţă în domeniul pentru care se solicită documentul respectiv. ARAS solicită dezbaterea publică la MS pentru completarea ordinului privind aprobarea normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea autovehiculelor. Dorim modificarea fişei medicale şi eventual şi a altor fişe şi adeverinţe medicale, formulare de adeverinţe care sunt stabilite prin ordin al MS, astfel încât pe aceste fişe care ajung la personalul medical, la învăţătoare, la asistenta de la şcoală, la funcţionarul de şomaj, sunt documente care ajung la oameni care nu au pregătire medicală şi care nu sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea”, a declarat coordonator de proiect ARAS Liana Velicu în cadrul unei dezbateri publice organizate la Ministerul Sănătăţii.

Astfel, ARAS ar dori ca în fişa medicală să nu mai fie trecut diagnosticul, ci să fie specificat doar “apt”, “inapt”, “apt condiţionat”. “În momentul acesta şi fişa medicală are antecedente personale, există formularul de adeverinţă medicală unde există rubrica pentru înscrierea la şcoală, grădiniţă, facultate în care se arată că se află în evidenţă, iar medicii sunt obligaţi să noteze bolile cronice, unele din aceste boli cronice confruntându-se cu o foarte mare discriminare vorbim aici de infecţia cu HIV, hepatită, boli psihiatrice, cancer. (…) Cancer sau boli de rinichi sunt nişte informaţii care îşi aparţin şi nu vrei să ştie funcţionarul de la Poliţie care trebuie să îţi preschimbe permisul dacă ai sau nu au un sân, în cazul cancerului de sân este ceva personal. Nu are nicio relevanţă asupra condusului maşinii”, a spus Liana Velica

De ce se retrage UniCredit de pe Facebook ?

Reprezentanții UniCredit Bank România au anunțat că, începând din 1 iunie, se vor retrage complet de pe toate canalele social media. „UniCredit a suspendat orice fel de publicitate pe […]

Facebook anunță schimbări majore privind confidențialitatea

În cadrul conferinței anuale F8, Facebook a anuntat schimbari majore ale produselor sale, în special ale aplicațiilor Facebook Messenger si WhatsApp. Schimbările vin după un an 2018 dificil, […]

Se lansează numărul unic 1911 pentru raportarea incidentelor de securitate cibernetică

Conform declaratiilor ministrului Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, România va avea un număr de telefon unic, 1911, la care vor putea fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoanele […]

ICO amendează o companie de pompe funebre cu 92500 EUR

ICO a lansat o investigație după ce un ziar național a raportat acuzații de practici ilegale la un call-center din Cheshire, condus de o companie care la vremea […]

ASCPD: Știrile false, adevărate bombe invizibile

În contextul Zilei Internaționale a Păcălelilor, anunțul Asociației Specialiștilor în Confindențialitate și Protecția Datelor (ASCPD) prin care se anunța lansarea pe data de 1 Aprilie 2019 a unei […]

Managerii instituțiilor publice se pregătesc în domeniul securității cibernetice

În perioada 18-21 și respectiv 25-28 martie 2019 se desfășoară două sesiuni de training în domeniul securității cibernetice dedicate personalului cu funcții de management din instituții publice. Activitatea […]

CERT-RO a participat la CYBERSECURITY FORUM

CERT-RO a participat marți, 12 martie 2019, la CYBERSECURITY FORUM, eveniment care a reunit oficiali ai autorităților de stat, ambasadori, oameni de business, top management de companii din domenii […]

Facebook sau Fakebook ? Despre eliminarea comportamentului inadecvat coordonat din România

Conform unui comunicat de presa din 7 Martie 2019, semnat de Nathaniel Gleicher, șeful pentru cyber-security al Facebook, au fost eliminate mai multe Pagini, grupuri și conturi care […]

Parteneriat public-privat pentru protecția datelor cu caracter personal în Republica Moldova

Inspectoratul General al Poliției și Asociaţia pentru Protecţia Vieţii Private își propun consolidarea eforturilor comune în vederea promovării domeniului protecţiei datelor cu caracter personal şi al dreptului la […]

Peste 97% dintre români cer sa fie informați despre datele lor personale

Conform unui comunicat de presă primit la redacție, Asociaţia Specialiştilor în Confidențialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) a lansat în luna Februarie 2019, în premieră pentru România, un studiu […]

dpo-NET.ro va oferă un CURS ONLINE GRATUIT

Incepand cu 1 martie 2019, portalul dpo-NET.ro lanseaza un nou modul de Cursuri Online, dedicat atat profesionistilor cat si angajatilor operatorilor de date. Persoanele interesate pot obtine un […]

ENISA face recomandări privind siguranța cibernetică a alegerilor

În contextul viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, ENISA a publicat un ghid privind securitatea informatică a alegerilor și oferă recomandări concrete pentru a îmbunătăți securitatea informatică a proceselor […]

Asociația pentru Protecția Vieții Private și-a lansat Codul de conduită și principiile de etică

Asociația pentru Protecția Vieții Private din Republica Moldova (www.privacy.md ) a elaborat și aprobat Codul de conduită și principiile de etică pentru a asigura respectarea principiilor de transparență, […]

Membrii comunității Global IT Manager s-au întâlnit la o nouă ediție a conferinței “Securitatea informației în era digitală”

Joi, 21 februarie, membrii comunității Global IT Manager s-au întâlnit în cadrul celei de-a doua ediții a conferinței Securitatea informației în era digitală. Au participat 93 de specialiști în managementul și […]

EDPS lansează primul raport anual privind noua eră de protecție a datelor

2018 a fost un an foarte aglomerat pentru Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (EDPS) și un an esențial pentru protecția datelor în general. În conformitate cu noile norme privind protecția datelor , […]

Transparența oferă consumatorilor un sentiment de control și, prin urmare, răspund pozitiv.

În august 2018, autoritatea franceză de confidențialitate CNIL a citat două companii franceze (Fidzup și Teemo) privind neconformitatile în relație cu  regulile privind validitatea consimțământului GDPR (precum și cu […]

Cum stăm până acum cu GDPR-ul în Europa ?

Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) se aplică începând cu 25 mai 2018. Primele analize realizate de European Data Protection Board asupra breselor de securitate, printre care si pierderile […]

Un pas important către o aplicare coerentă în economia digitală

Intr-un articol postat pe blog-ul EDPS in data de 7 Februarie 2019 de catre Giovanni Buttarelli, in legatura cu decizia Bundeskartellamt (n.red. Consiliul Concurentei din Germania) privind legalitatea prelucrării […]

ANSPDCP: Formular online pentru declararea DPO-ului

Printr-un comunicat de presa postat pe website, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal atrage atentia tuturor operatorilor si persoanelor imputernicite de operatori cu privire la […]

Consiliul European pentru Protecția Datelor – a șaptea sesiune plenară

La data de 12 februarie, autoritățile SEE pentru protecția datelor și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, reunite în cadrul Comitetului european pentru protecția datelor, s-au întâlnit în cadrul […]