Draga cititorule, nu este vorba de vreo doamna frumoasă și elegantă! Fie vorba între noi e chiar urâtă! Are doar un ochi de zici că-i o doamnă ciclop și mai sta și agățată în sârme.

Aproape oriunde am merge, indiferent că e vorba de locul de muncă, spital, mall, supermarket sau hypermarket, restaurant, pensiuni / hoteluri sau că ne ducem și ne alimentăm mașina cu carburant, ea este prezentă! Ne privește în liniște, noi o vedem și, de cele mai multe ori, nu o mai băgăm în seamă, deoarece ne-am obișnuit cu prezența ei.

Dar, atunci când se întâmplă ceva, apelăm la serviciile ei, deoarece niciodată nu se odihnește, este permanent trează și ne ajută în diverse împrejurări.

Această doamnă silențioasa se numește “camera de supraveghere”!!!

Camera de supraveghere face parte din acest “sistem de supraveghere cu circuit închis - CCTV”, iar rolul ei covârșitor este de prevenție. Evident are și un rol secundar - reactiv, la care apelăm când s-a produs un eveniment, iar operatorul dorește să vadă ce anume s-a întâmplat acolo.

Odată cu apariția Regulamentului 679/2016 (GDPR) din perspectiva prelucrării datelor, sistemul de supraveghere video prelucrează date cu caracter personal! Dar, stai puțin, că nu acesta este începutul!

Înainte de GDPR am avut legea 677/2001. La aproape 11 ani distanța de la apariția Legii 677, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, emite Decizia nr. 52/2012, prin care imaginea captată de pe sistemul CCTV devine dată cu caracter personal.

Deci, nu GDPR-ul aduce această noutate, ci o dezvoltă pe cea veche!

Așadar, vine GDPR-ul și ne prinde cu camere de supraveghere instalate prin diverse locații! UPS! Ce facem cu ele? Cum ne raportăm la acest tip de prelucrare? Cum le gestionam? Ce documente trebuie întocmite? …. Și câte multe alte întrebări și-au pus sau ar fi trebuit să-și pună Operatorii!

La început s-au cerut consimțăminte mai ales angajaților, până când compania PWC din Grecia a luat amendă deoarece prelucra date cu caracter personal în raport cu angajații în baza consimțământului! Amenda nu a fost foarte mare, doar 150.000 EURO! 

În principiu, se pot prelucra date în conformitate cu oricare din temeiuri. Dar, cel mai interesant ar fi consimțământul! Hai să facem un exercițiu de imaginație prin care toată lumea ar prelucra imagini pe baza acestuia. Suntem într-o duminică și mergem la Mall. Coadă mare la intrare….. Ce se dă? Nu se dă nimic! Se semnează consimtaminte înainte de intrarea în Mall! Cine vrea să semneze la ghișeul 1, vă rog! Semnăm și intrăm! Am scăpat? Nu, că vrei să intri la H&M. Acolo, altă coadă. Alte consimțăminte de semnat…..și, tot așa, la fiecare magazin în parte! Pai, îți cumperi o înghețată la cornet și pleci acasă și asta pentru că fiecare magazin este dotat cu camere de supraveghere.

Este clar, trebuie să ne reorientăm asupra legalității prelucrării. După ce mai scotocim puțin prin art. 6 din Regulament, descoperim “interesul legitim”. Bun și ăsta, dar cum facem cu el? Mai trebuie să facem și aici un “dosar cu șină”, din care să reiasă acest interes legitim și să trecem prin cele trei teste (Testul scopurilor, Testul comparativ și Testul necesității). Pentru că nici prelucrarea datelor în baza interesului legitim nu e mai simplu de făcut, avem și în dreptul intern, nu doar în GDPR, ceva ce i se adresează direct, adică art. 5 din Legea nr. 190/2018, dar, asta într-o discuție viitoare.

Dar, cum noi suntem din România și avem legi pentru orice, inclusiv pentru “a ne deplasa cu fața spre stradă”, avem o lege și pentru asta! Gata, ne-am scos și o scoatem pe asta în față, deci prelucrăm imaginile pentru îndeplinirea obligațiilor legale!

Păi, hai să vedem despre ce este “vorba în propoziție”! Așadar, luăm la lectură temeinică și aprofundată această Hotărâre de Guvern, pe numele ei “mic” HG 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protectia persoanelor. Păi, nu sunt eu mai protejat acum? Clar! După alți vreo trei ani mai apare o surioară de-a ei, HG 1002/2015, care mai modifică prin anumite locuri niște articole, dar de bază, evident că rămâne tot surioara mai mare.

Ca să nu mai lungim vorba, pe scurt, la art. 2 din HG 301/2012 ni se spune că “Adoptarea măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor și valorilor prevăzute de lege se realizeaza pe baza unei analize de risc la securitate fizică”. Văleleu, muică, ce mai e și asta, ar spune olteanul?

Hai să o lămurim și pe asta: “Analiza de risc la securitatea fizică constituie fundamentul adoptării măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute de lege, transpuse în planul de pază şi proiectul sistemului de alarmare”. E clar? Știu ca nu!

Atunci, să dezvoltăm puțin: „În elaborarea analizelor de risc la securitatea fizică se ţine cont şi de prevederile standardelor naţionale sau europene privind managementul şi tehnicile de evaluare a riscului”. Nici acum nu e clar?

Mă mai străduiesc atunci! “Analiza de risc la securitatea fizică - activitate desfăşurată pentru a identifica ameninţările şi vulnerabilităţile care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanei ori care pot aduce prejudicii valorilor deţinute de unităţi, în scopul determinării impactului şi evaluării riscurilor de securitate şi în baza căreia se stabilesc măsurile necesare pentru limitarea sau eliminarea acestora”. Hai că acum e limpede ca un “tulburel”, mai ales după ce l-ai încercat!

Vine una bună și de înțeles acum, deci, hai să vedem cum o jucăm pe asta!” Analiza de risc la securitatea fizică, denumită în continuare analiza de risc, se materializează prin documentaţia întocmită în cadrul procesului standardizat de management al riscului, prin care se determină, în mod dinamic, măsurile necesare şi aplicabile pentru încadrarea riscurilor de securitate la niveluri acceptabile”. Ce e așa de greu de înțeles? Știu că este și nu va condamn pentru asta!

Dacă aruncăm o privire (și sper sa o și recuperăm, sic!) spre art. 2 din HG-ul menționat (HG 301/2012) parcă încep să mă mai luminez, că doar vine noaptea: “În vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protectia persoanelor, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege, unitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege, denumite în continuare unități, indiferent de natura capitalului social, forma de organizare ori asociere, modul de deținere a bunurilor ori valorilor, trebuie să adopte măsuri de securitate în formele prevăzute de Lege, completate cu măsuri procedurale”.

Așadar, ca o primă concluzie pe care o putem trage până acum este că orice Unitate Operator / Imputernicit, dacă vorbim GDPR-istic, trebuie sa efectueze o evaluare de risc la securitate fizică. Și, atenție, această evaluare de risc la securitate fizică nu este facultativă, așa cum nici GDPR-ul nu este!

Apropos, dacă nu o ai, poliția, darnică din fire, îți va da ceva la schimb și anume o amendă.

Dar, despre cum folosim CCTV-ul și cum ne ajută “evaluarea de risc la securitate fizică” în prelucrarea datelor cu caracter personal, într-o “scriere” viitoare, că acum mă cheama soția la o ciorbă de legume! 

 Vă îmbrățișez cu drag și stați securizați!

 Ionuț Popescu-Chiliment

Vă invităm marți, 12 Aprilie 2022, de la ora 17, să participați ONLINE la lansarea cărții "SECURITATEA REȚELELOR ȘI A SISTEMELOR INFORMATICE. IMPLEMENTAREA DIRECTIVEI NIS ÎN ROMÂNIA" a autorilor Marius Dumitrescu și Daniela Simionovici.

Acest proiect editorial apărut în colecția Științe Juridice la Editura Universitară, unic pe piața din România, se adresează operatorilor de servicii esenţiale, furnizorilor de servicii digitale şi responsabililor cu implementarea NIS la nivelul entităţilor vizate de prevederile Directivei NIS (energie, transport, sectorul bancar, domeniul medical, infrastructuri ale pieței financiare, infrastructură digitală, furnizarea și distribuirea de apă potabilă, piețe online, motoare de căutare online și servicii de cloud computing).

Scopul acestei cărți este de a-i ajuta pe cei vizaţi nu doar să implementeze prevederile Directivei, ci să înţeleagă importanţa acesteia şi, mai ales, faptul că serviciile esenţiale pe care le furnizează au nevoie de o protecţie deosebită nu pentru faptul că nerespectarea Directivei ar atrage după sine amenzi, ci pentru faptul că orice perturbare în furnizarea serviciilor esenţiale se poate traduce în disfuncţionalităţi grave la nivel comunitar şi chiar societal.

Participanții la evenimentul de lansare vor primi un discount de 10% pentru achiziția cărții. Preț întreg: 150lei / Preț special de lansare: 135lei  Transportul prin curier se calculează suplimentar.

Puteți plasa chiar acum o precomandă și veți primi cartea imediat după lansare. 

RĂSFOIEȘTE CUPRINSUL CĂRȚII | DESPRE AUTORI | CUVÂNT ÎNAINTE | INTRODUCERE

Titlu: Securitatea reţelelor şi a sistemelor informatice. Implementarea directivei NIS în România

• ISBN: 978-606-28-1430-4
• Format: Tipărit  
• Pagini: 452
• Autori: Marius DUMITRESCU, Daniela SIMIONOVICI
• Publicat de: Editura Universitară, Colecţia Ştiinte juridice
• Data aparitiei: 2022

TRANSMISIUNE LIVE - LANSARE

Lansarea acestui proiect editorial se va face online, marți 12 aprilie 2022 începând cu ora 17:00, printr-o transmisiune LIVE pe Facebook, Linkedin, Youtube, Conferinte.ro si dpo-net.ro  la care vor lua parte mai mulți invitați speciali.

DESPRE ACEST PROIECT EDITORIAL

Ne îndreptăm spre a treia aniversare a datei de 25 mai, ca punct de plecare în aplicarea prevederilor Regulamentului European 679/2016, normă legislativă europeană care s-a impus în memoria colectivă ca fiind cea care prevede aplicarea unor amenzi neegalate de nicio altă lege, la nivel mondial, în special din cauza faptului că unul dintre reperele în stabilirea cuantumului acestora este reprezentat de un procent din cifra de afaceri la nivel mondial a operatorului sancționat.

Regulamentul UE 679/2016, cunoscut de noi toți sub numele de GDPR, a intrat în vigoare în 2016, în urmă cu cinci ani, dar se aplică doar din 25 mai 2018, după o perioadă de grație de doi ani, pe care majoritatea țărilor europene, inclusiv România, nu au folosit-o pentru a lansa campanii de educație pentru persoanele vizate și operatorii.

În România, GDPR a intrat brusc în viața noastră printr-un bombardament al consimțămintelor, lansat de operatori și împuterniciții acestora din dorința de a obține rapid conformitatea cu aceste noi reglementări legislative. Din păcate, chiar și astăzi există operatori români care folosesc, de exemplu, consimțământul ca bază legală pentru prelucrarea datelor de sănătate ale persoanelor internate într-un spital, de unde deduc faptul că Responsabilul cu protecția datelor nu și-a câștigat încă locul pe care îl merită în organizație și recomandările sale încă nu sunt luate în considerare, deoarece prelucrarea datelor în sistemul sanitar este reglementată specific și NU este necesară obținerea unui alt consimțământ pentru prelucrarea datelor personale.

În luna mai 2018 se estima că 20% dintre operatorii europeni începuseră un program pentru obținerea conformității GDPR. Acest procent a crescut valoric în mod semnificativ în ultimii trei ani, fiind estimat astăzi la peste 60%, dar, în același timp, îngrijorează, din ce în ce mai mult, calitatea conformității obținute la nivel european. Conform studiilor făcute de specialiști, în 2019 au fost deja create primele 500.000 de roluri de DPO, fără a fi modificate organigramele și fără a fi asigurate și garantate resursele necesare pentru ca un DPO să își poată îndeplini cu succes acest rol. Consider că operatorii de date cu caracter personal trebuie să nu mai caute soluții de formă, de fațadă și să înțeleagă că această mult dorită conformitate GDPR nu se realizează prin apăsarea butonului „Print” și că oricine alege această cale rămâne la fel de expus riscurilor, ca oricare alt operator care decide să ignore GDPR.

În ultimii trei ani, strategia de marketing și vânzări a multor companii de consultanță GDPR s-a bazat pe „crearea panicii”, folosind marketingul înșelător, care accentua, în primul rând, dimensiunea astronomică a amenzilor, în loc să promoveze nevoia de instruire a personalului. Plătim în continuare pentru campaniile de marketing din acești trei ani care au vândut conformitatea “de fațadă”, fără a include serviciile specializate ale unui responsabil cu protecția datelor.

Sper că într-un final vom înțelege că în tot acest GDPR este vorba despre oameni, sau mai bine spus despre NOI! Nu este vorba despre creşterea birocraţiei şi despre proceduri sufocante. Este vorba despre respectul pe care trebuie să îl acordăm şi să îl obţinem unii de la ceilalţi, respect de care am uitat datorită, în principal, avantajelor obținute prin utilizarea tehnologiilor bazate pe tranzacționarea datelor cu caracter personal și a informațiilor confidențiale.

În afacerea mea, ca angajator, influențez direct și decid modalitățile prin care sunt procesate datele cu caracter personal. Dar, ca persoană fizică, atunci când navighez pe internet, când merg pe stradă, la un supermarket sau mă cazez la un hotel am așteptarea naturală de a cunoaște cine, de ce și ce date personale sunt prelucrate în ceea ce mă privește. Chiar și după acești trei ani, acest lucru nu se întâmplă aproape niciodată și am încetat să mai cred că ceva poate fi gratuit, dându-mi seama că în aceste situații plătesc de fapt  cu datele mele personale, care au devenit o monedă de schimb foarte valoroasă.

Din punct de vedere personal, cea mai mare provocare pentru companii în procesul de obținere și menținere a conformității GDPR rămâne lipsa unei culturi generale a responsabilității în rândul angajaților asupra confidențialității datelor. Această deficiență poate fi substanțial corectată prin programe de instruire cu privire la importanța protecției datelor, în conformitate cu practicile generale și politicile specifice activității companiei. Responsabilizarea angajaților din perspectiva protecției datelor cu caracter personal va adăuga valoare companiei. Un angajat conștient și informat este un angajat vigilent care acționează responsabil, riscurile specifice erorii umane se diminuează semnificativ, în timp ce eficiența muncii crește. Mai mult, identificarea rapidă a posibilelor breșe de securitate și respectarea procedurilor de răspuns la incidente vor reduce la minimum pierderile reputaționale și financiare ale companiei.

Persoana vizată a rămas cea mai mare provocare pentru întreg domeniul protectiei datelor din România, deoarece, din cauza lipsei educației populației în acest domeniu al protecției datelor, Autoritatea de Supraveghere și întreg corpul profesional de specialiști se confruntă cu solicitări nejustificate și insuficient documentate privind stergeri selective sau rectificari neîntemeiate a datelor personale. Cu siguranță, aceste solicitări nu sunt soluționate întotdeauna în favoarea persoanei vizate, existând mai multe reglementări specifice în ceea ce privește termenul de retenție și posibilitățile de restricționare și condiționare a accesului la date.

Gardianul modului în care sunt respectate confidențialitatea și mecanismele de protecție a datelor cu caracter personal rămâne Responsabilul cu protecția datelor (DPO), această profesie „tânără”, care probabil se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări profesionale, datorită caracterului general al Regulamentului (UE) 2016/679 și a lipsei unor repere unitare pentru interpretarea și punerea sa în aplicare.

Modul în care această nouă funcție de DPO a fost tradusă în limba română, înlocuind termenul de „ofițer” cu „responsabil” este o eroare cu efecte pe termen lung, deoarece induce greșit ideea că responsabilitatea stă pe umerii acestei persoane, făcând să fie și mai greu de conștientizat faptul că responsabilitatea conformității este în permanență a managementului operatorului și că rolul Responsabilului cu protecția datelor este de a susține și de a monitoriza acest proces și nu răspunde efectiv de implementare sau de consecințele neimplementării GDPR în entitate.

Dacă ne oprim asupra obligațiilor operatorilor publici din România de a desemna un responsabil cu protecția datelor, conform datelor furnizate de Autoritatea de Supraveghere, constatăm că doar o parte din aceste instituții publice și-au notificat decizia de numire a unui DPO, aproximativ 2000 de notificări fiind înregistrare din partea acestora, restul aparținând operatorilor din domeniul privat. Dacă luăm în considerare că în România avem aproximativ 20,000 de instituții publice, reiese un grad de conformare de doar 10% în privința respectării obligațiilor conform articolului 37 din Regulament, restul de 90% alegând asumat să nu ducă la îndeplinire această obligație legală.

În ultimul an, societatea în care trăim s-a schimbat, fiind supusă unuia dintre cele mai dificile teste de stres. Frica este cea care a forțat societatea noastră să se adapteze și să se maturizeze forțat, făcând, în primul rând, un mare salt spre digitalizare. Astăzi vorbim mai mult ca oricând despre telemuncă, telemedicină, tele-educație și, mai ales, despre știri false. Mediul de afaceri românesc a resimțit pe deplin efectele acestei pandemii. Unele companii și-au suspendat în totalitate activitățile, în timp ce altele au implementat noi procese de lucru la distanță pentru angajați, ținând cont de regulile de izolare. Prioritatea a fost restabilirea cât mai rapidă a activității companiilor și instituțiilor publice și, în acest context, au existat compromisuri privind protecția datelor, compromisuri care vor trebui rezolvate pe măsură ce situația se îndreaptă spre o nouă normalitate.

Putem spune că pandemia a acționat ca un accelerator pentru deciziile de adoptare și utilizare a noilor tehnologii, deoarece, în doar câteva luni, a devenit clar că digitalizarea nu mai este opțională, ci este absolut necesară pentru supraviețuirea companiilor și pentru continuitatea serviciile publice furnizate de autorități. Această situație a făcut ca multe proiecte să fie lansate în regim de urgență, deși, în mod normal, ar necesita ani de analiză și planificare și a fost practic imposibil să se ia în considerare toate efectele „secundare”.

În urma recomandărilor autorităților române, mai multe companii au decis să accepte, de la o zi la alta, ca angajații să lucreze de acasă. Din punct de vedere legal, am fost pregătiți, legislația română are prevederi clare în ceea ce privește telemunca / munca la domiciliu și majoritatea companiilor au semnat acum cu fiecare angajat doar o anexă la contractul de muncă, pentru a îndeplini această formalitate birocratică. Foarte puține companii au investit în securitatea echipamentelor și canalelor de comunicații, alegând adesea soluțiile cele mai rapide și mai ieftine, folosind adesea echipamentele de calcul și de comunicare personale ale angajaților.

Trebuie să ne dăm seama că toată această digitalizare în regim de urgență vine la pachet cu asumarea riscurilor de către operatori. Cu toate acestea, urgența nu înseamnă renunțarea la precauții și analize prealabile. Chiar și cu timp și resurse limitate, se pot lua măsuri pentru a reduce riscul prin identificarea proceselor a căror digitalizare are impact maxim asupra funcționării companiei și alocarea cu prioritate a resurselor de analiză și control al riscurilor.

Derapajele operatorilor de la respectarea principiilor GDPR au devenit o normalitate pe care persoanele vizate le acceptă și le trec cu vederea în speranța că nu se vor repeta. Cu toate acestea, valorile amenzilor aplicate de Autoritățile de Supraveghere europene sunt în creștere, ajungând să depășească 170 milioane de euro în 2020, dublu atât ca număr de amenzi, cât și valoric, față de anul anterior.

În ultimul an, de când a fost recunoscută oficial pandemia Covid-19, s-a vorbit mai mult despre GDPR decât în întreaga perioadă de la intrarea în vigoare a Regulamentului UE 679/2016 și este trist că a fost necesar acest virus pentru a oferi domeniului protecției datelor cu caracter personal atenția pe care o merită cu adevărat. Numărul crescut de incidente de securitate, de multe ori prin campanii de phishing, infectând mii de computere, se datorează naivității utilizatorilor care citesc acum orice e-mail legat de acest Coronavirus. Din păcate, multe afaceri au suferit și, mai mult decât efectele crizei sanitare ale acestei pandemii, sunt îngrijorat de valul de recesiune economică pe care estimez că o vom parcurge în următoarele luni și care va pune, din păcate, protecția datelor cu caracter personal într-un con de umbră.

Marius Dumitrescu, președinte al Asociației Române a Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD), DPO certificat PECB și Trainer, Managing Partner NeoPrivacy România