În cei peste 30 de ani de activitate profesională, Daniel Suciu s-a implicat activ în aproape toate ariile de interes pentru Protecția datelor. A avut curiozitatea și oportunitatea de a vedea problemele și soluțiile din aproape toate perspectivele, începând cu IT-ul, ca programator, administrator, tester, analist, PM, manager, auditor dar și din perspectivă financiară, HR sau relații cu clienții, managementul contractelor sau a proceselor, vânzări, audit, risk management, marketing sau juridic. A avut norocul să lucreze în multe proiecte crosfuncționale și să invețe de la specialiști din mai multe domenii, la toate nivelurile. În ciuda multor standarde sau metodologii studiate și aplicate, a încercat mereu să extragă principii și bune practici care să poată fi utilizate efectiv in toate mediile, atât cele formale cât și cele informale.
A trecut un an de la intrarea în vigoare a GDPR-ului. Ce s-a schimbat în decursul acestui an?
D.S.: În bine? Nu prea multe. Pentru cititorii în alte limbi au apărut foarte multe materiale utile, ghiduri, instrumente, clarificări... De asemenea au mai dispărut de pe piață o parte a vânzătorilor de conformitate care oricum nu aveau prea multe în comun cu domeniul, dar au văzut o oportunitate. Au apărut sau s-au maturizat în timp organizații private - cum este si DPO.NET (și nu o spun din politețe) care contribuie, direct sau indirect, la conștientizarea si instruirea publicului si a operatorilor.
In rău, mult mai multe, pentru că până acuma s-au adeverit atitudinea celor ce spuneau că e doar o modă și o să treacă. Din păcate așa pare și chiar avântul celor inițial implicați in conformare a scăzut, în multe cazuri nici măcar nu s-au obosit să schimbe abordările inițiale, chiar dacă între timp s-au lămurit că nu erau cele mai bune, sau măcar legale. Alte priorități au luat locul GDPR-ului. Probabil o să se reia ciclul odată cu apariția amenzilor sau a proceselor intentate de către cei afectați.
În România, până în acest moment, s-au dat două amenzi pentru nerespectarea GDPR deși autoritatea condus aproape 1.000 de investigații, adoptând o atitudine orientată spre prevenție și dispunerea de măsuri corective. Considerați că amenzile au un rol important în aplicarea GDPR-ului? Din experienta dvs practică, cei mai mult operatori se conformează cu GDPR-ul din responsabilitate sau de frica amenzilor?
D.S.: Amenzile sunt, sau ar trebui să fie, doar un instrument de descurajare a practicilor ilegale, nu numai de pedepsire. De aceea peste tot în lume, indiferent de domeniu, acolo unde s-a obținut un grad mare de respectare a legislației, există pedepse care se aplică în mod consecvent. Contează foarte mult și cui vor fi aplicate amenzile și pentru ce motive, pentru a putea obține un efect de descurajare a comportamentelor ilegale.
Despre motivele reale ale conformării la GDPR, ce pot fi doar intuite de cei din domeniu, eu aș pune pe primul loc presiunea din partea acționarilor sau a partenerilor, mai ales pentru operatorii ce aparțin unor entități străine, care este generată de frica unor consecințe – amenzi sau procese care pot duce la afectarea imaginii. La modul real, cele mai multe companii nu-și propun de fapt conformarea la GDPR, ci doar acoperirea cu hărtii, fără a schimba prea mult din procesele existente. Asta e valabil și la marii operatori, unde majoritatea schimbărilor în relația cu consumatorii au constat în mai multe hîrtii, cererea consimțămîntului pentru orice, dar fără o schimbare a formularelor pline de date colectate excesiv. La fel în relațiile între companii, s-au adăugat clauze la contract, obligatoriu unul fiind operator iar altul împuternicit, fără a verifica cîtuși de puțin dacă aceștia chiar respectă legea. Practic, în cel puțin 90% din cazuri eu cred că schimbările au fost mai mult de formă, fără a adresa fondul problemei. Cred ca acest lucru va fi adresat în urmatorii ani, ca urmare a problemelor ivite și a constatării inutilității schimbărilor de formă.
Evident că există si excepții (cum ar fi clienții mei sau ai voștri J) care au înțeles necesitatea adresării problemelor de fond sau a oportunităților oferite de GDPR.
Ce înseamă mai exact primă amendă GDPR în Romania acordată Bancii Unicredit ? Ce sfaturi le dați operatorilor care doresc să evite să facă obiectul unei anchete și eventual a unei amenzi din partea autorității?
D.S.: Un prim pas în direcția potrivită, în special pentru motivele acestei amenzi, adresând probleme de fond ce ar trebui sau ar fi trebuit implementate. Pentru toți operatorii, indiferent de stadiul confomării, le-aș transmite că nu este prea târziu pentru a începe tratarea problemelor de fond. Mai bine mai târziu decât prea tarziu! Oricum varianta de a le ignora în continuare va fi sigur una pierzătoare. Pentru a-și minimiza riscurile unei amenzi, eu i-aș sfătui să trateze cu mare atenție toate solicitările sau observațiile venite din partea persoanelor vizate, fie ei clienți, angajați, colaboratori. Să nu neglijăm aspectul că problemele pentru care a fost amendat operatorul în cauză sunt comune foarte multor operatori, dar investigațiile autorității au pornit de la o reclamație.
In decurs de doar cateva zile a fost anuntata si a doua amenda GDPR in Romania, acordata unui operator din turism pentru implementarea deficitara a masurilor tehnice si organizatorice. Ce ar trebui sa invatam din acest studiu de caz ? Din experienta relatiei cu proprii clienti, cat de mult accent pune un operator pe aceste masuri ?
D.S.: Cred ca mesajul transmis de către autoritate este unul cât se poate de simplu: operatorii ar trebui să se focalizeze pe identificarea riscurilor asupra securitatii datelor prelucrate și implementarea de masuri efective pentru a elimina sau minimiza aceste riscuri, prin modificarea proceselor operaționale în acest sens. Cred ca începe sa fie vizibilă și necesitatea unei abordări multidisciplinare, necesitatea implicării funcțiilor operaționale în procesul de conformare.
Scopul GDPR-ului nu este de a da amenzi ci de a proteja persoanele. Cu toate acestea, după 3 ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului doar 67% dintre Europeni au auzit de GDPR, în timp ce doar 36% au declarat că știu ce este acest regulament (date prezentate de Comisia Europeana în sondajul Eurobarometru). Credeți ca aceste cifre sunt rezultatul dezinteresului persoanelor în ceea ce privește de protejarea datelor lor?
D.S.: Nu cred că este dezinteres. Cred că procentul este unul incurajator în conjunctura actuală, având in vedere că este „doar” una din multitudinea de legi Europene și naționale, iar numărul persoanelor afectate personal de incidente din acest domeniu nu este prea mare... nu încă. De fapt, cred ca procentele sunt chiar exagerate, cel puțin procentul de 36% care „cunosc” legea.
Care credeți ca vor fi consecințele acestei lipse de conștientizări a importantei datelor în rândul persoanelor, pe termen lung?
D.S.: Din păcate, lipsa de cunoștințe minime în acest domeniu o să-i găsească nepregătiți în utilizarea în siguranță a internetului în general, vor accepta mai ușor comportamente iresponsabile ale operatorilor – considerîndu-le „normale”, nu vor putea să-și protejeze informațiile sensibile sau copiii de pericolele activităților online și vor învăța doar din greșeli, unele potențial costisitoare.
Este esențial ca persoanele să identifice prelucrările ilegale de date pentru a-și putea exercita drepturile. Cât este de important sa-ți cunoști drepturile atâta timp cât nu poți identifica o prelucrare ilegală? Pe ce ar trebui să se axeze campaniile de informare a persoanelor?
D.S.:Eu cred că informarea populației ar trebui axată pe aspecte concrete, întâlnite in viața de zi cu zi, cu exemple clare de „așa DA” și „așa NU”. Insistarea pe aspectele teoretice, eventual cu citarea legii, nu-și vor atinge scopul. Un rol major cred că l-ar avea și exemplele de pedepsire a celor ce încalcă flagrant legislația, pentru ca altfel se va accentua ideea existentă că oricum nu va fi nimeni pedepsit dacă le încalcă.
Cine credeți ca ar trebui să se implice mai mult în diseminarea importantei datelor personale? Instituțiile publice, Autoritățile naționale de supraveghere sau ONG-urile din domeniul protecției datelor?
D.S.: Nu cred ca este relevant cine ar trebui, pentru că răspunsul e clar, definit atât în lege cât și în documentele ce definesc anumite organizații. Important este cine o va face și cred că rolul esențial îl vor avea ONG-urile, firmele private (în general cele mici, nu marile nume), precum și specialiștii independenți. În plus organismele Europene sau autoritățile din țările cu tradiție sau interes in acest domeniu sunt foarte utile, fiind o lege Europeană cu intenția declarată de a fi implementată uniform in cadrul țărilor din SEE. Chiar dacă există unele diferențe, rolul de conștientizare poate fi atins și cu ajutorul acestora.
Care credeți că ar fi cea mai scurta cale spre creșterea gradului de conștientizare și complianta GDPR: educarea persoanelor sau educarea operatorilor?
D.S.:: Pentru mine este evident ca ambele au rolul lor și cel mai eficiente ar fi împreună. Aș menționa aici necesitatea unei abordări diferențiate la nivelul operatorilor și a persoanelor împuternicite, și anume „traducerea” legii în recomandări concrete, punerea la dispoziția operatorilor de instrumente pentru a-și evalua conformitatea, riscurile generice sau specifice unor domenii (resurse umane, contabilitate, vanzari online...). Exemplul autorității din UK este unul ce ar putea fi copiat, chiar dacă nu este perfect. Pe site-ul ICO există materiale dedicate micilor întreprinzători, ghiduri si chestionare pe anumite teme, cum ar fi securitatea datelor.
Credeți că instituțiile publice ar trebui sa fie un exemplu pentru restul operatorilor? Punem această întrebare pentru că în Romania avem un tratament preferențial pentru instituțiile publice, amenda maxima pentru nerespectarea GDPR-ului fiind de 200.000 lei (aproximativ 42.000 euro), cu mult inferior față de ceea ce risca operatorii privați.
D.S.:: Doamne ferește! Până site-ul guvernului nici măcar nu se sinchisește să ia la cunoștință că există GDPR, nemaivorbind de implementarea unor obligații minime, nu cred că ar trebui să vorbim de exemplul instituțiilor publice în privința GDPR. Dacă mai adaugăm și lipsa de personal calificat, sau numirea unor DPO cu salariul minim pe economie la instituții de stat cu mii de angajați (caz concret cunoscut de mine) nu cred ca această problemă se va rezolva curănd. Mai rău este să fie luate ca exemplu.
Cu toate că România înregistrează cel mai scăzut nivel de utilizare a serviciilor de internet dintre statele membre ale UE, 86 % dintre utilizatorii români de internet au conturi pe rețelele sociale, ceea ce ne face campionii Europei la acest capitol. Având în vedere scandalurile imense în care au fost implicate rețelele de socializare, fie prin breșele de securitate, fie prin utilizarea ilicită a datelor, putem considera că suntem și cei mai vulnerabili. Cum considerați ca ar trebui să se comporte un utilizator de internet, dacă ar fi conștienți de riscurile pe care internetul le ascunde?
D.S.: „Decât” responsabil. Nu cred că ar fi rezonabil să pretindem ca toți utilizatorii să respecte bunele practici in domeniu, și nici măcar să citească și să aplice măsurile de bază din domeniul securității informatice. Cred că cea mai bună și cea mai simplă măsură ar fi să limiteze cantitatea de date postate, sau măcar să o facă pentru cei direcți interesați. Citirea efectivă a avertismentelor și mesajelor de „consimțământ” ar fi utilă pentru conștientizare.
Restul de educare va veni cu timpul, din păcate majoritar în urma unor experiențe neplăcute. Cred ca și publicitatea în jurul breșelor de securitate are un rol pozitiv, de „sperietoare”, făcând publicul mai atent la aspectele securității informatice.
Accesul copiilor la internet este deja o normalitate. Ar trebui acest lucru sa ne îngrijoreze? Considerați că o educație privind privind accesul la internet al copiilor ar trebui sa fie o sarcina a părinților sau sistemul de învățământ ar trebui să-și asume acest rol?
D.S.: Din păcate acest aspect este unul mult prea puțin discutat și adresat, cel puțin la nivel național. Inclusiv materialele de conștientizare existente par să ocolească acest subiect. Faptul că mulți utilizatori nu-și protejează datele personale este trist, dar faptul că nu-și pot proteja copiii este mult mai grav și cu efect și pe termen lung. Din observațiile mele, de multe ori cei mai mici știu mai multe decât părinții lor despre pericolele activităților online, doar că acest lucru nu-i face neapărat să le și evite. Sistemul de învățământ ar trebui să se implice în mod evident, dar nu au nici cunoștințele și nici autoritatea in fața copiilor in acest domeniu. Cred că cea mai bună măsură ar fi obligarea producătorilor de software, în special jocuri si social media să contribuie mai mult la educarea copiilor. Rolul specialiștilor în domeniu, firme de consultanță, ONG-uri, specialiști independenți cred că poate fi un factor mai mult decăt util în acest demers.
Facebook a lansat Study, un program de cercetare de piață bazat pe recompense. Cum vi se pare un asemenea concept: să fim plătiți pentru datele pe care le facem publice? Este acesta direcție una corectă?
D.S.: Din perspectiva mea personală, cred că nu este cea mai bună metodă. Inclusiv pe plan personal eu unul nu cred în educarea prin recompense și pedepse. Mie îmi seamănă prea mult a dresaj, nu a educație. Recompensele, ca și pedepsele pot avea rolul lor în stimularea unui comportament dorit, dar doar ca măsură secundară, după educarea propriuzisă prin înțelegerea fenomenelor și a posibilelor repercursiuni.
Aspectul pozitiv al acțiunii este conștientizarea publicului că aceste date au o valoare, precum și a scopurilor în care pot fi utilizate.
Conform unui raport DLA Piper (GDPR data breach survey: February 2019), de la data aplicării GDPR-ului și pana în februarie 2019, Autoritatea de supraveghere din Olanda înregistrase 15,400 de notificări de breșe, în timp ce România număra la acea vreme doar 270. Care credeți că este motivul acestei discrepanțe? Suntem noi romanii un popor norocos și breșele de securitate ne evită, ori nu recunoaștem o breșă de securitate nici dacă ne împiedicăm de ea?
D.S.: Nu cred că problema noastră este lipsa de inteligență, implicit recunoașterea unei breșe de securitate, ci resposabilitatea. Întrebarea pe care și-o puni mulți factori responsabili din organizații este de ce ar raporta ei o breșă? Pentru a fi investigați de către autoritate? Si ce se întamplă daca nu se raportează? Se pare că nimic, deci de ce ar raporta? Adică ei sunt mai fraieri? Ca specialist în domeniu este imposibil să nu vezi încălcări ale GDPR și chiar breșe de securitate la aproape orice interacțiune cu vreun operator de date, unele fragrante, inclusiv la marii operatori.
Un exemplu elocvent, întâlnit de mine în mod constant, și ușor de tratat, este modul de tratare a formularelor greșite ( inclusiv de către bănci, operatori telecom, furnizori de servicii, unități medicale...). Aproape în mod invariabil, acestea ajung la gunoi, eventual rupte în două ca „anonimizare”. Dacă întrebați de ce nu folosesc un „tocător” de documente o să vă răspundă cel mai probabil că vor folosi dacă cineva le va cumpăra unul.... Este un aspect minor, dar cred că este reprezentativ pentru „seriozitatea” cu care sunt tratate datele personale.
Identificarea riscurilor este unul din cei mai importanți pași spre complianta GDPR. Dar dacă noi nu resuim sa identificam nici breșele, cum am putea identifica riscurile?
D.S.: E mai simplu decât pare, chiar in lipsa unui proces formal de management al riscurilor, problemă întâlnită și la companiile cu sute sau mii de angajați. Cum anume? Citind care sunt amenințările generice pentru orice activitate sau cele specifice domeniului. Există foarte multe materiale gratuite în care acestea sunt evidențiate și chiar se oferă recomandări pentru adresarea lor. Dacă s-ar rezolva măcar cele mai comune riscuri ar fi un mare pas inainte. Care sunt cele mai comune? Cred că utilizarea emailului personal în scopuri de business sau utilizarea unui email gratuit (Gmail, Yahoo,...) ar fi cap de listă. Utilizarea unor softuri licențiate si actualizate ar fi pasul următor. La nivel individual utilizarea unor parole adecvate sau mai bine a autentificarii prin doi factori ar fi de dorit, precum și utilizarea doar a rețelelor sigure de comunicare, evitarea retelelor publice wi-fi. La nivel de organizații, crearea unor copii de rezervă, o politică de acordare a drepturilor pe bază de nevoi și protejarea rețelei de calculatoare ar fi un minim de multe ori ignorat. Comunicarea cu partenerii de business sau furnizorii de servicii ar fi bine să nu fie facută pe email fără criptarea datelor. Nu e o lista completă, dar de multe ori cel puțin una dintre aceste reguli, dacă nu majoritatea, sunt complet ignorate. De conștientizarea și instruirea angajaților este inutil să menționez, pentru că deși este cea mai sigură metodă este și cea mai ignorată.