GDPR Summer Challenge este pregătit de lansare!

Invatamant

Vizualizari: 18286

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Sâmbătă, 10 August 2019, începe primul concurs național din România destinat aprofundarii și mai ales verificării cunoștințelor în domeniul protecției datelor. Scopul este ca participantii să dobândească cât mai multă experiență practică din interacțiunea cu alți specialiști.

Participarea este GRATUITĂ și persoanele interesate s-au putut înscrie până la data de 8 August 2019.

După completarea acestui formular, fiecare participant primeste un mesaj pentru verificarea adresei de email, urmând ca dupa confirmarea înscrierii să primească credențialele de conectare la plaforma de comunicare a concurslui. Dacă nu ați confirmat încă participarea, va rugam să o faceți până în 8 August 2019.

Despre premii tot nu vă spunem nimic dar ne lăudăm cu partenerii care ne sunt alături:

După extragerea la sorți, sâmbătă dimineața, vor fi anunțate echipe precum și informațiile generale legate de studiul de caz și modul de desfășurare. Fiecare echipă astfel formată va avea timp până dumincă seara să își stabilească și să comunice numele ales.

Fiecare echipa va reprezenta acelasi tip de operator de date (vor primi acelasi set de instructiuni) si va trebui sa gestioneze o serie de situatii si provocari in domeniul protectiei datelor, care pot fi intalnite frecvent in viata de zi cu zi. Zilnic, în cursul dimineții, în perioada de concurs, fiecare echipă va primi scenariul de acțiuni pentru ziua respectivă. În urma colaborării dintre membri echipei, în fiecare seară se va transmite către comisia de evaluare un raport despre modul în care trebuie să reacționeze operatorul.

Va exista un organism central care va reprezenta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal si care va raspunde solicitarilor in maxim 24 de ore. Aceasta autoritate se va putea si autosesiza si va putea sa initieze solicitari catre operatori. De menționat este că această comisie centrala are rolul de juriu și va evalua rapoartele echipelor, dar în același timp va îndeplini și rolul de Autoritate de Supraaveghere și va reacționa demersurile întreprinse de operator, care necesită notificate.

Componența actualizată a „Autorității de Supraveghere” GDPR Summer Challenge (ASGSC) - ediția August 2019

☑ Catalin Giulescu - Director Directia pentru evidenta persoanelor si administrarea bazelor de date, fost Responsabil cu protectia datelor personale al Ministerului Afacerilor Interne

☑ Sergiu Bozianu - Președinte al Asociației pentru Protecția Vieții Private, Fost Director Adjunct -  Direcția Generală de Supraveghere și Conformitate la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova

☑ Ungureanu Felicia - Controlor Principal, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova

☑ Conf. Univ. Dr. Nicolae Ploesteanu - Directorul Centrului pentru Protecția Datelor - Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș

☑ Marius Dumitrescu - Președintele Asociației Specialiștilor in Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD)

☑ Av. Dr. Raul Felix Hodos - Președinte al Societății Române de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private din Tîrgu Mureș (SOROCAPP), Avocat și practician în insolvență, coordonator al „Hodoș și Asociații” și „Hodoș Business Recovery”

☑ Cristiana Deca - IAPP Romanian KnowledgeNet Chair, Data Protection Specialist și Legal Advisor @ Decalex

☑ Av. Alin Olteanu - Avocat partener al Casei de avocatura “Olteanu și Asociații” București

☑ Rusu Natalia - Vicepreședinte al Asociației pentru Protecția Vieții Private, Fost Șef Direcția Relații Externe și Integrare Europeană la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova

☑ Cristian Donciu - Redactor dpo-NET.ro, Director Marketing Asociația Specialistilor in Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD)

☑ Iulian Nastasa - Expert tehnic, Responsabil Protecția Datelor UMF Carol Davila

INTRA ACUM în grupul TELEGRAM "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

Fiecare practician GDPR trebuie să aibă această carte

Invatamant

Vizualizari: 212278

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

In domeniul protecției datelor în România, anul 2021 a debutat cu relansarea pe piață a carții "GDPR Aplicat. Instrumente de lucru pentru implementarea Regulamentului UE 679/2016" ( Editia 1, Editura Wolters Kluwer). Cartea este disponibilă în webshop-ul dpo-net.ro si poate fi comandată la prețul promoțional de 110 lei. 

Conf. Univ. Dr. Nicolae Ploeșteanu - Directorul Centrului pentru Protecția Datelor - Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a avut amabilitatea sa semneze prefața acestei ediții:

"Apariția volumului GDPR Aplicat, ediția a I-a, elaborat de autorii Daniela Simionovici, Daniela-Irina Cireașă, Cătălina Pantilimon și Marius-Florian Dan, reprezintă valorificarea de către aceștia, într-o editură de prestigiu precum Wolters Kluwer, a unui „succes editorial”. Prima ediție a apărut în editura Lumen și, cred eu, că datorită confirmării valorii practice a volumului, autorii au trecut de faza „timidității” începutului editorial și se adresează în prezent prin elaborarea acestei a doua ediții către dimensiunea reală a publicului interesat de domeniul protecției datelor cu caracter personal și, mai ales, către nevoile pieței de a implementa exhaustiv Regulamentul General privind Protecția Datelor, la nivelul operatorilor de date din România.

Volumul GDPR Aplicat este o idee strălucită a unui colectiv de persoane cu experiență practică și însuflețite să își pună amprenta proprie într-un domeniu în emergență, anume domeniul protecției datelor cu caracter personal. Legislația specifică pe care o abordează într-o manieră utilă și formativă este aceea care privește mai ales „GDPR”. Autorii doresc atât să se implice cât și să ofere un instrument antrenant și imediat pentru probleme practice serioase și multiplicate în activitățile curente ale operatorilor de date cu caracter personal. Toate entitățile publice și private sunt interesate să se pună de acord cu ceea ce la momentul de față este „sperietoarea” activității lor. Această intenție are sinuozități și îndoieli dar, în final, se impune practic asemănător unui standard de calitate și, în același timp, complet diferit: este diferența dintre un tablou pictat, privit ca o operă și, pe de altă parte, evoluția și inițierea unui proces juridic; oare cine are dreptate? Răspunsul este oferit cu precauție în paginile volumului acestor pionieri….În final, practica și viitorul vor fi circumstanțele în baza cărora vom argumenta liniile decisive ale acestei îndrăznețe acțiuni: protecția datelor din perspectiva unei societăți mai sigure și a unei vieți private intime fiecărei persoane fizice.

Este necesară această lucrare și îi felicit pe autori și pe cei care au contribuit pe această linie, într-un fel sau altul, la formarea acestora, iar aici mă gândesc în special la cei care au avut inițiativa de a întreprinde la Universitatea suceveană un curs postuniversitar de protecție a datelor, pe care toți autorii acestui volum l-au urmat!

Volumul este consistent: are 752 de pagini și, în esență, 14 capitole tematice, la care se adaugă anexe, bibliografie, figuri și tabele. Volumul se remarcă prin utilitate, nu prin argumentare științifică. Principala metodă de investigație utilizată în realizarea volumului este metoda experimentală.  În cele 14 capitole se tratează atât ideile de esență și directoare ale protecției datelor, precum și măsurile, acțiunile care trebuie întreprinse pentru a asigura implementarea GDPR la nivelul entităților, oferindu-se în mod constant exemple. În partea finală, referitoare la proceduri, modele și tabele ni se prezintă o varietate de exemple. Legat de structura volumul în acest context de evaluare pot fi extrem de încrezător în a afirma că este complet antamat pe necesitățile practice. Demersul autorilor va fi îmbogățit în edițiile viitoare, prin practica viitoare și abordarea unor tematici de nișă, cum este aceea a transferului internațional de date.

Pentru elaborarea volumului GDPR aplicat este cert că autorii au alocat un timp prețios și o disponibilitate aparte, poate chiar încercată și deloc ușoară. La momentul de față, astfel  cum se numește în partea secundă a sa, „Instrument de lucru pentru implementarea Regulamentului UE 679/2016” este instrumentul cel mai valoros de pe piața din România, pentru toți cei implicați în acest fenomen. Nu este un volum științific ci este exact ceea ce se numește: „Instrument de lucru…”. Dar este cel mai bun în domeniul GDPR. Îndrăznesc să afirm, pentru întreaga masă de profesioniști și interesați în domeniu, că utilizând acest volum pot să aibă siguranța conformității pentru o medie a entităților, într-un procent de aproximativ 90%. Oricum, până la apariția vreunui volum mai exhaustiv sau sintetic, acesta este, în opinia mea, sub aspect practic numărul 1 în România.

În mod interesant, lucrarea este utilă atât pentru practicieni cât și pentru directorii executivi ai companiilor. În prima parte, se oferă lecții nenumărate pentru management cum ar trebui să regândească sistemul propriu în care activează și, sigur că da, în același timp practicienii vor avea nenumărate soluții și documente la dispoziție pentru a sprijini companiile sau autoritățile în implementarea GDPR. Spre exemplu, la nivel de management este expusă povestea așteptării unui standard cumpărat și implementat imediat, cu deziluzia că așa ceva nu s-a putut întâmpla…Se caută vina la consultant și nu se poate direcționa juridic. Ce facem de aici încolo? Cât mai trebuie să stăm împiedicați de protecția datelor?

La nivel de executiv, lucrurile se complică deoarece pe lângă aceste instruiri, adevăratul specialist în protecția datelor trebuie să devină un real confident al companiei și să contribuie la rebreduirea acesteia. Va fi acceptat? Va fi înghițit? Volumul răspunde acestor întrebări într-o manieră sinceră și corectă!

Autorii au investit pasiune și interes suprapuse pe ideea importanței formării continue și a observației și cercetării cu demonstrații. Spuneam că autorii sunt într-o mare măsură pionieri: au simțit flexibilitatea și dinamica domeniului și au considerat că pot să afirme reguli, aspect care s-a confirmat în mod evident. De aici, apare una din primele trăsături ale lucrării, anume că la fiecare domeniu și secțiune se începe cu o „poveste” legată de ce se întâmplă în practică atunci când se urmărește implementarea GDPR: totul prinde contur și devine extrem de narativ și util în același timp. Spre exemplu, cuvântul introductiv debutează exact cu cea mai importantă parte a implementării GDPR, anume aceea a conștientizării și educației: „Etica reprezintă o invitație la conștientizarea consecințelor a ceea ce se face”

În al doilea rând, se face o descriere juridică a fiecărui concept principal utilizat în GDPR, inclusiv descrierea faptică alăturată. Dacă deschid la întâmplare volumul, ajung, spre exemplu la pagina 59, unde se vorbește de pseudonimizare, despre care se afirmă în mod corect că „are o componentă obligatorie și anume reversibilitatea acesteia. Reversibilitatea este tehnica inversă pseudonimizării, adică, folosind informații suplimentare, pe care doar operatorul le are, datele pot deveni, din nou, „clare”(…)” Aceasta este o obligație specifică în anumite condiții a operatorului de date.

În al treilea rând se oferă de către autori la fiecare argumentare sistematic prezentată, un exemplu, de regulă referit de ghidurile de implementare și orientare realizate de fostul Grup de lucru articolul 29, în prezent înlocuit de Comitetul european pentru protecția datelor stabilit prin GDPR. Această modalitate de expunere conferă instruire și înțelegere cititorului și practicianului, deoarece exemplele sunt extrem de relevante și fin relevate.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcată referirea la practica instanțelor din România și a instanțelor europene în domeniul protecției datelor cu caracter personal, chestiune utilă deoarece contribuie la statuarea definitivă a unor linii de interpretare a domeniului analizat.

Consider că fiecare practician trebuie să aibă această lucrare pentru că îl va ajuta în implementarea GDPR. Lucrarea conține atât conținut cu documentare științifică cât și conținut aplicativ corect dar orientativ și specific ghidurilor.

În ceea ce mă privește, sunt încântat că autorii  Daniela Simionovici, Daniela-Irina Cireașă, Cătălina Lungu și Marius-Florian Dan, mi-au fost pentru o scurtă perioadă „studenți”, deoarece orice dascăl este împlinit când este depășit de proprii studenți. I-am întâlnit cu ocazia unei competiții în domeniul protecției datelor, desfășurată la Târgu Mureș, și am simțit că este vorba de un grup cu potențial reformator. Au demonstrat în interesul comunității din România acest lucru. Le doresc mult succes și felicitări pentru demersurile continue pe care le întreprind în domeniul protecției datelor cu caracter personal."

 

INTRA ACUM în grupul TELEGRAM "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

ASCPD solicită Ministerului Educației eliminarea consimțământului ca temei legal de prelucrare

Invatamant

Vizualizari: 32018

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Conform unui comunicat de presă, Asociația Specialiștilor în Confidențialitatea și Protecția Datelor (ASCPD) a sesizat Ministerul Educației și Cercetării privind articolul 5, alin. 2 din Procedura privind modul de comunicare a rezultatelor obținute de candidații la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020, care prevede că “unitatea de învățământ ia măsurile care se impun pentru ca părinții, reprezentanții legali ai elevului să completeze formularul intitulat consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în vederea desfășurării examenului de Evaluare Națională/admitere la liceu.

Asociația Specialiștilor în Confidențialitatea și Protecția Datelor (ASCPD) consideră că temeiul invocat ca bază a prelucrării datelor personale, este eronat și solicită, în mod justificat, modificarea Procedurii privind modul de comunicare a rezultatelor obținute de candidații la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020. 

În acest sens, ASCPD a transmis o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și Direcției Generale Învățământ Preuniversitar solicitând eliminarea formularului de consimțământ și a referirilor la consimțământul părinților/reprezentanților legali din cuprinsul procedurii menționate și din nota de informare, precum și pe cele privind interzicerea participării la evaluarea națională în lipsa consimțământului, atrăgând totodată atenția că utilizarea consimțământului ca temei de prelucrare a datelor ar putea avea ca efect îngrădirea dreptului la educație al elevilor pe de-o parte, cât și încălcarea  principiului echității prevăzut la art. 5, alin. 1., lit. a) din Regulamentul (EU) 2016/679 și implicit a principiului privind reducerea la minimum a datelor, prevăzut la art. 5, alin. 1., lit. c) al Regulamentului.

În această scrisoare, Asociația consideră că temeiul invocat de Ministerul Educație și Cercetării, că bază a prelucrării datelor personale, este eronat, motivând următoarele:

  1. "În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) 679/2016, pentru ca prelucrarea să fie legală, există 6 temeiuri posibile:
  • persoana vizată şi-a dat consimţământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;
  • prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;
  • prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine Ministerului Educației și Cercetării (MEC);
  • prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;
  • prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit MEC;
  • prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de MEC sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

În Orientările privind consimțământul în temeiul Regulamentului 2016/679, Grupul de lucru „Articolul 29” subliniază că atunci când un operator “alege să se bazeze pe consimțământ pentru orice parte a prelucrării, acesta trebuie să fie pregătit să respecte alegerea respectivă și să pună capăt acelei părți a prelucrării dacă persoana vizată își retrage consimțământul. Transmiterea mesajului că datele vor fi prelucrate pe baza consimțământului, în timp ce prelucrarea se bazează de fapt pe un alt temei legal ar fi în mod fundamental inechitabilă față de persoanele în cauză.

Cu alte cuvinte, Ministerul Educației și Cercetării nu poate schimba consimțământul cu alte temeiuri legale. De exemplu, nu este permisă utilizarea retroactivă a temeiului privitor la interesul legitim pentru a justifica prelucrarea în cazul în care s-au întâmpinat probleme în legătură cu validitatea consimțământului

Prin urmare, utilizarea consimțământului trebuie luată în calcul doar atunci când celelalte temeiuri ale prelucrarii nu au putut fi aplicate.

  1. Condițiile de utilizare a consimțământului ca temei legal, sunt descrise pe larg în cuprinsul art. 7 din Regulamentul (UE) 679/2016, respectiv Ministerului Educației și Cercetării trebuie să demonstreze că persoana vizată și-a dat consimțământul informat pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal printr-o alegere liberă autentică, cererea în vederea obținerii consimțământului trebuie să fie într-o formă care o diferențiază de celelalte aspecte, inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu.
  2. Mai mult, Art. 4 din Regulamentul (UE) 679/2016 definește “consimţământul” persoanei vizate ca fiind “orice manifestare de voinţă liberă, specifică, informată şi lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declaraţie sau printr-o acţiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate;” și, de asemenea, conținutul considerentului 42 “Consimţământul nu ar trebui considerat ca fiind acordat în mod liber dacă persoana vizată nu dispune cu adevărat de libertatea de alegere sau nu este în măsură să refuze sau să îşi retragă consimţământul fără a fi prejudiciată.”
  3. Persoana vizată își poate retrage în orice moment consimțământul, iar pentru retragerea acestuia trebuie să existe condiții la fel de simple ca cele la acordarea acestuia. Acest aspect este determinant în momentul alegerii temeiului juridic de prelucrare a datelor personale deoarece, în cele mai multe cazuri, prelucrarea nu poate înceta prin simpla retragere a consimțământului.
  4. Este important de precizat că dacă Ministerului Educației și Cercetării alege să-și întemeieze prelucrarea pe consimțământ, acesta trebuie să fie pregătit ca, în cazul retragerii consimțământului, să respecte această solicitare (drept) și să înceteze prelucrarea. Cu alte cuvinte, Ministerului Educației și Cercetării nu poate trece de la consimțământ la un alt temei legal de prelucrare. Datorită cerinței de a dezvălui baza legală pe care își întemeiază prelucrarea încă de la data colectării datelor personale, MEC trebuie să decidă, anterior colectării, care este baza legală aplicabilă.
  5. În cazul în care la stabilirea temeiului legal al prelucrării s-a avut în vedere Art. 8 și respectiv Considerentul 38 din Regulamentul (UE) 679/2016, vă rugăm să aveți în vedere că acestea se referă la consimțământul în cazul copiilor în legătură cu serviciile societății informaționale iar în cazul de față nu poate fi vorba despre societatea informațională, ci despre accesul liber la sistemul de învățământ românesc.
  6. Conform Art. 8 din Regulamentul (UE) 679/2016, în cazul în care se aplică articolul 6 alineatul (1) litera (a), în ceea ce privește oferirea de servicii ale societății informaționale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puțin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă și în măsura în care consimțământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părintești asupra copilului. Statele membre pot prevedea prin lege o vârstă inferioară în aceste scopuri, cu condiția ca acea vârstă inferioară să nu fie mai mică de 13 ani. Considerăm că interpretarea faptului că actul de învățământ este un “serviciu al societății informaționale” este de asemenea eronat, având în vedere considerentul 38 care aduce următoarele clarificări : “Copiii au nevoie de o protecție specifică a datelor lor cu caracter personal, întrucât pot fi mai puțin conștienți de riscurile, consecințele, garanțiile în cauză și drepturile lor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. Această protecție specifică ar trebui să se aplice în special utilizării datelor cu caracter personal ale copiilor în scopuri de marketing sau pentru crearea de profiluri de personalitate sau de utilizator și la colectarea datelor cu caracter personal privind copiii în momentul utilizării serviciilor oferite direct copiilor. Consimțământul titularului răspunderii părintești nu ar trebui să fie necesar în contextul serviciilor de prevenire sau consiliere oferite direct copiilor. “
  7. Pentru clarificare, menționăm faptul că în conformitate cu Art. 4 (25) din Regulamentul (UE) 679/2016, un serviciu al societății informaționale înseamnă un serviciu astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, respectiv “orice serviciu prestat în mod normal în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului. În sensul prezentei definiții (i) „la distanță” înseamnă că serviciul este prestat fără ca părțile să fie prezente simultan; (ii) „prin mijloace electronice” înseamnă că serviciul este transmis inițial și primit la destinație prin intermediul echipamentului electronic pentru prelucrarea (inclusiv arhivarea digitală) și stocarea datelor și este transmis integral, transferat și recepționat prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice; (iii) „la solicitarea individuală a beneficiarului serviciilor” înseamnă că serviciul este prestat prin transmiterea datelor în urma solicitării individuale.”
  8. Atragem atenția asupra clauzelor contractului educațional, contract prevăzut în anexa 1 la Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.079/2016 așa cum a fost modificat prin Ordinul 3027/2018 dar și asupra articolului 198 din regulamentul menționat, respectiv “(2) În unităţile de învăţământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educaţie al elevilor, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceştia a serviciului pe şcoală, interzicerea participării la cursuri sau sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma unităţii de învăţământ sau altele asemenea.”
  9. Subliniem că nu poate fi vorba despre un consimțământ liber exprimat și fără urmări negative asupra elevului atât timp cât acestuia, în lipsa consimțământului, i se refuză participarea la evaluarea națională, încălcând astfel dreptul la educație al elevului. Vă reamintim că dreptul la învățătură este garantat prin articolul 32 din Constituția României iar alin. 5 din articolul 49 instituie obligativitatea pentru Autorităţile publice de a contribui la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.
  10. De asemenea, orice prelucrare de date personale trebuie trecută prin filtrul principiilor din Art. 5 din Regulamentul (UE) 679/2016, la o primă analiză fiind clar încălcat principiul minimizării datelor, ridicându-se totodată întrebări cu privire la modalitatea și termenele de stocare a acestor consimțăminte.

Este de menționat și faptul că la întocmirea unei astfel de proceduri trebuie implicat direct Responsabilul cu protecția datelor personale dar, poate și mai important, trebuie, în cazul unor neclarități, consultată Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) în vederea emiterii unui aviz sau a unui punct de vedere.

În aceste condiții considerăm oportună analiza celorlalte temeiuri de prelucrare a datelor personale, în acest caz existând obligații legale ale Ministerului Educației și Cercetării de prelucrare a datelor și un contract educațional, prevăzut în anexa 1 la Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.079/2016  așa cum a fost modificat prin Ordinul 3027/2018 care stă la baza prelucrărilor.

Abia după efectuarea acestei analize și eliminarea posibilității invocării art.6 alin.1 lit. b), lit. c) sau lit. e), putem ajunge la ipoteza utilizării consimțământului, studiind cu atenție ce se întâmplă în cazul retragerii acestuia, dacă sunt condiții de retragere facilă a consimțământului și dacă acesta este liber exprimat."

În finalul scrisorii deschise, Asociația Specialiștilor în Confidențialitatea și Protecția Datelor din România solicită

  1. Eliminarea din Nota de informare introdusă prin Procedura privind modul de comunicare a rezultatelor obținute de candidații la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 paragrafului “Dacă nu sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal nu se poate derula Evaluarea Națională în condițiile prevăzute de prevederile legale în vigoare”
  2. Modificarea articolul 5, alin. 2 din Procedura privind modul de comunicare a rezultatelor obținute de candidații la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 în sensul eliminării formularului de consimțământ și a referirilor la consimțământul părinților/reprezentanților legali din cuprinsul procedurii menționate și din nota de informare, precum și pe cele privind interzicerea participării la evaluarea națională în lipsa consimțământului.
  3. Luarea măsurilor ca la Examenul Național de Bacalaureat 2020 această situație să nu se repete, deoarece se încalcă dreptul fundamental la educație dar și principiile fundamentale ale Regulamentului (UE) 679/2016, precum principiul minimizării, prin introducerea unui formular suplimentar (birocrație fără utilitate justificată și fără bază legală) și prelucrarea excesivă a unor informații care ulterior trebuie stocate limitat în condițiile în care exista deja obligație legală pentru prelucrarea datelor personale ale elevilor.

 

INTRA ACUM în grupul TELEGRAM "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

ALERTA CERT-RO: Campanie frauduloasă privind subiectele de la Bacalaureat 2020

La începutul lunii aprilie, echipa CERT-RO publica o alertă referitoare la folosirea platformelor care permit crearea unui site web gratuit în răspândirea unor atacuri de tip phishing. Atunci, platforma […]

PECB semnează un parteneriat cu NeoPrivacy România și lansează cursurile recunoscute internațional

PECB Group Inc. Canada a anunțat semnarea un nou acord de parteneriat cu NeoPrivacy România, pentru a distribui cursuri de formare PECB, recunoscute internațional. „Suntem foarte încântați de […]

Belgia: Ghid privind verificările temperaturii la intrarea în incinte

În data de 5 iunie 2020, Autoritatea de Supraveghere din Belgia a publicat un ghid cu privire la verificările de temperatură în timpul crizei COVID-19, având în vedere […]

Olanda: Oricine postează online imagini cu minori, trebuie să obțină anterior consimțământul tutorilor legali

O instanță din Olanda a decis că o bunică trebuie să șteargă pozele nepoților săi, postate pe contul de socializare, după ce fiica sa a depus o plângere […]

Digisign ofera un cadou fiecarui absolvent al cursului online GRATUIT

Astazi, 23 Aprilie 2020, este lansat un nou curs online actualizat, oferit GRATUIT, avand tema „Informatii introductive despre utilizarea semnaturilor electronice” si care isi propune sa ofere informații […]

Fenomenul FAKENEWS pierdut de sub control. „Spălați-vă mâinile, nu creierele!”

Acum câteva zile am citit întâmplător pe Fecebook un îndemn, „Spălați-vă mâinile, nu creierele!”. Acesta a fost și momentul în care am realizat că fenomenul Fakenews în România […]

Participa la DPO TOOLS Workshop – 23 / 24 Martie 2020 – „Mobilitatea, o provocare pentru aplicarea GDPR”

La nivelul dispozitivelor mobile, au aparut in ultima perioada noi variante de atacuri informatice menite de a extrage informatii cu caracter personal cunoscute sub forma furtului de identitate […]

Trevor Hughes, CEO IAPP: „În domeniul protecției datelor, avem o nouă profesie hibridizată”

Participând la cea de-a 13-a ediție a Conferinței pentru informatică, confidențialitate și protecția datelor (CPDP2020), desfășurată la Bruxelles în perioada 22-24 ianuarie 2020, Trevor Hughes, Președintele Asociației Internaționale […]

MODELE SI FORMULARE GDPR – O nouă carte în webshop-ul dpo-NET.ro

O nouă lucrare de mare interes a fost adaugată în webshop-ul dpo-NET.ro, fiind o contributie a membrilor Centrului de cercetare pentru protectia datelor, constituit in cadrul Universitatii de […]

Nicolae Ploeșteanu: „Consider că fiecare practician trebuie să aibă această carte”

In domeniul protecției datelor în România, anul 2020 a debutat cu lansarea pe piață a acestui volum, intituat „GDPR Aplicat. Instrumente de lucru pentru implementarea Regulamentului UE 679/2016”, […]

Anul 2019 văzut prin ochii unui GDPR-ist, 10 momente memorabile

Este sfarsit de an si fiind un moment de bilant nu pot sa nu ma gandesc la cat de multe lucruri am realizat pe plan profesional si mai […]

A început Războiul de independență al operatorilor de date din România

Nu știu alții cum sunt dar eu când mă gândesc la operatorii de date cu caracter personal care își proclamă independența peste noapte mă apucă panica. Numai în […]

Cum păstrăm evidența activităților de prelucrare? Bonus: FORMULAR GRATUIT

Evidența activităților de prelucrare este pilonul central al proiectului implementării GDPR. Atunci când pornim pe lungul traseu al conformității GDPR important este primul pas pe care îl facem. […]

De ce românilor nu le pasă de viața lor privată ?

La începutul săptămânii trecute citeam despre implementarea unui sistem de recunoaștere facială care va folosi camerele de monitorizare video (CCTV), webcam-urile, telefoane mobile, rețele de socializare și camere […]

Cine sunt campionii GDPR Summer Challenge 2019 ?

68 de participanți, grupati in 14 echipe, au luat startul in concursul GDPR Summer Challenge 2019 GDPR Summer Challenge este o competitie organizata de Dpo-NET.ro – Data Protection […]

A început GDPR Summer Challenge 2019!

68 de participanți din 14 echipe au luat startul in concursul GDPR Summer Challenge 2019. GDPR Summer Challenge este o simulare de caz la care participă mai multe […]

Ești DPO într-o instituție publică ? S-a lansat un MANUAL GRATUIT pentru tine!

Autoritatea de supraveghere italiană a publicat un manual în limba engleză menit să sprijine responsabilii cu protecția datelor (DPO) ai instituțiilor publice în aplicarea Regulamentului UE 2016/679. Dacă […]

Te-ai înscris la GDPR Summer Challenge?

Peste 50 de persoane s-au înscris până acum în concursul „GDPR Summer Challenge”, motiv pentru care organizatorii au decis creșterea numărului de membrii într-o echipă la 5 persoane, […]

Înscrie-te acum la GDPR Summer Challenge!

Acceptă GDPRovocarea acestui sfârșit de vară! 5 echipe formate din pasionați de GDPR vor concura pentru titlul de GDPR Summer Challenge Champion 2019. Nu este doar un concurs, […]

Ne lasă GDPR-ul să facem poze la evenimente școlare ?

Fotografierea la școală – În cazul în care bunul simț intră în joc Introducerea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) a determinat o schimbare semnificativă a percepției populației […]

gazduire website gazduire web