16 februarie este "Ziua Internațională a Cititului Împreună", o zi care ne amintește de puterea cuvintelor, a informațiilor și despre importanța educației profesionale continue. Cu această ocazie ne-am propus să cultivăm pasiunea și interesul pentru cărți și punem la dispoziția comunității specialiștilor în confidențialitate și protecția datelor mai multe cărți noi, necesare oricărui specialist în domeniu preocupat de educația continuă multidisciplinară. Webshop-ul dpo-NET.ro oferă în prezent o colecție de peste 90 de titluri, cărți în format tipărit, cărți în format electronic și cursuri, toate selectate pentru specialiștii în acest domeniu.
1. GDPR pentru afaceri. Un ghid eficient pentru companii (Grecu ,Comanescu, Trifan) - 54 LEI
Această carte a fost redactată cu obiectivul de a reprezenta un real sprijin pentru orice companie care dorește să se conformeze prevederilor legale și bunelor practici în materia protecției datelor cu caracter personal. „GDPR pentru afaceri” conține informații accesibile, însoțite de exemple practice, care sunt analizate și explicate într-o manieră care să conducă la o implementare facilă. Este construită în mod gradual, pornind de la noțiunile teoretice, continuând cu explicarea acestora prin exemple concrete și încheind cu analiza și interpretarea unor cazuri punctuale de nerespectare a normelor privind protecția datelor cu caracter personal, desprinse din practica autorităților de supraveghere, evidențiată la nivel național și european. Ghidul oferă recomandări cu privire la măsurile de adoptat în vederea asigurării unui nivel optim de conformare, astfel încât prelucrarea de date efectuată la fiecare nivel al companiilor să fie aliniată dispozițiilor în materie. Lucrarea poate fi urmată îndeaproape nu doar de departamentele-cheie ale unei companii, ci și de conducerea acesteia și de responsabilul cu protecția datelor personale desemnat. Avantajul cărții este acela că oferă cititorilor săi un instrument practic care descifrează reglementările aplicabile și deschide drumul unei implementări responsabile a unui plan de conformare și nu a uneia pur formale.
2. Curierul Judiciar nr. 8/2020 - Dreptul Sanatatii - 45 LEI
Autorii, practicieni cu experiență în dreptul sănătății, au dorit să contribuie la revigorarea acestuia prin folosirea unor raționamente explicate într-o manieră inteligibilă chiar și pentru nejuriști, temeiurile de drept, doctrina și jurisprudența fiind doar referite în cadrul analizei. În considerarea motivației care ne-a unit pe toți – să contribuim la dezvoltarea unui domeniu atât de ofertant din perspectivă juridică, articolele explorează multe teme de dreptul sănătății, precum reproducerea umană asistată, sinuciderea asistată, antamând, de asemenea, și aspecte practice ale dreptului sănătății, respectiv ce presupune consimțământul informat, malpraxisul medical, domeniul „aproape virgin” al telemedicinei, lacunele legislative în materia ghidurilor de tratament. Completează acest număr și abordarea unor aspecte privind prelevarea și transplantul, dreptul asigurărilor, tratamentul persoanelor încarcerate sau de drept penal care tangențial tind să se întrepătrundă cu legislația dreptului sănătății. În mod evident, nu este suficientă consultarea doctrinei sau a jurisprudenței internaționale ori naționale, dacă interesul nu este și în sensul studierii și aplicării lor. Concret, degeaba cunoaștem teoria, „dacă practica ne omoară”.
3. Protecția datelor cu caracter personal. Ghid practic - Diana Flavia Barbur - 65 LEI
Cartea de față reflectă o analiză riguroasă a Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal și reprezintă un instrument util pentru toți cei care intră, într-o formă sau alta, în contact cu prelucrarea de date cu caracter personal, atât în implementarea de politici, reguli și alte acte necesare pentru conformarea la Regulament, cât și în găsirea de răspunsuri la întrebări legate de modul în care se interpretează și aplică anumite articole ale acestuia sau cum își pot exercita, în concret, drepturile.
4. Regulamentul general privind protecția datelor și legislație conexă - 22 LEI
Această culegere cuprinde Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), dar și legislație conexă relevantă pentru aplicarea prevederilor acestuia.
5. Codul muncii. Legea dialogului social. Actualizat la 8.10.2020 - 20 LEI
Lucrarea reuneşte Codul muncii (republicat în M.Of. nr. 345 din 18 mai 2011), Legea dialogului social (republicată în M.Of. nr. 625 din 31 august 2012), cu modificările ulterioare, inclusiv cu cele care au fost introduse prin Legea nr. 37/2020 pentru completarea art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii şi a art. 94 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (M.Of. nr. 280 din 3 aprilie 2020); Legea nr. 85/2020 pentru modificarea art. 260 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (M.Of. nr. 525 din 18 iunie 2020); Legea nr. 151/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (M.Of. nr. 658 din 24 iulie 2020); Legea nr. 213/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (M.Of. nr. 893 din 30 septembrie 2020), oferind astfel o imagine de ansamblu asupra celor mai noi şi mai importante schimbări apărute în legislaţia muncii.
6. Investitorul inteligent (Benjamin Graham) - 110 LEI
Cel mai mare consultant de investiții al secolului al XX-lea, Benjamin Graham a îndrumat și a inspirat oameni de pretutindeni. Concepția lui Graham cu privire la „investițiile bazate pe valoare” – care-i apără pe investitori de erorile grave și îi obișnuiește să elaboreze strategii pe termen lung – a făcut din „Investitorul inteligent” biblia pieței bursiere încă de la prima ei apariție, în 1949.
De-a lungul anilor, evoluția pieței a dovedit temeinicia strategiilor recomandate de Graham. Păstrând textul originar al lui Graham, ediția de față include un comentariu actualizat aparținând lui Jason Zweig, cunoscut jurnalist specializat în piețe de capital, a cărui perspectivă ține seama de realitățile pieței actuale, trasează o paralelă între exemplele date de Graham și știrile senzaționale referitoare la piața financiară actuală și îi ajută pe cititori să înțeleagă mai bine modul în care trebuie aplicate principiile lui Graham.
7. Antreprenoriat și management pentru afaceri mici și mijlocii (Ana-Maria Grigore) - 45 LEI
Ajunsă la ediția a doua, Antreprenoriat și management pentru afaceri mici și mijlocii oferă o variantă revizuită în care se pot regăsi noi surse de inspirație, povești de succes dar și probleme de gândire pe care orice antreprenor în devenire trebuie să și le pună. Printr-o prezentare practică și edificatoare a principalelor aspecte de reținut în pornirea și administrarea unei afaceri, viitorul întreprinzător este invitat la un proces de analiză, menită să evidențieze importanța afacerilor mici și mijlocii în economia liberă a oricărui stat.
8. Managementul proiectelor prin exemple (Tannguy Le Dantec)
Abordarea acestei lucrări este în mod special interesantă deoarece autorul și-a constituit o echipă de 12 specialiști (șefi de proiect, responsabili cu planificarea, șefi de lucrări…) pentru a ilustra prin exemple reale 20 de fișe pedagogice corespunzătoare aspectelor esențiale ale ale managementului de proiect. Aceste exemple redau "realitatea proiectelor", și furnizează, de asemenea, un punct de vedere complementar părții teoretice.
9. Managementul proiectelor cu finantare europeana (Daniela Florescu) - 25 LEI
Lucrarea de față se dorește a fi o introducere în sfera fondurilor europene, oferind cititorului posibilitatea de se familiariza cu obiectivele Uniunii Europene de-a lungul perioadelor de programare, cu modalitățile de atragere și implementare a acestui tip de fonduri de către statele membre, cu etapele și particularitățile implementării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile și, nu în ultimul rând, cu problemele întâmpinate de potențialii beneficiari în procesul de accesare a fondurilor comunitare. Această carte este extrem de necesară în contextul unui mediu economic orientat din ce în ce mai mult pe proiecte, aplicarea celor mai noi metodologii și a celor mai bune practici în domeniul managementului proiectelor devenind vitale pentru orice organizație, în timp ce selecția surselor de finanțare va constitui, mai ales în condițiile actuale de criză, o problemă majoră în termeni de performanță economică și financiară.
10. Protocol și etichetă diplomatice. Ediție revizuită și adăugită (Ioana Vârsta) - 169 LEI
Este cea mai acoperitoare lucrare de gen publicată în limba română, fiind susținută de imagini explicative. Se dorește un ghid util celor care sunt puși, prin activitatea curentă. În situația de a aplica și respecta regulile de protocol și etichetă, celor care au în responsabilitate organizarea evenimentelor sociale, precum și celor care doresc să respecte bunele maniere în relațiile diplomatice. Lucrarea de față, o ediție completă și revizuită, constituie o descriere exhaustivă a regulilor generale de protocol și etichetă care compun protocolul european actual, precum și reguli specifice din diverse state ale lumii. Spre deosebire de ediția precedentă, au fost adăugate informații referitoare la statele musulmane din Orientul Mijlociu, Nordul Africii și Asia, statele care au făcut parte din Uniunea Sovietică, precum și statele din Europa Centrală și de Est.