Cu o experiență de peste 13 ani în proiecte de audit (internet banking, securitate IT, proiecte IT, proiecte finanțate prin fonduri UE), consultanță (continuitatea afacerii, analiză de impact, analiza decalajelor, evaluarea  maturității  proceselor,  evaluarea  riscurilor, soluții tehnice de securitate – DLP, SIEM, endpoint etc), implementarea de  standarde  și  bune  practici  de  securitate (ISO 27001, COBIT, ISO 20000/ITIL) și instruire IT&C (CISA, CIPM), Adrian  Munteanu este profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor – Univ. Alexandru Ioan Cuza din  Iași,  unde  predă  securitatea  informațiilor,  auditul sistemelor informaționale, guvernare și managementul serviciilor IT. În perioada  2017 -2018 a fost președintele  filialei din  România a  IAPP (International  Association  of  Privacy Professionals). Este  expert  ENISA  (European  Union  Agency  for  Network  and Information Security, 2014) în domeniul managementului riscurilor. De asemenea, este Certified Information Privacy Manager (CIPM) Computer Information System Auditor (CISA), Certified in Risk and Information Systems Control  (CRISC) COBIT Foundation Certificate, ITIL Foundation Certificate.

La invitatia Dpo-NET.ro - Data Protection Officers Network, acesta a acceptat să răspundă in exclusivitate la unele din cele mai arzătoare întrebări în domeniul protecției datelor din România.

Scopul GDPR-ului nu este de a da amenzi ci de a proteja persoanele. Cu toate acestea, după 3 ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului doar 67% dintre Europeni au auzit de GDPR, în timp ce doar 36% au declarat că știu ce este acest regulament (date prezentate de Comisia Europeana în sondajul Eurobarometru). Credeți ca aceste cifre sunt rezultatul dezinteresului persoanelor în ceea ce privește de protejarea datelor lor?

AM: Putem să ne întoarcem în timp, în 2001 – cînd a apărut directiva europeană sau chiar mai devreme, la începutul Internetului. Păstrînd raportul, lucrurile au evoluat. Poate nu cu viteza dorită, dar cu certitudine gradul de conștientizare în aceste vremuri este mai mare. Nu cred că este „dezinteres„ ci mai degrabă lipsă de informare sau de explicații. Omul de astăzi caută să obțină lucrurile cît mai repede, cît mai ușor, cu un click. Și pînă nu este afectat direct, nu acordă importanță subiectului.

Pentru că nu a fost informat încă, acordă mai puțină importanță datelor oferite pe un site și mai multă reducerii sau prețului produsului/ serviciului pe care și-l dorește.

Educația însă ar trebui să înceapă din primii ani de școală: cum cauți informații pe Internet? Cum deosebești informațiile false? Cum identifici un site fals? Ce date oferi și de ce?

Care credeți ca vor fi consecințele acestei lipse de conștientizări a importantei datelor în rândul persoanelor, pe termen lung?

AM: : Sunt destul de sceptic. Consider că acum, la gradul de dezvoltare al tehnologiei – machine learning, artificial intelligence, big data, analytics – lupta cu apărarea vieții private în online este aproape pierdută. De fapt acum cred că facem „damage control„ – încercăm să protejăm ce se mai poate. Genetic nu sîntem ființe etice iar economic nu luăm decizii raționale. Vor exista în continuare suficienți oameni care își vor oferi datele în contrapartida unui bun sau serviciu.„Technics get the job, business does the money„. Trăim într-o economie bazată pe servicii în care informațiile despre consumator (comportment) sînt combustibilul cu care se alimentează motorul vînzărilor on-line. Ori de cîte ori constrîngerile/regulile contravin credințelor/dorințelor noastre sau cîștigul obținut va fi mai mare decît costul, vom fi dispuși să încălcăm regulile.

Un studiu ASCPD atragea atentia la inceputul acestui an asupra acestor statistici din unitatile medicale Romanesti: 37,44% din instituţiile sanitare cuprinse în analiză s-au confruntat cu incidente de securitate şi cu toate acestea 73,85% din total nu au implementat un plan de reacţie la incidentele de securitate. De asemenea, sondajul a scos în evidenţă că 70,26% încă folosesc adrese de email @yahoo.com şi @gmail.com în interes profesional în interiorul reţelei, expunând astfel organizaţia unor riscuri care pot fi evitate. Din sondaj a mai reieşit că 11,28% nu au implementat sisteme tehnice de protecţie antivirus, cel mai des invocând lipsa fondurilor. Cum comentati aceste rezultate ?

AM: Din interacțiunile mele, consider că situația este chiar mai gravă decît o relevă sondajul. Văd lucruruile din două perspective: una financiară și una care ține de viziune/strategie.

Pentru un spital, o investiție în licențele pentru o soluție antivirus reprezintă o sumă mare și nu este în prim planul obiectivelor. Dacă mai adăugăm protecția bazelor de date, soluții DLP etc…deja discutăm de sume consistente. Ar trebui să spună managerii spitalelor ce procent din bugetul anual al unui spital este alocat investițiilor, din acesta cît reprezintă investiții IT și din acestea cît investiții în Securitate. Vom discuta de procente mult subunitare, care tind spre zero. Prin urmareș știrile nu îmi spun nimic nou.

Cea de a doua perspectivă, are în vedere „rotița„ numită spital, ce face parte dintr-un angrenaj/sistem mai mare. Deși avem din 2013 o strategie de securitate cibernetică, abia odată cu transpunerea Directivei NIS în legislația națională se încearcă a se face ceva în direcția securității informațiilor. Sistemul informațional al unui spital nu este o insulă pe care o protejezi singular.

Având în vedere atacurile cibernetice asupra sistemului sanitar românesc din ultimele saptămâni, ce măsuri considerați că trebuie luate imediat ?

AM: Este cam dificil să ofer un răspuns general valabil în cazul spitalelor deoarece managementul este cel care a decis în fiecare caz în parte. Majoritatea spitalelor folosesc sisteme la cheie, fie pe serverele proprii, fie pe serverele furnizorilor. Informațiile medicale ajung și în SIUI sau la alți furnizori de servicii, chiar furnizorul soluției are de obicei acces total la datele medicale. Aș fi curios să citesc informații cu privire la numărul spitalelor publice din România care au un departament IT și numărul de angajați din departament.

Teoria ne învață despre „security by design„ -  adică să ne gîndim la protecția informațiilor încă din faza de proiectare/achiziție a unui sistem. Astfel costurile vor fi cu totul altele.

GDPR se referă la același lucru, scris altfel: „asigurarea protecției datelor începând cu momentul conceperii și în mod implicit „. Pornind de la această cerință putem să estimăm ce costuri presupune „pseudonimizare„ sau „criptarea datelor„. Se face cu ajutorul algoritmilor proprietari SGBDR-ului folosit de aplicații? Se cumpără o soluție la cheie? Cine face analiza? Cine identifică rolurile, drepturile și permisiunile?

Întrebările ar trebui să continue și vom ajunge la următoarele măsuri/soluții/controale minimale: criptare/pseudonimizare; copii de siguranță și arhivare; clasificarea datelor; prevenirea pierderii datelor (DLP); managementul conturilor utilizatorilor (inclusiv conturile privilegiate); managementul incidentelor; antivirus; managementul amenințărilor... Protecția datelor trebuie asigurată în toate cele 3 situații în care acestea se pot afla: utilizate, în tranzit sau stocate. Dacă am pune pe hîrtie costurile, vom constata că sînt mari. Foarte mari pentru o organizație iar pentru un spital, cred că sînt considerate enorme.

Dar asta nu este o scuză. Pentru că o mulțime din cerințele GDPR ar fi trebuit puse în practică începînd cu anul 2001 cînd a intrat în vigoare fosta lege 677.

Știrile din presă despre incidente de securitate confirmă că nu sînt deloc puține cazurile din practica autohtonă în care conformitatea înseamnă să te acoperi de hîrtii. Aproape nimeni nu verifică dacă ceea ce este scris prin acele hîrtii chiar funcționează în realitate. Cam asta se întîmplă și acum.

Este esențial ca persoanele să identifice prelucrările ilegale de date pentru a-și putea exercita drepturile. Cât este de important sa-ți cunoști drepturile atâta timp cât nu poți identifica o prelucrare ilegală? Pe ce ar trebui să se axeze campaniile de informare a persoanelor?

AM: : Utilizatorul obișnuit nu are de unde să știe dacă o prelucrare este ilegală sau nu. Este responsabilitatea managementului organizației să prelucreze datele legal.

Pentru că sînt și auditor, eu plec de la premisa că o prelucrare este legală dacă este permisă de lege („tot ce nu este permis, este interzis„) și nu dacă nu este interzisă de lege („tot ce nu este interzis, este permis„).

O campanie de informare ar trebui să fie simplă, într-un limbaj accesbil oricui, fără „legaleză„ sau „securITeză„. Aș spune că orice informație, implicit deci și datele personale, au valoare: pentru organizații; pentru individ, pentru societate și pentru terți. Aș prezenta exemple cu „suferința„/„daunele„ semenilor ale căror date au fost prelucrate ilegal, folosind ca exemplu furtul de identitate care poate conduce la pierderi financiare.

Am citit cît am putut despre amenzile date de autoritățile din țările UE. Nu am identificat nici o știre în care să se menționeze și ce prejudicii/daune au suferit oamenii afectați.

Care credeți că ar fi cea mai scurta cale spre creșterea gradului de conștientizare și complianta GDPR: educarea persoanelor sau educarea operatorilor?

AM: Educația/școala indivizilor, plecînd de la concret la abstract și nu invers cum se practică acum. Generațiile care vin din urmă sînt generații care s-au născut și au crescut cu tehnologii despre care noi, la aceeași vîrstă, nici nu știam că există. Ni le închipuiam de prin literatura SF

Organizațiile fac afaceri. Afacerile presupun riscuri pe care managementul și le asumă. Și acum, după mai bine de 2 ani, percepția este că dacă ai informare pe site, semnătura anagajatului, un cookie manager și un fișier Excel cu „evidența activităților de prelucrare„, se poate spune că ești „conform cu GDPR„. Multe organizații percep acest regulament ca o constrîngere ce induce costuri suplimentare și inutile.

În România, până în acest moment s-au acordat trei amenzi pentru nerespectarea GDPR deși autoritatea condus aproape 1.000 de investigații, adoptând o atitudine orientată spre prevenție și dispunerea de măsuri corective. Considerați că Amenzile au un rol important în aplicarea GDPR-ului? Din experienta dvs practică, cei mai mult operatori se conformeze cu GDPR-ul din responsabilitate sau de frica amenzilor?

AM: După cum am spus și anterior, o afacere înseamnă riscuri iar noi oamenii nu sîntem proiectați să fim etici. În prezentări folosesc de multe ori Biblia pe post de exemplu, cu scuze dacă unii consieră că fac o blasfemie. Dar și acolo, in metafora cu alungarea din Rai, avem o inteligență artificială, ceva machine learning, o amenințare și lipsa eticii.

Indiferent dacă vorbim de organizație sau individ, comportamentul este același: facem sau nu facem unele lucruri din 3 motive- de frică, pentru o recompensă sau din conștientizarea lucrului rău/incorect.

Credeți că instituțiile publice ar trebui sa fie un exemplu pentru restul operatorilor? Punem această întrebare pentru că în Romania avem un tratament preferențial pentru instituțiile publice, amenda maxima pentru nerespectarea GDPR-ului fiind de 200.000 lei (aproximativ 42.000 euro), cu mult inferior față de ceea ce risca operatorii privați.

AM: Nu am înțeles această diferențiere din legea noastră. În unele situații acea amendă va fi inferioară costurilor cu măsurile tehnice. Prin urmare de ce ar cheltui cineva mai mult decît amenda? Care și așa nu se aplică în momentul constatării neregulilor...

Aduc in discuție cartea unui laureat Nobel în Economie: Douglas North.

În studiul său instituţiile sînt definite ca fiind regula jocului. Instituţiile pot să includă familia, firma de curînd înfiinţată, pieţele de capital, sistemul de creditare bancară, sistemul juridic, clauzele contractuale, etc. În momentul în care regulile jocului oferă o motivaţie consistentă cu interesul individual, comportamentul oamenilor se va conforma în general regulilor formale (legislaţia, clauzele contractuale de exemplu). Dar dacă aceste reguli formale intră în conflict cu interesul individual, atunci oamenii vor fi motivaţi să încalce aceste reguli şi să suporte consecinţele acţiunilor realizate. Prin urmare, instituţiile determină costul tranzacţiilor şi influenţează alegerea indivizilor!

Instituțiile ar trebui să fie un exemplu pentru că este vorba de cetățenii statului nu de „clienți„

Cu toate că România înregistrează cel mai scăzut nivel de utilizare a serviciilor de internet dintre statele membre ale UE, 86 % dintre utilizatorii români de internet au conturi pe rețelele sociale, ceea ce ne face campionii Europei la acest capitol. Având în vedere scandalurile imense în care au fost implicate rețelele de socializare, fie prin breșele de securitate, fie prin utilizarea ilicită a datelor, putem considera că suntem și cei mai vulnerabili. Cum considerați ca ar trebui să se comporte un utilizator de internet, dacă ar fi constient de riscurile pe care internetul le ascunde?

AM: Nu știu cît de vulnerabili sîntem luați ca întreg. Dacă este conștient de riscuri, utilizatorul va ști și cum să se comporte. Dacă nu, va plăti, iar într-o bună zi își va da seama și cît l-a costat. Cînd numărul celor care consideră că „nu au nimic de ascuns„ se va reduce simțitor, vom putea spune că lucrurile au intrat pe drumul cel bun.

Accesul copiilor la internet este deja o normalitate. Ar trebui acest lucru sa ne îngrijoreze? Considerați că o educație privind privind accesul la internet al copiilor ar trebui sa fie o sarcina a părinților sau sistemul de învățământ ar trebui să-și asume acest rol?

AM:  Accesul la tehnologie nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni. Evoluția este firească, avansul tehnologic este firesc. Căruța a fost înlocuită de automobil și oamenii nu mai mor călcați de cal ci în accidente auto. Cînd în 2009 ni se vorbea despre wireles ca fiind ceva comun, ni se părea greu de acceptat. Toate lucrurile au un ciclu de viață.

Cea mai bună și sigură investiție pe care o poate face un adult este în educația copiilor săi. Astfel ei vor deveni la rîndul lor niște adulți „mai buni„ iar evoluția este asigurată.

Școala este pe primul loc cînd discutăm despre „învățare„. Părinții sînt cei care ar trebui să dea coordonatele morale/etice ale copilului iar școala ar trebui să fie cea care instruiește. La o întrebare anterioară am spus despre spitale că sînt o „rotiță„ dintr-un sistem mai mare. Școala este altă „rotiță„

Facebook a lansat Study, un program de cercetare de piață bazat pe recompense. Cum vi se pare un asemenea concept: să fim plătiți pentru datele pe care le facem publice? Este acesta direcție una corecta?

AM: Piața trebuie să fie liberă. Rațiunea de fi a oricărei organizații este satisfacerea nevoilor acționarilor. Discuția este mai degrabă despre etică. Iar aici fiecare este liber să decidă după propriile principii.

Pot da alt exemplu care se aseamănă. Un lanț de magazine a lansat carduri de fidelitate. Cardul este nominal, acumulezi puncte ori de cîte ori faci cumpărături. Magazinul oferă și reduceri la anumite produse, moment în care punctele acumulate pot fi folosite. Constat însă că au trecut mai bine de două luni de cînd nu am văzut nici o reducere, a nici un produs. Și-a oferit clientul date personale contra cost? Bineînțeles. Magazinul analizează comportamentul clienților? Cu siguranță. Așa funcționăm noi.

Conform unui raport DLA Piper (GDPR data breach survey: February 2019), de la data aplicării GDPR-ului și pana în februarie 2019, Autoritatea de supraveghere din Olanda înregistrase 15,400 de notificări de breșe, în timp ce România număra la acea vreme doar 270. Care credeți că este motivul acestei discrepanțe? Suntem noi romanii un popor norocos și breșele de securitate ne evită, ori nu recunoaștem o breșă de securitate nici dacă ne împiedicăm de ea?

AM: Cred că mai degrabă ne încadrăm în a doua situație. Am impresia că și aici sînt mai multe cauze: rușinea și frica. Rușinea de a recunoaște că ai o problemă sau ai greșit ceva, respectiv frica de sancțiune. S-ar mai putea adăuga și...neștiința. Poate unii nici nu știu ca datele lor sînt pierdute, furate, vîndute.

Identificarea riscurilor este unul din cei mai importanți pași spre complianta GDPR. Dar dacă noi nu resuim sa identificam nici breșele, cum am putea identifica riscurile?

AM: Mă feresc să folosesc sintagma „conformitate GDPR„. Evaluarea riscurilor este o cerință, nu doar în GDPR, cu ajutorul căreia identifici în final controalele de care ai nevoie.

Teoria riscurilor este destul de complicată. Organizațiile își doresc „modele„ cît mai simple. Din păcate acest lucru nu se poate. Încerc să simplifică puțin lucrurile. Într-o organizație se întîmplă niște procese prin care se livrează bunuri și/sau servicii. Procesele implică oameni și aplicații/tehnologie. Aplicațiile implică echipamente/tehnologie și oameni. Procesele au nevoie de controale pentru ca lucrurile să se desfășoare într-un anumit fel.

Pentru a ști care sînt riscurile din IT (aplicații, echipamente și resurse umane critice) trebuie mai întîi să cunosc care sînt considerate a fi procesele/serviciile critice de către organizație. Chiar dacă discutăm despre riscuri IT, evaluarea acestora nu este doar sarcina departamentului cu același nume. Din perspectiva unui departament IT nici nu există riscuri. Cei din zona economicului au riscuri: să nu livreze bunui și servicii care, au „în spate„ tehnologie.

Impresia mea este că multe organizații au identificat riscuri doar cu privire la partea formală a cerințelor GDPR.

A trecut un an de la intrarea în vigoare a GDPR-ului. Ce s-a schimbat în decursul acestui an?

AM: Îmi este greu să pun un diagnostic general valabil. La începutul anului 2017 intereseul era destul de redus. Apoi, în 2018 a existat ceva efervescență din partea tuturor actorilor implicați. Nu pot să nu amintesc numărul imens de „consultanți GDPR„ care au apărut de nicăieri.  Este însă o evoluție firească. După cum spuneam, și aici discutăm tot despre un ciclu de viață.

Cum vedeți implementarea Directivei NIS în România? Care sunt cele mai mari provocări ? Ce măsuri au fost luate până în prezent ?

AM: Sectorul privat are cea mai mare competență în domeniul securității informatice, motiv pentru care  el trebuie să fie implicat activ în domeniul securității IT. Ori eu constat că acest lucru nu prea se întîmplă. Altfel nu îmi explic de ce, atunci cînd o lege este pusă în dezbatere publică și se primesc propuneri, nu prea se ține cont de nimic din cele ce vin dinspre industrie.

Legea 368/2018 a avut o viață cam complicată iar rezultatul mi se pare stufos, neclar ca terminologie și pe ici pe colo incomplet. Sînt acoperite aspecte care intră și sub incidența GDPR și de aici avem o anumită terminologie/cerințe. Băncile au reglementări/recomandări/ghiduri specifice (a se vedea EBA sau regulamentele BNR) dar intră și sub incidența acestei legi.

Mi-aș fi dorit să regăsesc în lege sintagme precum: „stadiul actual al tehnologiei„, „securitate implicită și din momentul proiectării„ sau „responsabilitatea managementului„,.Legea menționează „categorii„ de activități și pentru acestea vor fi elaborate „norme tehnice„. Dar sînt și „cerințe minime de securitate„.

GDPR-ul face referire la „proporționalitatea„/„adecvarea„ măsurilor de securitatea.

Legea 368 impune și ea obligativitatea operatorilor de servicii esențiale să implementeaze măsurile tehnice și organizatorice adecvate și proporționale.

Eu am o anumită înțelegere asupra „proporționalității„ și „adecvării„, dar mă întreb: oare o fi corectă, atît timp cît legea nu spune la ce se referă cele două carcateristici?

Cine credeți ca ar trebui să se implice mai mult în diseminarea importantei datelor personale? Instituțiile publice, Autoritățile naționale de supraveghere sau ONG-urile din domeniul protecției datelor?

AM: Cît de mult ar trebui să se implice cei nominalizați de dvs. îmi este cam greu să spun. Pot însă să afirm că este o responsabilitate partajată: părinți, școală, ANSPDCP, ONG-uri. Fac însă o mențiune: ONG-urile fac muncă voluntară și nu se pot substitui unor responsabilități ce revin instituțiilor publice. Acestea din urmă ar cam trebui să fie în linia întîi.

Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR-General Data Protection Regulation) a apărut pentru a oferi un grad de control într-o lume dominată de tehnologie, iar conformarea la acest Regulament nu înseamnă altceva decât crearea cadrului în care datele cu caracter personal și special ale pacienților să fie protejate. Atacurile cibernetice asupra spitalelor din România demonstrează vulnerabilitatea sistemului sanitar în fața avansului tehnologiei, dar și lipsa de interes și implicare a conducerii spitalelor pentru a avea un plan de conformare adecvat, pentru că incidentele de securitate trebuie văzute ca o chestiune de regulă, apar ca urmare a nerespectării unui soi de disciplină într-un anumit domeniu. În sistemul sanitar românesc gradul de conformare GDPR se află sub pragul de 15%, atrage atenția Marius Dumitrescu, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD). Într-un interviu acordat Revistei Health, președintele ASCPD a oferit mai multe detalii despre riscurile neconformării GDPR, care sunt vulnerabilitățile, dar și care ar fi măsurile necesar a fi implementate pentru protejarea datelor pacienților.

A trecut mai mult de un an de la aplicarea Regulamentului UE 679/2016 și în România vorbim deja  de breșe de securitate în sistemul sanitar. Din acest fapt se poate deduce că sistemul încă nu este pregătit întru totul pentru protejarea datelor cu caracter personal?

MD: Spitalele sunt o țintă a atacurilor ransomware în toată lumea, nu doar în România. Foarte multe astfel de incidente au fost raportate de spitale și înainte de 25 mai 2018, dar în ultimii ani am observat că specialiștii vorbesc despre o creștere exponențială a numărului de cazuri. Sunt trei întrebări la care autoritățile române și managerii spitalelor trebuie să găsească răspunsuri cât mai curând: ”de ce sunt vizate spitale din România?”, ”de ce sunt
așa de multe incidente în domeniul sanitar?” și, poate cea mai importantă întrebare, ”putem evita să devenim ținta unui atac cibernetic?”.

Ransomware-ul este un virus sau mai bine spus un software malițios care blochează accesul la fișierele stocate într-un sistem informatic, solicitând plata unei sume de bani în schimbul redobândirii accesului la acestea. De cele mai multe ori, fișierele criptate de malware nu pot fi decriptate nici după efectuarea plății către atacatori. Acest tip de malware nu urmărește o vulnerabilitate a sistemului informatic ci o eroare umană, de cele mai multe ori fiind transmis ca atașament al unui e-mail, sub forma unei facturi, a unei comenzi sau alt tip de document, păcălind astfel utilizatorii mai puțin conștienți sau vigilenți. Interesant este faptul că acest tip de malware nu ar fi putut depăși filtrele antivirușurilor existenți pe piață, ceea ce subliniază o primă problemă din spatele acestui atac în spitalele din România: spitalele atacate nu aveau sisteme antivirus actualizate, iar angajații acestora nu au fost instruiți cu privire la  identificarea unor asemenea atacuri.

La o analiza mai atentă a infrastructurii din domeniul sanitar românesc identificăm încă un număr mare de echipamente conectate care nu beneficiază de ultimele patchuri de securitate sau chiar folosesc sisteme de securitate care nici măcar nu mai sunt actualizate de producători. De exemplu Windows XP, care nu mai beneficiază de suport și actualizare din partea Microsoft este folosit în continuare pe scară largă în sistemul sanitar românesc, făcând posibilă funcționarea aparatelor de radiografii dentare, RMN-uri sau CT-uri. Prin infectarea unuia dintre aceste computere cu sistem de operare învechit se poate infecta apoi foarte simplu întreaga rețea.
Evident, ne întrebăm de ce nu sunt așa de ușor de înlocuit aceste sisteme de operare învechite și răspunsul ar trebui sa îl căutăm fie la producătorii de echipamente medicale care ar trebui să actualizeze gratuit softurile de interfață cu echipamentul astfel încât să funcționeze în aceiași parametrii și pe sistemele de operare mai noi, fie la managementul unităților medicale care au amânat investițiile în sisteme noi de operare din lipsă de fonduri sau pur și simplu pentru că echipamentele funcționează normal, chiar dacă sunt vulnerabile în fața atacurilor cibernetice.

Ce tip de malware a infectat sistemele din spitalele românești?

MD: În urma unei investigații derulate de specialiști în securitate cibernetică din cadrul CERT-RO, Cyberint și Bitdefender, s-a constatat că formele de malware responsabile de atacurile cibernetice recente asupra unor spitale din România au fost Maoloa și Phobos. Acești doi malware nu sunt o noutate absolută, Maoloa fiind prima dată descoperit în februarie 2019, iar Phobos era cunoscut încă din decembrie 2018.

ASCPD a tras un semnal de alarmă încă de la începutul anului 2019, în urma sondajului „GDPR in HEALTH România” realizat în decembrie 2018.  Astfel, ASCPD a semnalat atunci faptul că 37,44% dintre instituțiile sanitare cuprinse în analiză s-au confruntat cu incidente de securitate și cu toate acestea 73,85% din total nu au implementat un plan de reacție la incidentele de securitate. 70,26% încă foloseau adrese de email @yahoo.com sau @gmail.com în interes profesional în interiorul rețelei, expunând astfel organizația unor riscuri care pot fi evitate. Mai mult, 11,28% nu aveau implementate sisteme tehnice de protecție antivirus, cel mai des invocând lipsa fondurilor. Fiecare organizație, nu doar cele din domeniul sanitar, trebuie să implementeze un plan de răspuns la incidente de securitate prin care să identifice și să descrie rolurile și responsabilitățile echipei de răspuns în cazul unei breșe de securitate și apoi să realizeze simulări practice pentru a testa modul de reacție a angajaților în cazul unui atac cibernetic.

Securizarea datelor pacienților este importantă într-un sistem de sănătate. De ce în spitalele publice din România nu s-au luat obligatoriu măsuri pentru a proteja aceste date?

MD: Accesarea datelor pacienților este crucială pentru îndeplinirea actului medical. Astfel, în urma atacului cibernetic din iunie 2019, sute de pacienți români nu au putut beneficia de serviciile medicale în spitalele afectate, fiind invitați să revină ulterior sau încurajați să apeleze la serviciile altui spital. Recunoașterea valorii acestor date de către ministrul Sănătății este un cuțit cu două tăișuri.

Deși semnalul era orientat spre mobilizarea instituțiilor medicale în vederea prevenirii altor atacuri, atunci când afirmi că “10.000 de euro sunt nimic față de datele stocate acolo”, recunoscând că în trecut s-a optat pentru plata recompenselor solicitate de atacatori pentru decriptarea datelor, acest mesaj poate fi perceput de atacatori drept o încurajare de a continua atacurile și de a solicita recompense mult mai mari.

Recuperarea datelor, fie că este realizată de specialiști în IT sau prin achitarea recompensei solicitate de atacatori, este mult mai costisitoare decât adoptarea măsurilor de securitate necesare prevenirii unor asemenea atacuri. În totală contradicție cu mesajul ministrului Sănătății, instituțiile și companiile cu competențe în domeniul securității cibernetice, printre care CERT-RO, Cyberint și Bitdefender, sfătuiesc utilizatorii infectați “să nu plătească atacatorilor taxele de decriptare solicitate”.

Plata recompensei nu reprezintă o garanție că infractorii își vor onora promisiunea și le vor reda accesul la date și, în plus, ar putea fi țintite din nou de aceeași grupare, întrucât au deja un istoric de buni platnici. Echipa CERT-RO îndeamnă fiecare operator să raporteze astfel de incidente de securitate la numărul de telefon 1911 sau pe mail (alerts@cert.ro), cu includerea a două fișiere infectate (criptate) pentru analiză. Se recomandă să fie atașate acele fișiere într-o arhivă, protejate cu o parolă, care să fie specificată în textul mesajului.

După atacul cibernetic asupra spitalelor Ministerul Sănătății a emis o adresă prin care a informat unitățile spitalicești ce măsuri trebuie luate pentru a preveni atacurile cibernetice, recomandări emise inițial de CERT-RO. ASCPD a atras atenția că pe lângă cele recomandate de CERTRO ar mai fi nevoie de o serie de măsuri, necesar a fi implementate. Despre ce este vorba?

MD: Apreciem ca foarte importante aceste recomandări, însă atragem atenția că  prevenirea atacurilor cibernetice nu ar trebui să se limiteze la această listă, motiv pentru care am mai sublinia câteva măsuri importante: auditarea sistemelor IT în vederea identificării vulnerabilităților; implementarea unor politici clare privind prelucrarea datelor personale; criptarea datelor stocate pe dispozitivele mobile (laptop, tabletă, memorii USB) pentru
a împiedica accesarea datelor în caz de pierdere sau furt; criptarea datelor personale transmise prin e-mail; interzicerea accesării datelor de pe CD, DVD, stick-uri USB sau altele asemenea, dacă provin din surse nesigure; echipamentele de lucru care stochează date personale vor fi parolate, vor fi blocate atunci când nu vor fi utilizate (ctrl+alt+del → lock this computer); asigurarea unui sistem de management al accesului, astfel încât fiecare utilizator să se logheze la echipamentul de lucru cu user și parolă proprii.

Una dintre cele mai importante aspecte pe care nu am regăsit-o în adresa Ministerului este necesitatea instruirii personalului. Un personal instruit va fi mult mai vigilent, va identifica eventuale pericole și va cunoaște procedurile pe care trebuie sa le urmeze pentru a identifica, semnala sau limita efectele unui atac cibernetic.

Conștientizarea pericolelor în domeniul securității este o parte esențială a formării angajaților și este cel mai eficient mod de a menține companiile în siguranță, de la intruși și hackeri. Procesul de digitalizare atrage după el și metode tehnice avansate de securitate, care cresc gradul de protecție al vieții private, dar trebuie să conștientizăm în primul rând că cea mai mare vulnerabilitate în cadrul unei organizații este chiar resursa umană. Este nevoie de educație a personalului mai mult decât de investiții mari în soluții tehnice de securitate.

Dincolo de educația personalului cât este de important ca operatorul de date, în cazul spitalelor, managerii, să renunțe doar la a căuta soluții formale și să aleagă complianța la GDPR personalizând implementarea acestui Regulament pe unitatea pe care o conduce?

MD: În tot acest GDPR este vorba despre oameni, sau mai bine spus despre NOI! Nu este vorba despre creşterea birocraţiei şi despre proceduri sufocante. Este vorba despre respectul pe care trebuie să îl acordăm şi să îl obţinem unii de la ceilalţi, respect de care am uitat datorită banilor obţinuţi prin tranzacţionarea datelor personale şi a informaţiilor confidenţiale, efect direct al evoluţiei exponenţiale a tehnologiei.

Noi, ca operatori de date, trebuie să renunţăm la a mai căuta soluţii formale. Complianţa GDPR nu se obţine apăsând butonul „Print“, orice operator care alege această cale rămâne la fel de expus riscurilor. Spitalele din România sunt atacate pentru că sunt vulnerabile și este profitabil având în vedere valoarea informațiilor și caracterul sensibil și mai ales precedentele create prin plata rascumpărării accesului la date. Putem evita aceste incidente dacă în
primul rând renunțăm la mentalitatea că “mie nu mi se poate întâmpla” și investim în instruirea resurselor umane, implementând planuri și proceduri de lucru în caz de atac cibernetic și alocând fonduri pentru a impune măsuri adecvate de protecție tehnică și organizatorică.

După data de 25 mai 2018, au fost aplicate amenzi pentru neconformare în spitalele din Europa?

MD: Spitalul Haga din Olanda a fost amendat în acest an pentru neasigurarea unui grad adecvat de securitate a datelor pacienților săi., cu suma de 460.000 euro. Spitalul Barreiro din Portugalia a primit o amendă de 400.000 euro pentru incapacitatea de a asigura confidențialitatea și integritatea datelor din sistemul lor. În urma investigației s-a constatat că angajații spitalului au avut acces la datele pacientului prin profiluri false.

Participați frecvent la conferințe GDPR organizate la nivel European. Din informațiile prezentate care este gradul de implementare al GDPR în alte țări din Europa și cum stă România la acest capitol?

MD: Procentul de operatori care au adoptat și implementat principiile GDPR este greu de calculat cu exactitate, dar având în vedere că numai în domeniul public avem peste 42.000 de autorități, toate cu obligația de a fi implementat deja măsuri tehnice și organizatorice, și cunoscând sistemul sanitar din ultimii 18 ani, estimez că gradul de implementare nu a depășit procentul de 15%. Putem, în schimb, să analizăm poziția țării noastre din punct de vedere al notificării breșelor de securitate și a investigațiilor derulate de autoritățile de supraveghere europene. România este extrem de departe de media europeană în ceea ce privește plângerile privind prelucrările ilegale de date personale. De exemplu, în perioada cuprinsă între 25 mai 2018 și până în februarie 2019 la nivelul UE au fost raportate nu mai puțin de 59.000 de breșe de securitate. Campioni la acest capitol au fost olandezii, cu 15.400 breșe notificate, în timp ce România număra la acea vreme doar 270. Analizâd această situație am găsit două răspunsuri posibile: ori noi, românii, suntem un popor norocos și atacurile cibernetice ne evită, ori nu recunoaștem o breșă de securitate nici dacă ne împiedicăm de ea.

Mai mult, din Raportul European Data Protection Board, care cuprinde datele înregistrate de autoritățile de supraveghere în primele 9 luni de la aplicarea GDPR-ului, aflăm că autoritățile europene de supraveghere au deschis în total 94.622 de investigații, din care aproape 65.000 au survenit în urma notificărilor privind încălcarea datelor (a breșelor de securitate). În România s-au efectuat 460 de investigații din oficiu (69 din sesizări și 391 în urma
încălcărilor notificate autorității) și 456 de investigații dispuse în urma plângerilor persoanelor vizate, care erau aproximativ 5000.

Unul dintre motivele pentru care avem acești indicatori este bugetul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal care este cu aproape 50% mai mic decât necesarul estimat de EDPB și în al doilea rând schema de personal a autorității care este mult subdimensionată, necesitând o suplimentare de 142%. Conform datelor oferite de reprezentantul autorității, chiar dacă în orgnigramă sunt prevăzute 85 de posturi, structura organizatorică actuală numără 34 de angajați, cu tot cu șoferi și personal TESA. Apreciez că a fost o muncă titanică să efectuezi acest număr de investigații cu un așa număr redus de persoane angajate în cadrul Autorității.

Adriana Ceaușescu este Ofiter Securitatea Informatiei si Protectia Datelor pentru companii din domeniul Asigurarilor si Sanatatii și a urmat cursurile IAPP, participând totodată la intocmirea codului de conduita în domeniul asigurarilor, alaturi de cei mai experimentati profesionisti in protectia datelor din asigurari. În domeniul Securitatii Informatiilor este Auditor ISO 27001. Adriana Ceaușescu a făcut parte din echipa care a câștigat titlul de "GDPR Summer Challenge Champion" 2019 în cadrul competiției lansate și organizate de portalul dpo-NET.ro

Poveste-ne un pic despre tine ca persoană, ca experiență, despre proiectele sau realizarile din domeniul protecției datelor. 

AC: Numele meu este Adriana Ceaușescu, lucrez ca Data Protection Officer pentru o clinică, pentru un magazin online foarte cunoscut, o societate de asigurări și am mai multe proiecte de IMM și învățământ. Experiența mea din aceste domenii cumva m-a ajutat să pot să fac fata cerintelor situațiilor din concurs.

Când ai descoperit domeniul protecției datelor și cum?

AC: Lucrând în partea de marketing online și web development, practic m-am ocupat de tot ce ține de dezvoltare și de a avea o prezenta online corespunzătoare, am avut contact la un moment dat cu o companie care a fost sancționată pentru că nu folosea un modul de cookie, asta întâmplându-se înainte de 25 mai 2018, ziua din care GDPR-ul este aplicabil. Am stat și am analizat domeniul, m-am informat, am implementat acel modul, am început să citesc și să înțeleg legislația națională și europeană și de atunci practic pot să spun că am început să pun cărămidă cu cărămidă la specializarea mea în acest domeniu.

Ai avut tendința la început sa obții certificări naționale sau internaționale, ai participat la cursuri ?

AC: Sunt de părere că pentru a începe să lucrezi într-un domeniu atât de nou cum este protecția datelor trebuie să ai niște cursuri, o îndrumare. Într-adevăr am citit foarte multe documente, am studiat legislația, ghiduri, jurisprudența din domeniul protecției datelor, dar am ales să urmez cursurile IAPP, International Association of Privacy Professionals, respectiv certificările CIPP/E si  CIPM. La finalizarea acestor cursuri am dat și un examen care nu era cum am visat eu, din aspecte teoretice. Toata lumea știe cum se desfășoară cursurile din România, se predau la curs aspecte teoretice și când ajungi să implementezi, cand te lovesti de practică, ai o problemă. La fel au fost și cu examenele, pe care le-am picat și m-am hotărât să obțin această certificare după ce consider ca am acumulat destul de multă experiență încât să nu mai am emoții.

A fost demotivant momentul în care ai picat acel examen?

AC: Nu, pentru mine a fost un moment în care mi-am dat seama că degeaba știi teorie dacă nu cunoști practica și cred că tocmai asta ne separa pe noi, Responsabilii în protecția datelor de un avocat. Un DPO lucrează zi de zi, se lovește de situații, de moduri în care trebuie să implementeze cerințele Regulamentului, în timp ce un teoretician va ști mereu ce trebuie făcut doar la nivel de teorie.

Știu ca ești și membru al Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor. Cum ai făcut acest pas? De ce ai luat decizia sa te înscrii în o asociație?

AC: Sunt membră pentru că îmi doream sa aparțin unei comunități de specialiști care pot să mă ajute atunci când am situații la care nu sunt sigură ce trebuie să fac și vreau să vă spun că avem grupuri pe rețele de socializare unde ne ajutam. Am o problemă și obțin imediat mai multe sfaturi de la colegi. De asemenea vreau să vă spun că în proiectele derulate de Asociație nu am avut mare implicare dar eu mă mândresc, promovez asociația ori de câte ori pot, la diferitele emisiuni radio sau TV la care am participat și în cadrul întâlnirilor cu alți DPO la care am participat, tot timpul dau exemplul Asociației „Veniți,  înscrieți-vă aici că veți obține sfaturi, informații și recomandări de la specialiști din domeniu, specialiști poate cu mult mai multă experiență decât aveți voi sau din industrii pe care voi nu le cunoști, specialiști cărora poți să le ceri sfaturi și care îți vor oferi soluții. 

A trecut mai mult de 1 an de zile de când se aplică acest Regulament European. Care crezi că a fost cea mai mare provocare în aceasta perioada ?

AC: În primul rând instruirea și conștientizarea angajatorilor la nivelul implementării cerințelor GDPR într-o companie. Am apoi am avut situații în care conștientizarea managementului cu privire la faptul că trebuie să aibă în vedere și să respecte cerințele Regulamentului lăsa de dorit. Nu poți aborda protecția datelor spunând „ asta vreau, asta nu vreau, respectarea GDPR-ului nu poate fi negociată. Apoi cred că modul de lucru în anumite compani mari, care au structuri greoaie, departamente care nu comunica, care practic sunt stat în stat. În altă ordine de idei în România observ că alegerea unui DPO este tratată superficial de manageri. Să luam o instituție publica ca exemplu, pentru ca aici am întâlnit cele mai multe situații de genul acesta, îi este mult mai ușor să numească un DPO formal, adică secretara, pe care o trimit la un curs și se așteaptă ca acea secretară să facă față tuturor situațiilor complicate. Luăm exemplul școlilor, în general secretara este DPO. Secretara nu știe ce să facă și nu mai afișează anumite informații pe care trebuia sa le afișeze la avizier, deși poți să ai soluții. Un DPO ar trebui sa vină cu soluții ca să poți să afișezi. Nu există conștientizare la nivel de top management, conștientizarea angajaților lipsește deseori și de foarte multe ori este dificil sa impui o cultura organizationala în ceea ce privește protecția datelor. Oamenii nu vor să mai facă și altceva pentru ca este un efort. Respectarea Regulamentului este un efort din partea angajatului în plus față de ce are de făcut și sunt cumva reticenți. Sper ca în următorul an sa găsim măsuri prin care să putem sa ameliorăm aceste discrepanțe.

Asta era următoarea întrebare, ce vezi util a se intampla în următorul an?

AC: Cred ca după un an, fiecare companie ar trebui să tragă linie și să vadă cum stă. Pur și simplu să-și facă un audit intern, o verificare. „Hai sa vedem cum stăm noi din punct de vedere al respectării Regulamentului. Suntem conformi,  unde avem probleme?”. Mă aștept ca aceasta analiză să fie făcută până la sfârșitul lui decembrie 2019, astfel incat la începutul lui 2020, începaâd din ianuarie, să repare acele probleme legate de implementare, pentru că sunt sigură ca nu exista companii 100% conforme din punct de vedere al GDPR-ului. La asta mă aștept. Să instruiască mai mult și să conștientizeze mai mult angajații, să facă simulări din punct de vedere al incidentelor de securitate și să le explice de ce este important să raporteze. Foarte mulți dintre angajați, nu știu dacă cum să recunoască și să raporteze un incident de securitate. Nu identifica faptul că, de exemplu, pierderea unui document, pe strada, fie ca este vorba de document fizic sau nu, este breșă și trebuie să o raporteze superiorilor. Nu le taie nimeni capul dar incidentul trebuie raportat, trebuie analizat, ca să împiedici riscul de a fi amendat și riscurile de a încălca drepturile unei persoane vizate.

Cum ai descoperit acest concurs care s-a desfășurat în august, organizat de dpo-net?

AC: Pai, în primul rând că sunt foarte activă și citesc toate informațiile care îmi vin prin social media și online. Sinceră să fiu chiar îmi doream de mult un asemenea exercițiu, să pot să testez și eu cum aș face într-o anumită situație, cum as reacționa în altă situație. Așa am descoperit, prin intermediul internetului. Concursul în sine dar și organizarea lui pot să  spun că merită toate laudele. Ideea a fost fantastică și vă mai spun ceva, am avut o situație în concurs cu privire la acordarea unor informații către poliție. Ei bine, vreau să vă spun că aceeași situație s-a întâmplat în practica, pentru mine la câteva zile distanță. Am avut o asemenea solicitare adresată unei companii unde activez ca Data Protection Officer și cumva m-a bufnit râsul pentru că deja știam ce să fac, cum sa fac, totul a decurs fără nici o problemă. M-am bucurat, zic ”uite, am o practică, am o experienta, știu cum să aplic, nota 10”.

Cum a fost experinta concursului? A fost dificil? Cat timp ti-a luat? Cum a fost să-ți cunoști echipa?

AC: Cu ocazia participarii la concurs m-am hotarat sa îmi iau concediu, mai mult decat ar fi trebuit. Era și perioada vacanței prelungite, când toată lumea stătea la mare sau se plimba, iar eu mă trezeam de dimineață și vroiam să văd ce provocări am primit ca să pot să reacționez, să pregătesc împreuna cu echipa documentele pe care trebuia sa le avem pentru a lua măsurile ce se impuneau. N-a fost ușor, deci n-a fost ușor deloc, dar uite că împreună cu colegii mei am reușit să facem cât mai bine cu putință față unor situații legate de GDPR. 

Care a fost cea mai mare lecție pe care ai primit-o în relația cu colegii tai?

AC: În primul rând, să lucrez în echipă. Eforturile din punct de vedere al GDPR-ului sunt eforturi de echipa, un DPO trebuie sa învețe să lucreze împreună cu juridicul, împreună cu IT-ul, împreună cu managerul de resurse umane, cu top managementul, trebuie să știe să-și formeze o echipa și atunci pentru mine a însemnat foarte mult. În unele situații nu eram de acord cu colegii mei dar văzându-le elanul am zis ok, e de preferat să fim o echipa și fiecare ne împarțeam task-urile, am lucrat foarte bine cu ei. Culmea, nu știam cine sunt, de unde sunt și am aflat ulterior concursului  că unul dintre coechipieri merge la aceeași sală de fitness cu mine și mai mult decât atât locuiește în orașul în care locuiesc eu.

Trebuie să menționâm că  echipele au fost alese aleatoriu și nu se cunoșteau înainte și nici jurații nu au jurizat în cunostinta componenței echipelor.  Ce înseamnă pentru tine titlul de GDPR Summer Challenge Champion?

AC: Vă spun sincer că nu m-am așteptat. Am făcut greșeli în timpul concursului, mi-am și dat seama apoi, deci au fost și din partea noastră niște scăpări. E normal, nu suntem perfecți, suntem perfectibili. Pentru mine, concursul aceasta înseamnă multă experiență acumulată, înseamnă a învăța cum să lucrezi cu o echipă, a învăța să delegi task-uri și mai mult decât atât, am învățat că este importantă practica. Este importantă experiența pe care o câștigi, mai mult decât teoria. Degeaba mergi la un curs dacă nu practici ceea ce înveți la curs. Teoria trebuie aplicată iar aplicabilitatea ei este mai dificilă.

Mai ții legătura cu colegii tai de echipa?

AC: Da, clar! Vă spuneam că unul dintre colegii de echipa este coleg cu mine la sală, ne-am și întâlnit la sală și am hotărât să ieșim, împreună cu alți specialiști din domeniu, să discutăm despre proiecte, despre situația GDPR din țară și din domeniile în care activăm. Cu celelalte colege avem un grup pe Facebook, ne mai trimitem situații mai cerem păreri „uite am situația asta, ce trebuie să fac?” și fiecare vine cu recomandări. Da, ținem legătura, de asemenea și pe platforma pe care concursul s-a desfășurat sunt discuții, avem informații, mai vin și studii de caz. Ținem legătura și m-ar bucura să rămână comunitatea stransa și în jurul  platformei online construite.

Concluzionând, ce sfat ai avea pentru o persoana vizată și ce sfat ai avea pentru un reprezentant al unui operator, unul din top management?

AC: În primul rand, persoanele vizate ar trebui să înțeleaga ca datele lor cu caracter personal înseamnă bani, sunt o valută, au o valoare toate datele și atunci, de fiecare dată când li se solicită aceste date cu caracter personal, să se întrebe de ce. „De ce aveți nevoie de copie după cartea mea de identitate?”. Este acea teorie a celor 5 „De ce” ca să ajungi la adevăratul scop.

O teorie pe care copii mici o știu foarte bine.. 

Da, și pe care noi adulții o uităm. Deci, în primul rând să fie conștienți că datele lor reprezinta o valoare și să își cunoască drepturile. Au drepturi prin GDPR  și știu că foarte mulți români sunt supărați pe bănci, poate nu ar trebui sa spun, dar când te duci ți se face o copie după cartea de identitate care, în unele situații înseamnă prelucrare abuzivă. Dacă schimbă mai puțin de 3000 de euro nu se încadrează la a fi frauda. Nu ne vom putea opune, dar ar trebui să întrebăm de ce.

Pentru operatori, să înteleagă că nu este la latitudinea lor, ca vor sau nu vor. Respectarea cerințelor Regulamentului este o obligativitate, ai obligația aceasta și nu poți să o faci formal. Niște hârtii nu-ți rezolva partea de respectare a datelor cu caracter personal ci trebuie să se implice și dacă nu exista implicarea top managementului atunci proiectul acesta nu va avea succes de la început. Top managementul trebuie conștientizat. Trebuie să înțeleagă importanța respectării drepturilor persoanelor vizate și protejarea datelor cu caracter personal. 

Ce sfaturi ai pentru specialiști și viitorii specialiști în protecția datelor ?

AC: Niciodată să nu te oprești din învățat, niciodată să nu te oprești din citit, din documentat, niciodată să nu te oprești din a înțelege industriile în care activezi, sa le înțelegi specificul, să le înțelegi legislația și să te întâlnești cu specialiștii din domeniul respectiv. Adică dacă lucrezi în domeniul medical, discută cu medicii, vezi care sunt problemele pe care le au ei, explică-le și tu. Eu chiar fac pentru medicii cu care colaborăm pastile video de 5 minute, odată pe săptămână am o pastila video care se pune în sala de mese. 5 minute le ia, cât mănâncă se pot uita. Adică pe deoparte să conștientizeze iar pe de alta parte să nu înceteze niciodată să se documenteze, să învețe tot timpul pentru că este un domeniu în care dacă nu ții pasul nu poți să faci față. Lucrurile se schimbă foarte, foarte rapid.

Mai  este un mesaj la care eu țin foarte mult, ținând cont că a început școala, m-aș bucura ca toți copii, cadre didactice, părinți, să înțeleagă că și minorii au drepturi, să înțeleagă că pozele pe care noi le punem pe Facebook cu copii noștri ar trebui limitate. Ar trebui sa nu mai partajăm atât  de multe informații despre ei. Au drepturi și trebuie sa le respectăm datele lor cu caracter personal. 

Aștept următoarea ediție, GDPR Winter Challenge din ianuarie 2020, să vedem cat de solicitantă va fi!