ANSPDCP a publicat Raportul activității sale în decursul anului 2018

Comunicate de presa

Vizualizari: 8120

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a publicat pe site-ul său un Raport al activității sale în decursul anului 2018.

Conform Raportului, în anul 2018, acțiunile Autorității au urmărit în mod special:
  • finalizarea adoptării cadrului normativ național în concordanță cu noile reglementări ale Uniunii Europene, prin implicare alături de instituțiile responsabile;
  • consolidarea capacității administrative interne prin luarea măsurilor necesare destinate aplicării noilor acte normative europene și naționale;
  • monitorizarea aplicării Regulamentului General privind Protecția Datelor și a celorlalte reglementări aplicabile în domeniu;
  • asigurarea conștientizării publice cu privire la noile reguli de prelucrare a datelor personale

Raportul de activitate pe anul 2018 al Autorității naționale de supraveghere, întins pe nu mai puțin de 116 pagini, a fost structurat în șapte capitole, după cum urmează:

  • Capitolul I asigură o prezentare sintetică a raportului pe principalele aspecte.
  • Capitolului al II-lea prezintă principalele aspecte reglementate prin acte normative adoptate la nivel european
  • Capitolul al III-lea cuprinde informații relevante referitoare la activitatea de avizare a proiectelor de acte normative şi la aceea de consultare referitoare la aplicarea regulilor de protecţie a datelor personale, inclusiv de clarificare a unor chestiuni semnalate de diverşi operatori.
  • Capitolul al IV-lea constă într-o prezentare a principalelor aspecte din activitatea de control, în privinţa investigaţiilor din oficiu şi a celor efectuate pe baza plângerilor ori sesizărilor primite.
  • Capitolul al V-lea prezintă activitatea de relaţii externe a Autorităţii naţionale de supraveghere.
  • Capitolul al VI-lea prezintă activitatea de supraveghere a prelucrărilor de date cu caracter personal cuprinde principalele concluziile rezultate din analizarea formularelor transmise de operatorii de date, persoane fizice şi juridice, care au avut obligaţia depunerii acestora.
  • Capitolul al VII-lea  conţine informaţii privind creditele bugetare puse la dispoziţia Autorităţii naţionale de supraveghere şi cheltuielile aferente.

Cele mei interesante cifre prezentate în Raport:

  • în anul 2018, au fost emise 778 de puncte de vedere, ca urmare a solicitărilor primite de la persoane fizice, persoane juridice de drept privat și de drept public, referitoare la aplicarea dispozițiilor reglementărilor naționale incidente, aproape dublu față de anul 2017
  • autoritatea a soluționat 7.114 solicitări din partea operatorilor de date cu caracter personal, reprezentate de notificări şi cereri prin care se solicita punctul de vedere sau clarificarea unor aspecte privind
    prelucrările de date cu caracter personal efectuate
  • cele mai multe solicitări au vizat prelucrarea datelor privind starea de sănătate, monitorizarea angajaților la locul de muncă, calitatea de operator, împuternicit sau operatori asociați, transferul datelor cu caracter personal într-un stat terț, prelucrarea datelor cu caracter personal de către asociațiile de proprietari în scopul supravegherii video
  • în urma investigațiilor efectuate au fost aplicate sancțiuni contravenționale constând în 56 amenzi și 124 avertismente. De asemenea, au fost aplicate o serie de măsuri corective
  • cuantumul total al amenzilor aplicate în 2018 a fost de 631.500 lei.
  • ulterior intrării în vigoare a Regulamentului au fost efectuate 64 de investigații din oficiu, ca urmare a notificării incidentelor de securitate, respectiv ca urmare a primirii de sesizări
  • după 25 mai 2018, au fost demarate 336 de investigații din oficiu, în aplicarea Regulamentului, 64 dintre acestea fiind finalizate prin transmiterea de recomandări operatorilor
  • autoritatea a primit un număr total de 312 notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal
  • media lunară (mai-decembrie) a notificărilor de încălcare a securității a fost de 42
  • 168 de notificări a încălcărilor de securitate au vizat sectorul public și 144 sectorul privat. Totodată, 286 de notificări reprezinta incidente de securitate la nivel național
  • numărul petițiilor soluționate: 4822 plângeri (față de 3543 în 2017), 176 sesizări, 33 de solicitări informații și 80 de alte petiții
  • după data de 25 mai 2018 au fost înregistrate 2922 de plângeri și 120 de sesizări.
  • pentru soluționarea plângerilor și sesizărilor primite, în anul 2018 au fost efectuate 625 de investigații, din care 604 de investigații în scris
  • în 82 cazuri investigațiile au fost finalizate prin încheierea unor procese verbale de constatare/sancționare la sediul instituției
  • au fost efectuate investigații pentru soluționarea unui număr de peste 1800 de plângeri considerate admisibile
  • în cursul anului 2018 au fost aplicate în total 120 de avertismente, dintre care un avertisment a fost stabilit după aplicarea Regulamentului
  • 7225 de operatori au comunicat Autorității responsabilii cu protecția datelor desemnați

Descărcă Raportul Autorității accesând butonul de mai jos:

 

INTRA ACUM în grupul WhatsApp "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

Bitdefender oferă gratis soluții de securitate tuturor organizațiilor din domeniul sanitar

Comunicate de presa

Vizualizari: 2833

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Soluțiile de securitate sunt menite să ajute angajații din sănătate în contextul în care numărul atacurilor informatice care exploatează subiectul coronavirus a crescut de aproape cinci ori pe durata pandemiei.

Producătorul de soluții de securitate informatică Bitdefender a anunțat că va oferi gratis soluții de securitate destinate mediului de business tuturor instituțiilor sanitare din lume, ca parte a unui demers de a le sprijini pe durata pandemiei COVID-19.

Instituțiile sanitare de toate dimensiunile, de la cabinete stomatologice și oftalmologice până la spitale regionale de mari dimensiuni, pot solicita acces gratuit la întreg portofoliul de produse vizitând www.bitdefender.com/freehealthcaresecurity. Pentru organizațiile cu peste 1.000 de angajați, Bitdefender pune la dispoziție și un serviciu de administrare a securității IT, astfel încât unitățile să poată beneficia de protecție 24/7 chiar dacă nu au personal de specialitate numeros.

Datele Bitdefender arată că numărul atacurilor informatice periculoase legate de COVID-19 a crescut cu 475% în martie față de luna precedentă și e așteptat să urce de până la cinci ori până la finalul lunii martie comparativ cu februarie. Cele mai multe raportări de atacuri informatice au fost înregistrate în Statele Unite ale Americii, Turcia, Franța, Regatul Unit, Germania, Italia, Spania, Canada, România și Thailanda, după ce campaniile de malware au țintit cu precădere țările cu cele mai multe cazuri depistate de infecții cu coronavirus.

„Hackerii acționează oportunist și lipsit de orice etică și profită de aceste vremuri de incertitudine ca să infecteze cele mai vulnerabile ținte cu amenințări informatice, tentative de înșelăciune și fraudă online. Suntem recunoscători pentru munca personalului medical și vrem să îi sprijinim oferind protecție pentru informațiile sensibile ale organizațiilor într-un mod în care să le asigure desfășurarea neîntreruptă a activității, respectiv să trateze pacienți și să încetinească răspândirea virusului”, spune Florin Talpeș, CEO al Bitdefender.

Atacurile informatice la adresa spitalelor pot paraliza activitatea dacă, de exemplu, datele medicale ale pacienților internați sunt blocate. De-a lungul timpului, atacatorii au infectat în repetetate rânduri dispozitive medicale cu ransowmare și au solicitat apoi recompensă pentru redarea accesului la date, printre ținte fiind și spitale din România.

Accesul la soluțiile de securitate enterprise Bitdefender va fi oferit în primă fază până la finalul lunii iunie pentru o perioadă de 12 luni.

România, în top zece mondial al atacurilor informatice legate de COVID-19. Numărul de atacuri a crescut de cinci ori într-o lună

Numărul de atacuri informatice care exploatează subiectul pandemiei coronavirus a urcat de cinci ori în martie față de februarie, de la 1.448 la peste 8.000, iar România ocupă locul al nouălea în lume în topul raportărilor. Unitățile medicale vizate cel mai frecvent sunt spitalele, clinicile, farmaciile și distribuitorii de echipamente medicale, în principal cu informații despre proceduri medicale sau terapii pentru tratarea infecției cu COVID-19, dar și cu produse medicale care încă sunt disponibile în stoc.

De regulă, mesajele sunt trimise în numele unor instituții precum Organizația Mondială a Sănătății, NATO, UNICEF.

„Fenomenul COVID-19 este atât o epidemie biologică, cât și una informatică. Industria serviciilor medicale e pusă la încercare nu doar de virusul în sine, cât și de amenințări informatice precum ransomware. Cazul spitalului atacat recent în Cehia este un exemplu dur care ne arată că infractorii informatici nu au scrupule și țintesc chiar instituțiile care le-ar putea îngriji rudele, sau, curând, chiar pe ei înșiși. Mai rău, spitalul respectiv este și unul din cele mai mari laboratoare de testare împotriva COVID-19, iar atacul informatic împiedică eforturile de combatere a pandemiei”, spune Filip Truță, specialist în securitate informatică la Bitdefender.

Circa o treime dintre atacurile pe tema COVID-19 țintesc autorități publice și instituții sanitare.

De ce sunt spitalele mai vulnerabile

Industria sănătății este printre cele mai vulnerabile la atacuri informatice. În jur de două treimi dintre unități au fost afectate de o amenințare informatică la un moment dat, conform unor studii recente. Furnizorii de servicii medicale sunt o pradă ușoară pentru infractorii informatici, ei exploatând lacune atât în sistemele informatice, cât și erori umane. Multe din echipamentele electronice folosite în spitale nu pot fi protejate cu soluții tradiționale de securitate, iar doctorii, asistenții și infirmierii nu sunt instruiți adecvat să depisteze un potențial atac informatic. Deseori, departamentul IT este și el slab pregătit să oprească un atac în curs.

În cazul unui atac de tip ransomware, atacatorii criptează date precum istoricul medical al pacienților și blochează apoi intervenții chirurgicale sau tratamente,  punând vieți în pericol. Așa cum s-a întâmplat și în România, conducerea unui spital poate fi forțată să plătească recompensă pentru deblocarea datelor, dacă de asta depinde evoluția unui pacient. În plus, datele bolnavilor se pot vinde cu până la 400 de dolari pe internetul ascuns, iar cumpărătorii folosesc informațiile din fișe în campanii de fraudă.

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender recomandă instruirea personalului medical și auxiliar cu privire la amenințările informatice ale momentului și folosirea unei soluții de securitate performante pentru protejarea infrastructurii împotriva atacurilor cibernetice.

INTRA ACUM în grupul WhatsApp "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

În contexul epidemiologic, Grupul Bittnet oferă gratuit Office 365 și Cisco Webex pentru orice companie din România

Comunicate de presa

Vizualizari: 8083

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Epidemia globală a coronavirusului are un impact asupra unui număr semnificativ de companii din țările afectate și nu numai, existand riscul unor întreruperi a activității normale a afacerilor. Primul pas pe care îl pot face majoritatea companiilor ca măsură de precauție este de a limita numărul călătoriilor în interes de afaceri, precum și întâlnirile și interacțiunile față în față, între clienți, parteneri și chiar între angajații companiei, pe cât posibil. Tehnologia poate oferi o solutie prin intermediul platformelor de lucru colaborativ – sistemele de video/audio conferinte, sisteme de partajare a documentelor precum si platformele de lucru pentru echipe virtuale – permitand companiilor să asigure continuitatea activității, în ciuda circumstanțelor nefavorabile.

Ca urmare a nevoii crescute venita din partea angajatilor companiilor romanesti de a lucra de acasa, datorita situatiei actuale cauzata de COVID-19 (coronavirus), Grupul Bittnet (BNET) impreuna cu partenerii sai vor oferi solutii tehnologice gratuite pentru asigurarea continuitatii activitatilor de business de zi cu zi. Deoarece companiile se straduiesc sa asigure siguranta angajatilor, cea mai usoara masura de prevenire este limitarea numarului de interactiuni directe, precum si eliminarea expunerii personalului la zone aglomerate.

In acest sens, marile companii si-au sfatuit deja angajatii sa lucreze de acasa pentru a evita expunerea nejustificata, si sa desfasoare toate intalnirile cu ajutorul unor solutii tehnologice pentru intalniri virtuale. Pentru companiile romanesti antreprenoriale care in momentul de fata nu dispun de asemenea solutii, Bittnet, in parteneriat cu Microsoft si Cisco, va oferi solutii tehnologice gratuite, care vor permite angajatilor sa lucreze de acasa fara a provoca intreruperi semnificative in operatiunile zilnice. Urmatoarele solutii vor fi oferite gratuit, pe o perioada de test de 6 luni:

  • Microsoft Office 365 E1 Trial, segmentul Corporate sau Enterprise, care include Microsoft Teams, cu limitare la 2.500 locuri. Pentru celelalte segmente de clienti se va putea deschide un trial de Microsoft Teams.
  • Cisco Webex pentru organizatii si persoane fizice – include intalniri video HD gratuite de pana la 50 participanti si numar nelimitat de intalniri, 1GB de stocare in cloud.

Inginerii de la Dendrio Solutions, companie care face parte din grupul Bittnet, se vor ocupa de toate solicitarile si vor asigura implementarea solutiilor gratuite, in timp ce instructorii de la Bittnet Training vor oferi gratuit traininguri pentru utilizarea instrumentelor de colaborare virtuala furnizate de Microsoft si Cisco. Lista serviciilor furnizate gratuit de Bittnet Group include:

  • Pentru solutia Microsoft, segmentul Corporate sau Enteprise: Setarea Office 365 (functionalitati guest), pregatirea platformei pentru comunicare la nivelul intregii organizatii (intern si extern), 2 solicitari de tip asistenta tehnica (prin telefon sau web) pentru o perioada de 6 luni de la instalare, training virtual cu un trainer Bittnet; sau activarea serviciului de trial Microsoft Teams pentru celelalte segmente de clienti.
  • Pentru solutia Cisco: Setup organizatie, provizionarea utilizatorilor, materiale video “how to use”, training virtual cu un trainer Bittnet (webex mini-demo live).

Orice companie antreprenoriala din Romania, indiferent de cifra de afaceri sau numarul de angajati, poate beneficia de aceste servicii completand un formular de solicitare la urmatorul link: https://www.dendrio.com/work-from-home/. Cererile vor fi gestionate conform principiului primul venit primul servit in limita resurselor. Serviciile de set-up oferite de echipa grupului Bittnet vor fi furnizate gratuit pentru o perioada de doua saptamani, perioada care poate fi extinsa in functie de evolutia situatiei COVID-19 in Romania. Echipele Dendrio si Bittnet Training se vor ocupa de toate solicitarile primite, in paralel cu responsabilitatile zilnice.

In ceea ce priveste activitatea Bittnet Training, care furnizeaza traininguri IT, compania este pregatita sa transfere toate livrarile “din clasa cu instructor” in livrari de tip “live virtual”. Solutia permite participantilor sa se conecteze de la distanta la clasa virtuala, fiind proiectata special sa ofere un proces educational complex, profesional si interactiv, cat mai apropiat de un training in clasa.

INTRA ACUM în grupul WhatsApp "Comunitatea Dpo-NET.ro"!


Iți plac articolele dpo-NET.ro? Poți fi la curent cu toate aceste noutăți dacă ne urmărești zilnic pe paginile noastre de LinkedIn sau Facebook. 


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe DPO-NET.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe DPO-NET.RO, vă rugăm să ne contactati.

„Vin alegerile! Ce facem cu datele personale?”

Asociația pentru Tehnlogie și Internet – APTI împreună cu Centrul pentru Inovare Publică și Centrul pentru Jurnalism Independent organizează în data de 11 martie, între orele 10-14, un […]

Amenda GDPR primită de Facebook în Germania este un „avertisment” pentru noi toți

Facebook a primit o amendă de 51.000 de euro ( 55.500 de dolari ) pentru că nu a numit în mod corespunzător un ofițer pentru protecția datelor pentru […]

PECB semnează un acord de parteneriat cu NeoPrivacy România și lansează cursuri de certificare recunoscute internațional

PECB Group Inc. Canada a anunțat semnarea un nou acord de parteneriat cu NeoPrivacy România, pentru a distribui cursuri de formare PECB, recunoscute internațional. „Suntem foarte încântați de […]

Facebook forțat să amâne lansarea noului serviciu de dating în Europa

Cu numai 36 de ore înainte de Ziua Îndrăgostiților, Facebook a fost forțat să amâne lansarea in Europa a noului său serviciu, Facebook Dating, în urma intervenției Autoritatii […]

11 Februarie 2020: HAPPY SAFER INTERNET DAY!

Astăzi,  marți, 11 februarie 2020,  sărbătorim Ziua internetului mai sigur (Safer Internet Day -SID). Niciodată nu ne-am bucurat de atâtea oportunități de a învăța și de a comunica la […]

Dispozițiile legale care au permis accesul partidelor la listele suplimentare sunt neconstituționale

Conform unui comunicat de presă transmis de ASCPD – Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor, suntem informati ca avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la dispozițiile […]

Din 7 Ianuarie au intrat în vigoare noi norme privind protecția consumatorilor

Începând cu data de 7 ianuarie 2020, au intrat în vigoare noile norme UE privind protecția consumatorilor, ca parte a „Noilor avantaje pentru consumatori”. Acestea vizează o mai bună […]

Numărul amenințărilor informatice va atinge în 2020 pragul istoric de un miliard

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender estimează că numărul total al amenințărilor informatice va depăși în premieră în acest an pragul de un miliard de unități, cea […]

Anul 2019 văzut prin ochii unui GDPR-ist, 10 momente memorabile

Este sfarsit de an si fiind un moment de bilant nu pot sa nu ma gandesc la cat de multe lucruri am realizat pe plan profesional si mai […]

ING Bank lansează o campanie de educație pe tema facturilor false

In perioada sărbătorilor de iarnă, ING Bank a lansat o campanie de educație pe tema facturilor false (invoice fraud). Momentul este unul cât se poate de potrivit, având […]

Cyber Hygiene – cum să te aperi de cele mai întîlnite amenințări de securitate cibernetică

Cu ocazia Lunii Europene a Securității Cibernetice, Microsoft, Poliția Română și Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), cu sprijinul  Școlii Naționale de Studii Politice și […]

Una dintre cele mai populare sonerii smart din lume, vulnerabilă la atacurile hackerilor

O vulnerabilitate de securitate prezentă în soneriile inteligente Ring Video Doorbell Pro, produse și comercializate de către magazinul online Amazon, ar fi permis atacatorilor aflați în preajma acestora […]

Dacă ai votat pe listele suplimentare partidele au aflat totul despre tine. Iată ce poți face

Peste 1.700.000 de votanți au fost înscriși pe listele suplimentare din țară și din străinătate în timpul alegerilor pentru Președintele României din data de 10 Noiembrie 2019. Dacă […]

EDPB: Orientări privind baza legală pentru prelucrarea serv. online bazate pe contracte

European Data Protection Board a publicat un comunicat de presă anunțând concluziile sesiunii plenare, desfășurată în 8 și 9 noiembrie, la care au participat autoritățile naționale de supraveghere […]

Societatea civila contestă legalitatea implementării tehnologiei de recunoaștere facială

Mai multe organizații nonguvernamentale au transmis autorităților o SCRISOARE DESCHISĂ prin care îți exprimă îngrijorarea cu privire la respectarea principiilor fundamentale ce țin de respectarea vieții private, prin punerea în […]

Facebook amendată în Germania pentru sub-raportarea plângerilor

Autoritățile germane au sancționat Facebook cu o amendă de 2 milioane de euro pentru sub-raportarea plângerilor privind conținutul ilegal pe platforma social media, încălcând astfel legislația țării privind […]

Avocatul Poporului atacă OUG privind vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul

În urma petiției depuse de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI), Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR – CH) și Centrul pentru Inovare Publică despre […]

Românii vor fi monitorizați de un sistem de recunoașterea facială

Camerele de monitorizare video (CCTV), webcam-urile, telefoane mobile, rețele de socializare, camere ATM din România vor fi monitorizate de un sistem de recunoaștere facială. Controversele din jurul acestei tehnologii […]

Cine sunt campionii GDPR Summer Challenge 2019 ?

68 de participanți, grupati in 14 echipe, au luat startul in concursul GDPR Summer Challenge 2019 GDPR Summer Challenge este o competitie organizata de Dpo-NET.ro – Data Protection […]

CERT-RO a organizat conferința finală a proiectului “Enhanced National Cyber Security Services and Capabilities for Interoperability – eCSI”

Marți, 20 August 2019, la hotel Marriott din București, CERT-RO a organizat o conferință cu ocazia finalizării proiectului “Enhanced National Cyber Security Services and Capabilities for Interoperability – eCSI”  Evenimentul […]