Pe parcursul anului 2019, operatorii au înregistrat la Autoritatea Naţională de Supraveghere un număr de 4318 responsabili cu protecția datelor numiți de către operatorii din sectorul public și privat (Sursa: raportul anual 2019 ANSPDCP, pag.70) care se adaugă la cei 7225 responsabili cu protecția datelor numiți pe tot parcursul anului 2018 (Sursa: raportul anual 2018 ANSPDCP, pag.106).

În total, de la data aplicării Regulamentului UE 679/2016 și până la începutul anului 2020 au fost notificați către Autoritate 11543 de responsabili. Dar ce înseamnă această cifra? Este acest număr suficient pentru a deservi toate organizațiile din sectorul public și privat care au obligația de a desemna un DPO? Vă invităm să analizăm împreună datele.

Când este este obligatorie desemnarea unui responsabil cu protecția datelor?

Conform Art. 37 din GDPR, desemnarea responsabilului cu protecția datelor este obligatorie pentru:

• Toate autoritățile și organismele publice (indiferent de datele pe care le prelucrează, exceptând instanțele care acționează în exercițiul funcției lor jurisdicționale)

Autoritățile și organismele publice includ autoritățile naționale, regionale și locale, organizațiilor private care îndeplinesc sarcini publice sau exercită autoritate publică trebuie să numească un DPO.

• Organizații care, ca activitate de bază, monitorizează persoane în mod sistematic și la scară largă

Monitorizarea periodică și sistematică a persoanelor vizate include toate formele de urmărire și profilare, atât online, cât și offline inclusiv în scopul publicității comportamentale.

• Organizații care prelucrează categorii speciale de date cu caracter personal la scară largă

Atunci când se stabilește dacă procesarea se face la scară largă, liniile directoare afirmă că trebuie să țineți cont de următorii factori: numărul sau procentul  persoanelor vizate în cauză, volumul de date cu caracter personal prelucrate, gama elementelor diferite de prelucrat, extinderea geografică a activității, durata sau permanența activității de prelucrare.

Prin Legea 190/2018 a fost introdusă o nouă categorie de prelucrări care implică obligativitatea desemnării unui DPO:

• Prelucrarea unui număr de identificare național, inclusiv prin colectarea sau dezvăluirea documentelor ce îl conțin, în vederea realizării intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță

Numere de identificare națională sunt acele numere prin care se identifica o persoana fizica în anumite sisteme de evidenta și care au aplicabilitate generala, cum ar fi: codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, numărul pașaportului, al permisului de conducere, numărul de asigurare sociala sau de sănătate.

Celor de mai sus li se adaugă organizațiile care nu îndeplinesc criteriile de obligativitate a numirii unui DPO dar care doresc numirea unui Responsabil cu protecția datelor pe bază de voluntariat,urmând încurajările atât ale Grupului de lucru instituit prin articolul 29 („WP29”) cât și ale Autorității naționale în domeniul protecției datelor.

Luând în considerare faptul că numărul autorităților publice din România, conform Registrului Național al Instituțiilor Publice din România, publicat de  Agenția pentru Agenda Digitala a României (AADR), se ridică la peste 41.227, dacă excludem instanțele care acționează în exercițiul funcției lor jurisdicționale, rezultă peste 40.000 de instituții publice care sunt obligate sa desemneze un Responsabil cu protecția datelor.

Dacă acestui număr impresionant i se adaugă alte mii reprezentând operatori privați care, prin natura prelucrărilor, au obligația de a desemna un DPO, sau care nu au aceasta obligație dar au desemnat voluntar un DPO, estimările depășesc cu ușurință cifra de 50.000 de entități care ar fi trebui să numească un DPO și să-l comunice Autorității naționale de supraveghere.

Atenție: A nu se confunda numărul de DPO notificați Autorității cu numărul real de specialiști în protecția datelor, având în vedere că (indiferent că au calitatea de angajat sau este un serviciu externalizat) poate fi desemnat un responsabil cu protecția datelor unic, simultan, pentru mai multe entități.

Câți DPO sunt la nivelul Uniunii Europene?

Potrivit unui studiu realizat de Asociația Internațională a Profesioniștilor în Confidențialitate (IAPP), aproximativ 350.000 de organizații europene dintr-un total estimat de 500.000 au desemnat și notificat un Responsabili cu protecțiea datelor (DPO) în primul an de la aplicarea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR).

Aceasta estimare a fost realizată pe baza datelor oferite de 12 state care reprezinta 80% din produsul intern brut al Spațiul Economic European (SEE). În raportul IAPP nu a fost luat în calcul numărul de DPO din Germania, a cărei legislații anterioară GDPR-ului prevedea necesitatea numirii de ofițeri de protecție a datelor, motiv pentru care aproximativ 182.000 de DPO sunt înregistrați la Autoritatea germană.

CEO al IAPP, Trevor Hughes, a declarat: "Companiile au integrat protecția datelor în structurile lor de guvernare și au îmbrățișat cerințele de responsabilitate cerute de GDPR. Bineînțeles, doar numirea unui DPO nu este suficientă. Organizațiile trebuie să se asigure că responsabilii cu protecția datelor sunt instruiți și calificați pentru a aborda una dintre problemele de politică tehnologică definitorii ale timpului nostru, protejând confidențialitatea și datele persoanelor."

Căt costă un DPO la nivelul Uniunii Europene?

Într-o cercetare separată, IAPP a chestionat membrii din Europa în ceea ce privește salariul și compensația globală. Rezultatele acestui sondaj arată că un DPO din Europa câștigă un salariu mediu de 88.000 de dolari pe an.

Cel mai probabil acest chestionar nu a ajuns și la specialiștii romani și spunem asta convinși fiind că suma rezultată ar fi fost sensibil mai redusă.

Care sunt riscurile nedesemnării unui DPO?

Conform Art. 83 a) din GDPR, nerespectarea dispozițiilor art. 37-39 (cele care reglementează activitatea Responsabilului cu protecția datelor), de către operatori din mediul privat, poate fi sancționată cu amenda administrativă de până la 10.000.000 Euro sau, în cazul unei întreprinderi, de până la 2 % din cifra de afaceri mondială totală anuală.

În ceea ce privește autoritățile/organismele publice naționale, Legea 190/2018 instituie un regim special, astfel că încălcarea art. 37-39 din GDPR constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei până la 100.000 lei. Am putea încerca să facem o glumă spunând ca diferența între 10 milioane de euro și 100 de mii de lei  constă doar în două zerouri și o conversie a monezii, deci nimic spectaculos, dar știm că nu va râde nimeni..

Ce concluzii putem trage?

Cele 11543 de notificări înregistrate la Autoritate, privind desemnarea responsabililor cu protecția datelor, sunt un indiciu clar al lipsei de responsabilități în special din partea autorităților publice, adică exact cei care ar trebui sa constituie un exemplu pentru restul operatorilor din România.

Cauzele acestei discrepanțe majore le putem intui cu ușurință:

• nealocarea bugetului necesar angajării sau contractării unu DPO;
• lipsa unor programe de formare la nivel național (un număr extrem de mic de universități au dezvoltat cursuri postuniversitare pentru protecția datelor care a lăsat loc numeroaselor cursuri de o după-amiază);
• Și poate cel mai important: dezinteresul majorității organismelor publice naționale de a se alinia la dispozițiile GDPR.

Toate aceste “lipsuri” necesită o remediere treptată dar sincronizată pentru a se evita apariția în piață a mii de “specialiști” fără pregătirea necesară unei activități atât de dificilă și importantă.

Mai mult, desemnarea unui DPO prin cumul de funcții este o soluție care trebuie cântărită cu mare atenție, existând riscul ca Responsabilul cu protecția datelor să se afle în incompatibilitate sau să nu trateze rolul de DPO ca fiind cel principal și implicit să nu aloce suficient timp și energie, obținându-se astfel doar o aliniere formală la GDPR din perspectiva obligației numirii unui Responsabil cu protecția datelor.

În tot acest context descris, concluzionăm că România are nevoie de specialisti, mult mai mulți decat cei deja înregistrați deja, pentru a asigura implementarea principiilor GDPR atât în cadrul organizațiilor private cât și în cadrul celor peste 40.000 de instituții publice.

Ne îndreptăm spre a treia aniversare a datei de 25 mai, ca punct de plecare în aplicarea prevederilor Regulamentului European 679/2016, normă legislativă europeană care s-a impus în memoria colectivă ca fiind cea care prevede aplicarea unor amenzi neegalate de nicio altă lege, la nivel mondial, în special din cauza faptului că unul dintre reperele în stabilirea cuantumului acestora este reprezentat de un procent din cifra de afaceri la nivel mondial a operatorului sancționat.

Regulamentul UE 679/2016, cunoscut de noi toți sub numele de GDPR, a intrat în vigoare în 2016, în urmă cu cinci ani, dar se aplică doar din 25 mai 2018, după o perioadă de grație de doi ani, pe care majoritatea țărilor europene, inclusiv România, nu au folosit-o pentru a lansa campanii de educație pentru persoanele vizate și operatorii.

În România, GDPR a intrat brusc în viața noastră printr-un bombardament al consimțămintelor, lansat de operatori și împuterniciții acestora din dorința de a obține rapid conformitatea cu aceste noi reglementări legislative. Din păcate, chiar și astăzi există operatori români care folosesc, de exemplu, consimțământul ca bază legală pentru prelucrarea datelor de sănătate ale persoanelor internate într-un spital, de unde deduc faptul că Responsabilul cu protecția datelor nu și-a câștigat încă locul pe care îl merită în organizație și recomandările sale încă nu sunt luate în considerare, deoarece prelucrarea datelor în sistemul sanitar este reglementată specific și NU este necesară obținerea unui alt consimțământ pentru prelucrarea datelor personale.

În luna mai 2018 se estima că 20% dintre operatorii europeni începuseră un program pentru obținerea conformității GDPR. Acest procent a crescut valoric în mod semnificativ în ultimii trei ani, fiind estimat astăzi la peste 60%, dar, în același timp, îngrijorează, din ce în ce mai mult, calitatea conformității obținute la nivel european. Conform studiilor făcute de specialiști, în 2019 au fost deja create primele 500.000 de roluri de DPO, fără a fi modificate organigramele și fără a fi asigurate și garantate resursele necesare pentru ca un DPO să își poată îndeplini cu succes acest rol. Consider că operatorii de date cu caracter personal trebuie să nu mai caute soluții de formă, de fațadă și să înțeleagă că această mult dorită conformitate GDPR nu se realizează prin apăsarea butonului „Print” și că oricine alege această cale rămâne la fel de expus riscurilor, ca oricare alt operator care decide să ignore GDPR.

În ultimii trei ani, strategia de marketing și vânzări a multor companii de consultanță GDPR s-a bazat pe „crearea panicii”, folosind marketingul înșelător, care accentua, în primul rând, dimensiunea astronomică a amenzilor, în loc să promoveze nevoia de instruire a personalului. Plătim în continuare pentru campaniile de marketing din acești trei ani care au vândut conformitatea “de fațadă”, fără a include serviciile specializate ale unui responsabil cu protecția datelor.

Sper că într-un final vom înțelege că în tot acest GDPR este vorba despre oameni, sau mai bine spus despre NOI! Nu este vorba despre creşterea birocraţiei şi despre proceduri sufocante. Este vorba despre respectul pe care trebuie să îl acordăm şi să îl obţinem unii de la ceilalţi, respect de care am uitat datorită, în principal, avantajelor obținute prin utilizarea tehnologiilor bazate pe tranzacționarea datelor cu caracter personal și a informațiilor confidențiale.

În afacerea mea, ca angajator, influențez direct și decid modalitățile prin care sunt procesate datele cu caracter personal. Dar, ca persoană fizică, atunci când navighez pe internet, când merg pe stradă, la un supermarket sau mă cazez la un hotel am așteptarea naturală de a cunoaște cine, de ce și ce date personale sunt prelucrate în ceea ce mă privește. Chiar și după acești trei ani, acest lucru nu se întâmplă aproape niciodată și am încetat să mai cred că ceva poate fi gratuit, dându-mi seama că în aceste situații plătesc de fapt  cu datele mele personale, care au devenit o monedă de schimb foarte valoroasă.

Din punct de vedere personal, cea mai mare provocare pentru companii în procesul de obținere și menținere a conformității GDPR rămâne lipsa unei culturi generale a responsabilității în rândul angajaților asupra confidențialității datelor. Această deficiență poate fi substanțial corectată prin programe de instruire cu privire la importanța protecției datelor, în conformitate cu practicile generale și politicile specifice activității companiei. Responsabilizarea angajaților din perspectiva protecției datelor cu caracter personal va adăuga valoare companiei. Un angajat conștient și informat este un angajat vigilent care acționează responsabil, riscurile specifice erorii umane se diminuează semnificativ, în timp ce eficiența muncii crește. Mai mult, identificarea rapidă a posibilelor breșe de securitate și respectarea procedurilor de răspuns la incidente vor reduce la minimum pierderile reputaționale și financiare ale companiei.

Persoana vizată a rămas cea mai mare provocare pentru întreg domeniul protectiei datelor din România, deoarece, din cauza lipsei educației populației în acest domeniu al protecției datelor, Autoritatea de Supraveghere și întreg corpul profesional de specialiști se confruntă cu solicitări nejustificate și insuficient documentate privind stergeri selective sau rectificari neîntemeiate a datelor personale. Cu siguranță, aceste solicitări nu sunt soluționate întotdeauna în favoarea persoanei vizate, existând mai multe reglementări specifice în ceea ce privește termenul de retenție și posibilitățile de restricționare și condiționare a accesului la date.

Gardianul modului în care sunt respectate confidențialitatea și mecanismele de protecție a datelor cu caracter personal rămâne Responsabilul cu protecția datelor (DPO), această profesie „tânără”, care probabil se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări profesionale, datorită caracterului general al Regulamentului (UE) 2016/679 și a lipsei unor repere unitare pentru interpretarea și punerea sa în aplicare.

Modul în care această nouă funcție de DPO a fost tradusă în limba română, înlocuind termenul de „ofițer” cu „responsabil” este o eroare cu efecte pe termen lung, deoarece induce greșit ideea că responsabilitatea stă pe umerii acestei persoane, făcând să fie și mai greu de conștientizat faptul că responsabilitatea conformității este în permanență a managementului operatorului și că rolul Responsabilului cu protecția datelor este de a susține și de a monitoriza acest proces și nu răspunde efectiv de implementare sau de consecințele neimplementării GDPR în entitate.

Dacă ne oprim asupra obligațiilor operatorilor publici din România de a desemna un responsabil cu protecția datelor, conform datelor furnizate de Autoritatea de Supraveghere, constatăm că doar o parte din aceste instituții publice și-au notificat decizia de numire a unui DPO, aproximativ 2000 de notificări fiind înregistrare din partea acestora, restul aparținând operatorilor din domeniul privat. Dacă luăm în considerare că în România avem aproximativ 20,000 de instituții publice, reiese un grad de conformare de doar 10% în privința respectării obligațiilor conform articolului 37 din Regulament, restul de 90% alegând asumat să nu ducă la îndeplinire această obligație legală.

În ultimul an, societatea în care trăim s-a schimbat, fiind supusă unuia dintre cele mai dificile teste de stres. Frica este cea care a forțat societatea noastră să se adapteze și să se maturizeze forțat, făcând, în primul rând, un mare salt spre digitalizare. Astăzi vorbim mai mult ca oricând despre telemuncă, telemedicină, tele-educație și, mai ales, despre știri false. Mediul de afaceri românesc a resimțit pe deplin efectele acestei pandemii. Unele companii și-au suspendat în totalitate activitățile, în timp ce altele au implementat noi procese de lucru la distanță pentru angajați, ținând cont de regulile de izolare. Prioritatea a fost restabilirea cât mai rapidă a activității companiilor și instituțiilor publice și, în acest context, au existat compromisuri privind protecția datelor, compromisuri care vor trebui rezolvate pe măsură ce situația se îndreaptă spre o nouă normalitate.

Putem spune că pandemia a acționat ca un accelerator pentru deciziile de adoptare și utilizare a noilor tehnologii, deoarece, în doar câteva luni, a devenit clar că digitalizarea nu mai este opțională, ci este absolut necesară pentru supraviețuirea companiilor și pentru continuitatea serviciile publice furnizate de autorități. Această situație a făcut ca multe proiecte să fie lansate în regim de urgență, deși, în mod normal, ar necesita ani de analiză și planificare și a fost practic imposibil să se ia în considerare toate efectele „secundare”.

În urma recomandărilor autorităților române, mai multe companii au decis să accepte, de la o zi la alta, ca angajații să lucreze de acasă. Din punct de vedere legal, am fost pregătiți, legislația română are prevederi clare în ceea ce privește telemunca / munca la domiciliu și majoritatea companiilor au semnat acum cu fiecare angajat doar o anexă la contractul de muncă, pentru a îndeplini această formalitate birocratică. Foarte puține companii au investit în securitatea echipamentelor și canalelor de comunicații, alegând adesea soluțiile cele mai rapide și mai ieftine, folosind adesea echipamentele de calcul și de comunicare personale ale angajaților.

Trebuie să ne dăm seama că toată această digitalizare în regim de urgență vine la pachet cu asumarea riscurilor de către operatori. Cu toate acestea, urgența nu înseamnă renunțarea la precauții și analize prealabile. Chiar și cu timp și resurse limitate, se pot lua măsuri pentru a reduce riscul prin identificarea proceselor a căror digitalizare are impact maxim asupra funcționării companiei și alocarea cu prioritate a resurselor de analiză și control al riscurilor.

Derapajele operatorilor de la respectarea principiilor GDPR au devenit o normalitate pe care persoanele vizate le acceptă și le trec cu vederea în speranța că nu se vor repeta. Cu toate acestea, valorile amenzilor aplicate de Autoritățile de Supraveghere europene sunt în creștere, ajungând să depășească 170 milioane de euro în 2020, dublu atât ca număr de amenzi, cât și valoric, față de anul anterior.

În ultimul an, de când a fost recunoscută oficial pandemia Covid-19, s-a vorbit mai mult despre GDPR decât în întreaga perioadă de la intrarea în vigoare a Regulamentului UE 679/2016 și este trist că a fost necesar acest virus pentru a oferi domeniului protecției datelor cu caracter personal atenția pe care o merită cu adevărat. Numărul crescut de incidente de securitate, de multe ori prin campanii de phishing, infectând mii de computere, se datorează naivității utilizatorilor care citesc acum orice e-mail legat de acest Coronavirus. Din păcate, multe afaceri au suferit și, mai mult decât efectele crizei sanitare ale acestei pandemii, sunt îngrijorat de valul de recesiune economică pe care estimez că o vom parcurge în următoarele luni și care va pune, din păcate, protecția datelor cu caracter personal într-un con de umbră.

Marius Dumitrescu, președinte al Asociației Române a Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD), DPO certificat PECB și Trainer, Managing Partner NeoPrivacy România

In domeniul protecției datelor în România, anul 2021 a debutat cu relansarea pe piață a carții "GDPR Aplicat. Instrumente de lucru pentru implementarea Regulamentului UE 679/2016" ( Editia 1, Editura Wolters Kluwer). Cartea este disponibilă în webshop-ul dpo-net.ro si poate fi comandată la prețul promoțional de 110 lei. 

Conf. Univ. Dr. Nicolae Ploeșteanu - Directorul Centrului pentru Protecția Datelor - Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a avut amabilitatea sa semneze prefața acestei ediții:

"Apariția volumului GDPR Aplicat, ediția a I-a, elaborat de autorii Daniela Simionovici, Daniela-Irina Cireașă, Cătălina Pantilimon și Marius-Florian Dan, reprezintă valorificarea de către aceștia, într-o editură de prestigiu precum Wolters Kluwer, a unui „succes editorial”. Prima ediție a apărut în editura Lumen și, cred eu, că datorită confirmării valorii practice a volumului, autorii au trecut de faza „timidității” începutului editorial și se adresează în prezent prin elaborarea acestei a doua ediții către dimensiunea reală a publicului interesat de domeniul protecției datelor cu caracter personal și, mai ales, către nevoile pieței de a implementa exhaustiv Regulamentul General privind Protecția Datelor, la nivelul operatorilor de date din România.

Volumul GDPR Aplicat este o idee strălucită a unui colectiv de persoane cu experiență practică și însuflețite să își pună amprenta proprie într-un domeniu în emergență, anume domeniul protecției datelor cu caracter personal. Legislația specifică pe care o abordează într-o manieră utilă și formativă este aceea care privește mai ales „GDPR”. Autorii doresc atât să se implice cât și să ofere un instrument antrenant și imediat pentru probleme practice serioase și multiplicate în activitățile curente ale operatorilor de date cu caracter personal. Toate entitățile publice și private sunt interesate să se pună de acord cu ceea ce la momentul de față este „sperietoarea” activității lor. Această intenție are sinuozități și îndoieli dar, în final, se impune practic asemănător unui standard de calitate și, în același timp, complet diferit: este diferența dintre un tablou pictat, privit ca o operă și, pe de altă parte, evoluția și inițierea unui proces juridic; oare cine are dreptate? Răspunsul este oferit cu precauție în paginile volumului acestor pionieri….În final, practica și viitorul vor fi circumstanțele în baza cărora vom argumenta liniile decisive ale acestei îndrăznețe acțiuni: protecția datelor din perspectiva unei societăți mai sigure și a unei vieți private intime fiecărei persoane fizice.

Este necesară această lucrare și îi felicit pe autori și pe cei care au contribuit pe această linie, într-un fel sau altul, la formarea acestora, iar aici mă gândesc în special la cei care au avut inițiativa de a întreprinde la Universitatea suceveană un curs postuniversitar de protecție a datelor, pe care toți autorii acestui volum l-au urmat!

Volumul este consistent: are 752 de pagini și, în esență, 14 capitole tematice, la care se adaugă anexe, bibliografie, figuri și tabele. Volumul se remarcă prin utilitate, nu prin argumentare științifică. Principala metodă de investigație utilizată în realizarea volumului este metoda experimentală.  În cele 14 capitole se tratează atât ideile de esență și directoare ale protecției datelor, precum și măsurile, acțiunile care trebuie întreprinse pentru a asigura implementarea GDPR la nivelul entităților, oferindu-se în mod constant exemple. În partea finală, referitoare la proceduri, modele și tabele ni se prezintă o varietate de exemple. Legat de structura volumul în acest context de evaluare pot fi extrem de încrezător în a afirma că este complet antamat pe necesitățile practice. Demersul autorilor va fi îmbogățit în edițiile viitoare, prin practica viitoare și abordarea unor tematici de nișă, cum este aceea a transferului internațional de date.

Pentru elaborarea volumului GDPR aplicat este cert că autorii au alocat un timp prețios și o disponibilitate aparte, poate chiar încercată și deloc ușoară. La momentul de față, astfel  cum se numește în partea secundă a sa, „Instrument de lucru pentru implementarea Regulamentului UE 679/2016” este instrumentul cel mai valoros de pe piața din România, pentru toți cei implicați în acest fenomen. Nu este un volum științific ci este exact ceea ce se numește: „Instrument de lucru…”. Dar este cel mai bun în domeniul GDPR. Îndrăznesc să afirm, pentru întreaga masă de profesioniști și interesați în domeniu, că utilizând acest volum pot să aibă siguranța conformității pentru o medie a entităților, într-un procent de aproximativ 90%. Oricum, până la apariția vreunui volum mai exhaustiv sau sintetic, acesta este, în opinia mea, sub aspect practic numărul 1 în România.

În mod interesant, lucrarea este utilă atât pentru practicieni cât și pentru directorii executivi ai companiilor. În prima parte, se oferă lecții nenumărate pentru management cum ar trebui să regândească sistemul propriu în care activează și, sigur că da, în același timp practicienii vor avea nenumărate soluții și documente la dispoziție pentru a sprijini companiile sau autoritățile în implementarea GDPR. Spre exemplu, la nivel de management este expusă povestea așteptării unui standard cumpărat și implementat imediat, cu deziluzia că așa ceva nu s-a putut întâmpla…Se caută vina la consultant și nu se poate direcționa juridic. Ce facem de aici încolo? Cât mai trebuie să stăm împiedicați de protecția datelor?

La nivel de executiv, lucrurile se complică deoarece pe lângă aceste instruiri, adevăratul specialist în protecția datelor trebuie să devină un real confident al companiei și să contribuie la rebreduirea acesteia. Va fi acceptat? Va fi înghițit? Volumul răspunde acestor întrebări într-o manieră sinceră și corectă!

Autorii au investit pasiune și interes suprapuse pe ideea importanței formării continue și a observației și cercetării cu demonstrații. Spuneam că autorii sunt într-o mare măsură pionieri: au simțit flexibilitatea și dinamica domeniului și au considerat că pot să afirme reguli, aspect care s-a confirmat în mod evident. De aici, apare una din primele trăsături ale lucrării, anume că la fiecare domeniu și secțiune se începe cu o „poveste” legată de ce se întâmplă în practică atunci când se urmărește implementarea GDPR: totul prinde contur și devine extrem de narativ și util în același timp. Spre exemplu, cuvântul introductiv debutează exact cu cea mai importantă parte a implementării GDPR, anume aceea a conștientizării și educației: „Etica reprezintă o invitație la conștientizarea consecințelor a ceea ce se face”

În al doilea rând, se face o descriere juridică a fiecărui concept principal utilizat în GDPR, inclusiv descrierea faptică alăturată. Dacă deschid la întâmplare volumul, ajung, spre exemplu la pagina 59, unde se vorbește de pseudonimizare, despre care se afirmă în mod corect că „are o componentă obligatorie și anume reversibilitatea acesteia. Reversibilitatea este tehnica inversă pseudonimizării, adică, folosind informații suplimentare, pe care doar operatorul le are, datele pot deveni, din nou, „clare”(…)” Aceasta este o obligație specifică în anumite condiții a operatorului de date.

În al treilea rând se oferă de către autori la fiecare argumentare sistematic prezentată, un exemplu, de regulă referit de ghidurile de implementare și orientare realizate de fostul Grup de lucru articolul 29, în prezent înlocuit de Comitetul european pentru protecția datelor stabilit prin GDPR. Această modalitate de expunere conferă instruire și înțelegere cititorului și practicianului, deoarece exemplele sunt extrem de relevante și fin relevate.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcată referirea la practica instanțelor din România și a instanțelor europene în domeniul protecției datelor cu caracter personal, chestiune utilă deoarece contribuie la statuarea definitivă a unor linii de interpretare a domeniului analizat.

Consider că fiecare practician trebuie să aibă această lucrare pentru că îl va ajuta în implementarea GDPR. Lucrarea conține atât conținut cu documentare științifică cât și conținut aplicativ corect dar orientativ și specific ghidurilor.

În ceea ce mă privește, sunt încântat că autorii  Daniela Simionovici, Daniela-Irina Cireașă, Cătălina Lungu și Marius-Florian Dan, mi-au fost pentru o scurtă perioadă „studenți”, deoarece orice dascăl este împlinit când este depășit de proprii studenți. I-am întâlnit cu ocazia unei competiții în domeniul protecției datelor, desfășurată la Târgu Mureș, și am simțit că este vorba de un grup cu potențial reformator. Au demonstrat în interesul comunității din România acest lucru. Le doresc mult succes și felicitări pentru demersurile continue pe care le întreprind în domeniul protecției datelor cu caracter personal."