În data de 5 iunie 2020, Autoritatea de Supraveghere din Belgia a publicat un ghid cu privire la verificările de temperatură în timpul crizei COVID-19, având în vedere că în această țară nu există o lege care să introducă această obligație pentru operatori. Ghidul urmărește să ofere consultanță operatorilor care doresc, sau au obligația legală, să controleze accesul la spațiile lor prin restricționarea persoanelor cu febră, cu scopul de a preveni răspândirea în continuare a virusului. Ghidul prevede că organizațiile nu pot efectua aceste controale de temperatură dacă se înregistrează rezultatele acestor verificări și că nu se pot face verificări de temperatură folosind mijloace precum camere termice, digitale, scanere de temperatură sau alte mijloace automate de măsurare. Cu toate acestea, simpla citire a temperaturilor persoanelor fără a înregistra date nu constituie o activitate de prelucrare în temeiul Regulamentului general al UE privind protecția datelor („GDPR”) și, prin urmare, este permisă din punct de vedere al protecției datelor.
Concluziile transmise de autoritate prin intermediul acestui Ghid sunt următoarele:
-
Simpla citire a temperaturii unei persoane cu un termometru de bază nu constituie prelucrarea datelor cu caracter personal în baza GDPR, cu condiția ca datele de temperatură și răspunsul la verificările de temperatură (cum ar fi dacă accesul unei persoane) să nu fi fost înregistrat.
-
Dacă organizațiile înregistrează răspunsul la verificările de temperatură (de exemplu, un angajator trimite angajații acasă în urma verificărilor de temperatură și înregistrează motivele pentru trimiterea acelor angajați conform dreptului muncii), aceasta constituie o activitate de procesare la care se aplică cerințele GDPR și pentru care este necesar un temei legal valabil. În cazul în care activitatea de prelucrare nu este reglementată de o lege, aceasta nu se poate utiliza consimțământul din cauza unui dezechilibru al puterii (de exemplu, într-o relație angajator-angajat) și atunci această prelucrare va fi considerată ilegală.
-
Potrivit Autorității de Supraveghere Belgiene, verificările de temperatură folosind mijloace sofisticate, cum ar fi camere termice, scanere digitale de temperatură sau alte mijloace de măsurare automate care permit citirea temperaturii unei persoane la distanță, constituie activități de procesare care implică date de sănătate în baza GDPR și nu sunt permise.
-
În măsura în care verificările de temperatură implică prelucrarea datelor de sănătate, trebuie să fie satisfăcut unul dintre motivele legale prevăzute la articolul 9 din GDPR. Potrivit Autorității de Supraveghere Belgiene, datele referitoare la sănătate pot fi procesate numai în scopuri de monitorizare COVID-19 atunci când:
-
(1) persoana vizată și-a dat consimțământul explicit pentru prelucrare;
-
(2) este necesar pentru îndeplinirea obligațiilor și exercitarea drepturilor specifice în domeniul ocupării forței de muncă, al securității sociale și al protecției sociale și în măsura în care este autorizat de legislația Uniunii sau a statului membru sau a unui acord colectiv care oferă garanții adecvate pentru drepturile fundamentale și interesele persoanei vizate;
-
(3) este necesar din motive de interes public având ca bază dreptului Uniunii sau al statelor membre; sau
-
(4) în cazul în care este necesar din motive de interes public în domeniul sănătății publice în temeiul dreptului Uniunii sau al statelor membre, care trebuie să ofere garanții adecvate și specifice ale drepturilor și libertăților persoanelor fizice, în special secretul profesional.
-
- Autoritatea de Supraveghere Belgiană consideră faptul că utilizarea consimțământului nu este o bază legală adecvată pentru a legitima verificările de temperatură, întrucât:
- (1) consimțământul trebuie să fie dat liber;
- (2) persoanelor fizice trebuie să li se recunoască dreptul de a nu-și da consimțământul pentru prelucrarea datelor lor personale și de a se opune verificărilor de temperatură;
- (3) angajații se pot simți obligați de angajator să își ofere consimtământul din cauza relației disproporționate în aceștia;
- Potrivit Autorității de Supraveghere Belgiene, chiar și în cazul în care consimțământul este considerat valabil, acesta nu poate fi utilizat ca bază a legitimității prelucrarii excesive a datelor cu caracter personal. Acesta ar fi cazul, de exemplu, unde prelucrarea nu este absolut necesară pentru atingerea scopului.
- Ghidul clarifică faptul că în prezent nu există o bază legală specifică în conformitate cu legislația belgiană care ar permite organizațiilor precum angajatorii sau școlile să efectueze verificări sistematice de temperatură care implică prelucrarea datelor de sănătate. Deși angajatorii au obligația de a asigura sănătatea și securitatea la locul de muncă, conform Autorității de Supraveghere Belgiene, această obligație nu este suficient de specifică pentru a legitima procesarea datelor de sănătate în scopuri de monitorizare COVID-19. Prin urmare, DPA belgian solicită legiuitorului belgian să completeze acest decalaj legislativ în măsura necesară în contextul actual
- Autoritatea de Supraveghere Belgiană subliniază că verificările de temperatură sunt doar parțial eficiente în detectarea COVID-19, deoarece nu toți pacienții infectați au febră, iar febra ar putea fi un simptom al unei boli diferite.